Figura prezintă un bloc de piele tăiat în secțiune, cu cele trei straturi suprapuse, cu anexele cutanate și cu locurile în care stau receptorii. În jurul blocului sunt desenați, mult măriți, patru corpusculi. Fiecare este legat printr-o linie de un mic cerc din interiorul pielii, care arată unde se află de fapt. Ca să reții poziția unui corpuscul, urmărește linia până la cerc, nu locul desenului mărit.

Pielea, învelișul protector și sensibil al organismului, este un imens câmp receptor. Numeroasele și variatele terminații ale analizatorului cutanat informează centrii nervoși superiori asupra proprietăților și fenomenelor cu care organismul vine în contact.

Cele trei straturi

• Epidermul, stratul subțire de la suprafață, aflat în contact direct cu mediul extern, este un epiteliu pluristratificat pavimentos keratinizat. În profunzime are stratul germinativ, iar la suprafață stratul cornos. Vasele nu pătrund în el (în desen se opresc chiar dedesubt), așa că se hrănește prin osmoză din lichidul intercelular. Conține în schimb terminații nervoase libere.
• Dermul, stratul gros din mijloc, este o pătură conjunctivă densă, cu vase de sânge și limfatice, terminații nervoase și anexe cutanate. Spre epiderm se află dermul papilar, cu papilele dermice, niște ridicături tronconice care fac ondulată granița dintre cele două straturi. Pe degete, papilele formează crestele papilare, a căror întipărire dă amprentele. Spre hipoderm se află dermul reticular, cu fibre de colagen și fibre elastice grupate în fascicule groase.
• Hipodermul, numit și țesut subcutanat, este stratul cel mai profund. Este alcătuit din țesut conjunctiv lax, cu un număr variabil de celule adipoase, care formează țesutul adipos de la baza blocului. Aici se află bulbii firului de păr, glomerulii glandelor sudoripare și corpusculii Vater-Pacini.

Anexele cutanate

Printre elementele dermului, manualul enumeră anexele cutanate: firele de păr și canalele glandelor exocrine. Firele de păr ies la suprafața epidermului, iar unul dintre ele este desenat pe toată lungimea, coborând oblic prin epiderm și derm până la bulb. Lipite de el se văd glandele sebacee, pe care manualul le numește în legendă, fără să le descrie rolul. Mai în profunzime se află ghemul unei glande sudoripare, din care urcă spre suprafață un canal subțire.

Receptorii cutanați

În piele se găsesc receptori tactili, termici, dureroși, de presiune și pentru vibrații. După alcătuire, ei sunt de două feluri:

• Terminațiile nervoase libere sunt arborizații dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali, răspândite printre celulele epidermului. În figură, una dintre ele apare sub epiderm, lângă firul de păr.
• Terminațiile încapsulate sunt corpusculii. Corpusculii Meissner, Krause și Ruffini stau în derm, iar corpusculii Vater-Pacini, cei mai mari, în hipoderm. Varietatea lor mai mică, corpusculii Golgi-Mazzoni din hipodermul pulpei degetelor, nu este desenată.

Ce recepționează fiecare

• Atingerea, presiunea și vibrațiile. Receptorii tactili sunt mecanoreceptori, stimulați de deformări mecanice, și sunt mai numeroși în tegumentele fără păr. Atingerea o recepționează cei din partea superioară a dermului: corpusculii Meissner și discurile tactile Merkel (fibre nervoase terminate ca un coșuleț în jurul unor celule epiteliale, nedesenate aici). Presiunea o recepționează cei situați mai profund, corpusculii Ruffini. Corpusculii Pacini se adaptează foarte rapid și recepționează vibrațiile. Și terminațiile nervoase libere pot detecta atingerea și presiunea.
• Temperatura. Receptorii termici sunt terminații nervoase libere, cu diametrul mic și nemielinizate. Receptorii pentru rece trimit impulsuri când temperatura tegumentului scade, iar cei pentru cald, când ea crește. Primii sunt mai numeroși. Sunt considerați receptori pentru cald și corpusculii Ruffini, sensibili la temperaturi de peste 25°C, iar pentru rece, corpusculii Krause, mai sensibili sub 20°C.
• Durerea. Receptorii pentru durere (algoreceptorii) sunt, în principal, terminațiile nervoase libere. Îi stimulează factori mecanici, termici și chimici, se adaptează puțin sau deloc, iar un stimul care persistă poate face senzația tot mai intensă. Orice receptor cutanat stimulat excesiv poate transmite impulsuri interpretate ca durere. Îi stimulează și temperaturile extreme: peste 50°C căldura este percepută ca arsură, iar sub 10°C frigul devine dureros.

Mai departe: căile sensibilității

Receptorii pielii sunt segmentul periferic pentru cel puțin trei analizatori: tactil, termic și dureros. Calea sensibilității termice și dureroase pornește de la terminațiile nervoase libere, iar cea a sensibilității tactile grosiere (protopatice), de la corpusculii Meissner și discurile tactile Merkel. Sensibilitatea tactilă fină (epicritică) folosește aceiași receptori, dar cu un câmp receptor mai mic. Traseul acestor căi până la scoarța cerebrală este desenat în Figura 20 și în Figura 44.