Figura arată o secțiune prin epiderm, stratul extern al pielii, mărită atât cât să se vadă celulele. Suprafața pielii este sus, profunzimea jos, iar parantezele din dreapta delimitează cele cinci straturi. Linia ondulată de la bază este membrana bazală, limita dintre epiderm și derm. Pentru că apare și stratul lucid, desenul reprezintă pielea groasă, cea de la nivelul palmelor și al tălpilor. În pielea subțire, care acoperă cea mai mare parte a corpului, stratul lucid lipsește, iar epidermul are doar patru straturi.

Epidermul este alcătuit din epiteliu stratificat pavimentos (Figura 4.2), adică din mai multe straturi de celule strâns unite între ele. Nu conține vase sanguine, dar are câteva terminații nervoase. Desenul arată bine cum se schimbă forma celulelor de la bază spre suprafață: sunt cubo-cilindrice la bază, cubice în stratul intermediar și pavimentoase (turtite) la suprafață.

Mai jos, straturile sunt luate de la cel mai profund spre suprafață, adică în ordinea în care le străbat celulele. Celulele produse în stratul bazal se apropie treptat de suprafața corpului, acumulează cheratină și mor, astfel încât celulele din epiderm sunt înlocuite de jos în sus.

Stratul bazal (germinativ)

Este stratul cel mai profund, așezat direct pe membrana bazală. În desen se vede ca un singur rând de celule cubice sau cilindrice, cu nuclei alungiți, care urmează ondulațiile membranei. Aici au loc frecvent diviziuni celulare, deci acesta este locul în care se produce regenerarea epiteliului, iar celulele nou formate migrează în stratul următor pe măsură ce se maturează. Celulele acestui strat sunt singurele din epiderm care primesc substanțe nutritive, prin intermediul vaselor sanguine din derm. Printre ele se numără:

• Melanocitele, care sintetizează melanina, pigmentul ce protejează pielea împotriva razelor solare ultraviolete.
• Cheratinocitele, tipul predominant de celule din epiderm, care produc cheratină pentru a impermeabiliza epidermul.
• Celulele Merkel, sensibile la atingere, care reprezintă un tip de receptor senzitiv.
• Celulele dendritice epidermice, care aparțin sistemului imunitar.

Stratul spinos

Urmează imediat deasupra stratului bazal și este cel mai gros din desen. Este alcătuit din multe cheratinocite cu aspect spinos pe preparatele histologice. „Spinii” sunt, de fapt, punctele în care celulele aderă între ele prin intermediul desmozomilor, joncțiuni cu rol de ancorare a celulelor (Figura 4.1). Cheratina este sintetizată aici de către cheratinocite, dar deocamdată se găsește în cantitate mică. Diviziunile celulare sunt mai puține decât în stratul bazal.

Stratul granulos

Este banda subțire de deasupra stratului spinos, formată din 3-5 rânduri de celule aplatizate. Granulele lor conțin cheratohialin, un produs preliminar în formarea cheratinei. Stratul conține atât cheratohialin, cât și cheratină, în cantități mari, iar pe măsură ce celulele mor, ele sunt înlocuite de cheratină și cheratohialin.

Stratul lucid

Este banda clară dintre stratul granulos și stratul cornos, care apare doar la nivelul pielii groase. Celulele sunt strâns unite și au citoplasma clară, iar cheratinocitele pe care le conține sunt în general moarte și nu au nuclei. Ele conțin eleidină, o substanță transparentă care se formează din cheratohialin și care se va transforma, în final, în cheratină.

Stratul cornos

Este stratul cel mai superficial, desenat ca un teanc de lamele suprapuse. Cuprinde 25-30 de rânduri de celule pavimentoase moarte, care se descuamează încontinuu, iar stratul este reînnoit tot timpul. Cheratina intracelulară înlocuiește aproape în totalitate citoplasma și impermeabilizează suprafața epiteliului. Stratul impermeabil de cheratină astfel format este o barieră împotriva substanțelor hidrosolubile, iar celulele formează și o barieră împotriva infecțiilor și a leziunilor mecanice. Cheratinocitele sunt unite între ele prin desmozomi, ceea ce conferă rezistență stratului. Îngroșarea stratului cornos apărută ca reacție la fricțiune se numește hipercheratoză și va duce la apariția calusului.

Membrana bazală

Este linia ondulată pe care se sprijină stratul bazal. Prin ea, epidermul este ancorat de derm, care este alcătuit din țesut conjunctiv. Membrana bazală este formată din materiale non-celulare: glicoproteine secretate de celulele epiteliale și o rețea de fibre de colagen care aparține țesutului conjunctiv. Prin intermediul ei, dermul comunică îndeaproape cu epidermul, iar în același timp ea este o barieră mecanică pentru protecția structurilor situate sub ea.

Limita dintre epiderm și derm este ondulată (Figura 5.1). Dermul trimite înspre epiderm prelungiri numite papile dermice și formează creste ce contribuie la ancorarea celor două straturi. În desen, porțiunea din stânga, unde membrana bazală urcă spre suprafață, corespunde unei astfel de papile.