Figura arată glanda suprarenală în trei trepte, de la organul întreg la o porțiune din el mărită mult. Sus, în stânga, este rinichiul, cu glanda suprarenală așezată ca o căciulă pe polul lui superior. Prima săgeată duce spre aceeași glandă, desenată mai mare și tăiată astfel încât să i se vadă interiorul: pe fața secționată se deosebesc un înveliș deschis la culoare, la periferie, și un miez mai închis, în centru. A doua săgeată duce spre panoul din dreapta, o fâșie din grosimea glandei văzută de aproape, în care straturile se succed de sus în jos, de la suprafață spre centru.

Glandele suprarenale sunt glande pereche, situate la polul superior al rinichiului (Figura 57). Fiecare este formată dintr-o porțiune corticală (periferică) și una medulară, diferite din punct de vedere embriologic, anatomic și funcțional. De aceea figura le marchează separat, atât pe secțiunea prin glandă, cât și pe panoul mărit.

Corticala (corticosuprarenala)

Este porțiunea periferică, cea care învelește medulara. Pe panoul mărit ocupă cea mai mare parte a înălțimii, de sub fâșia subțire de la suprafață până la banda închisă la culoare de la bază. Hormonii secretați de corticosuprarenală sunt de natură lipidică, se sintetizează din colesterol, iar rolul lor este vital. După acțiunea principală pe care o exercită, ei sunt împărțiți în trei grupe:

• Mineralocorticoizii, cu reprezentantul principal aldosteronul, joacă rol în metabolismul sărurilor minerale. Ei determină reabsorbția $\ce{Na+}$ în schimbul $\ce{K+}$ sau $\ce{H+}$, pe care îi excretă, la nivelul tubilor uriniferi contorți distali și colectori.
• Glucocorticoizii, reprezentați în special de cortizon și hidrocortizon (cortizol), intervin în metabolismul intermediar: produc hiperglicemie și cresc lipoliza și catabolismul protidic în mușchii scheletici.
• Hormonii sexosteroizi, unii androgeni (asemănători celor secretați de testicul) și alții estrogeni (asemănători celor secretați de ovare), completează acțiunea hormonilor sexuali respectivi.

Activitatea secretorie a corticalei este stimulată de hormonul adrenocorticotrop (ACTH, corticotropina) al adenohipofizei, care crește concentrația sangvină a glucocorticoizilor și a hormonilor sexosteroizi. Asupra secreției de mineralocorticoizi, efectele ACTH sunt mai reduse.

Cele trei zone ale corticalei

Panoul mărit arată că porțiunea corticală nu are același aspect în toată grosimea ei. Legenda figurii o împarte în trei benzi suprapuse, de la suprafață spre medulară:

• Zona glomerulară este banda îngustă aflată imediat sub fâșia cu fibre orizontale de la suprafață. Celulele ei apar grupate în mici grămezi rotunjite.
• Zona fasciculată este cea mai lată dintre cele trei și ocupă mijlocul corticalei. Celulele sunt înșirate în cordoane lungi, verticale, paralele între ele, despărțite de linii subțiri.
• Zona reticulată este banda cea mai profundă, la granița cu medulara. Aici cordoanele verticale se opresc, iar celulele se dispun mai neregulat.

Medulara (medulosuprarenala)

Este porțiunea centrală a glandei, desenată mai închis la culoare atât în miezul glandei secționate, cât și în banda de la baza panoului mărit. Anatomic și funcțional, medulara glandei suprarenale este un ganglion simpatic, ai cărui neuroni nu au prelungiri. Hormonii ei se numesc catecolamine: adrenalina (epinefrina), în proporție de 80 %, și noradrenalina (norepinefrina), în proporție de 20 %. Acțiunea lor este identică cu stimularea sistemului nervos simpatic.

Legătura cu sistemul nervos se vede și în Figura 39: pe una dintre căile simpatice, glanda suprarenală stă în locul în care, pe celelalte căi, se află un ganglion. Ea primește fibra venită din măduva spinării și eliberează adrenalină și noradrenalină. Medulosuprarenala nu are inervație parasimpatică, așa că activitatea ei se reglează prin creșterea sau scăderea ratei de stimulare simpatică.

Ce au în comun cele două porțiuni

Deși cele două porțiuni sunt atât de diferite, secreția amândurora este stimulată în condiții de stress (stări de încordare neuropsihică, emoții, traumatisme, frig sau căldură excesivă). Acești hormoni au un rol important în reacția de adaptare a organismului în fața diferitelor agresiuni interne și externe.