Figura este o privire de ansamblu asupra pielii și a stratului subcutanat, desenate ca un bloc tăiat din corp. Fața de sus a blocului este suprafața pielii, din care ies firele de păr, iar fețele laterale arată secțiunea transversală. De sus în jos se succed epidermul, mai subțire, dermul, mai gros, și țesutul subcutanat (hipodermul). Primele două alcătuiesc pielea. Hipodermul este desenat împreună cu ele, dar nu face parte din piele, ci aparține țesuturilor subiacente. Prin straturi trec anexele pielii (firul de păr și glandele), receptorii, nervii și vasele de sânge.

Epidermul

Epidermul este un epiteliu stratificat pavimentos, fără vase de sânge și cu doar câteva terminații nervoase. Celulele lui se formează în profunzime, apoi urcă spre suprafață, acumulează cheratină și mor, așa că straturile se citesc cel mai ușor de jos în sus (le vezi mărite în Figura 5.2):

1. Stratul bazal (germinativ), un singur rând de celule așezat pe membrana bazală, în care celulele se divid încontinuu.
2. Stratul spinos, cu cheratinocite de aspect spinos, unite prin desmozomi.
3. Stratul granulos, cu 3-5 rânduri de celule aplatizate, în care se formează cheratohialinul și cheratina.
4. Stratul lucid, cu celule moarte, clare, care conțin eleidină.
5. Stratul cornos, cu 25-30 de rânduri de celule moarte, plate, pline de cheratină, care se descuamează încontinuu.

Desenul arată cinci straturi, ca în pielea groasă a palmelor și a tălpilor. Pielea subțire, care acoperă cea mai mare parte a corpului, are doar patru, fără stratul lucid.

Dermul

Limita dintre epiderm și derm este ondulată: dermul trimite spre epiderm prelungiri numite papile dermice, care formează creste ce ancorează cele două straturi. Cele două straturi comunică prin membrana bazală și sunt unite și prin elemente fibroase specializate și geluri polizaharidice, care împiedică intrarea în derm a moleculelor mari și a microorganismelor. Dermul are, la rândul lui, două straturi:

• Stratul papilar, imediat sub epiderm, conține țesut conjunctiv lax, areolar, cu macrofage, fibroblaste, receptori senzoriali și numeroase vase de sânge, care hrănesc epidermul.
• Stratul reticular, mai profund, conține glande sebacee și sudoripare, celule adipoase, vase de sânge cu diametru mai mare și fibre conjunctive cu multiple traiectorii. În partea lui de jos sunt desenate și fibrele elastice.

Dermul îi dă pielii o mare parte din rezistența mecanică, o protejează împotriva leziunilor și este un rezervor de apă și electroliți.

Țesutul subcutanat (hipodermul)

Sub derm se află un țesut bogat în grăsime și în țesut areolar, numit și fascia superficială, care depozitează grăsime. În desen, partea lui de jos este ocupată de masele rotunjite ale țesutului adipos, cu rol de protecție mecanică, izolare termică și rezervă de energie.

Firul de păr și glandele

Anexele pielii provin din piele, mai ales din epiderm. Firul de păr are un ax, care iese în afara pielii, și o rădăcină, aflată într-un folicul pilos, o mică structură tubulară formată din celule epidermice care se extind în derm (detaliile sunt în Figura 5.3). Fiecare fir are asociate terminații nervoase și încă două structuri:

• Mușchiul erector al firului de păr este un mușchi neted care așază firul perpendicular pe piele în situații de stres și de frig intens.
• Glanda sebacee secretă sebum, de obicei în interiorul foliculului. Sebumul păstrează părul suplu și pielea moale și previne pierderile de apă în exces.

Separat de firul de păr, glanda sudoripară apare ca un tub strâns în ghem, adânc în derm. Transpirația produsă de ea urcă prin ductul glandei sudoripare și iese la suprafață prin porul sudoripar, unde se evaporă și răcește corpul.

Receptorii și nervii

Receptorii senzitivi se află în derm, așa că stimulii trebuie să străbată epidermul ca să ajungă la ei. Desenul arată trei tipuri, pe care le regăsești în Figura 12.7:

• Terminațiile nervoase libere detectează durerea. Receptorii pentru durere se extind în epiderm și sunt stimulați mai ușor decât ceilalți.
• Corpusculul Meissner, așezat sus, chiar sub epiderm, detectează presiunile și vibrațiile ușoare.
• Corpusculul Pacini, o formațiune ovală din profunzimea dermului, recepționează presiunile și vibrațiile puternice.

Prin fibre nervoase, receptorii sunt legați de nervul din partea de jos a desenului, prin care informația ajunge la sistemul nervos central.

Vasele de sânge

Jos, printre masele de țesut adipos, se văd capetele tăiate ale unei artere și ale unei vene. Sângele adus de arteră trece prin capilarele pielii și este colectat apoi de venă. Dermul este bogat vascularizat și inervat, iar din vasele lui primesc hrana celulele stratului bazal, singurele din epiderm care primesc nutrimente. Prin constricția vaselor și prin reducerea transpirației, pielea ajută la conservarea temperaturii corpului.

Pielea ca barieră

Manualul se sprijină pe acest desen ca să arate cum își îndeplinește pielea funcția de protecție, prin trei bariere:

1. Suprafața pielii este o barieră fizică împotriva infecțiilor.
2. Stratul impermeabil de cheratină din stratul extern al epidermului este o barieră împotriva substanțelor hidrosolubile.
3. Membrana bazală a epidermului este o barieră mecanică pentru structurile de sub el.

La acestea se adaugă melanina, sintetizată de melanocitele din stratul bazal, care protejează pielea împotriva razelor ultraviolete.