Oasele și articulațiile (Biologie Barron's, p. 117)
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Figura arată scheletul uman văzut din față și, în dreapta lui, câte un exemplu din fiecare dintre cele patru tipuri de oase, desenat mărit. Cele patru oase mărite sunt înșirate de sus în jos în aceeași ordine ca regiunile din care provin: craniul, brațul, coloana vertebrală și încheietura mâinii. Figura reunește astfel cele două criterii după care se clasifică oasele: forma (cum arată osul desenat alături) și localizarea în organism (unde se află el în schelet).
Osul plat
Exemplul ales este un os al craniului, o placă osoasă curbată. Oasele plate sunt alcătuite din două plăci subțiri de os compact, între care se află o regiune centrală de os spongios. Ele protejează organele de sub ele: țesuturile delicate ale encefalului (cum face osul craniului din figură) și ale organelor toracice. În plus, sunt locuri de atașare a mușchilor și oferă suprafețe întinse pe care se pot atașa tendoanele. Sunt plate majoritatea oaselor craniului, omoplații (scapulele), coastele, sternul și oasele pelvisului.
Osul lung
Figura folosește ca exemplu humerusul, osul brațului, care, alături de femur, este un os lung tipic. Un os lung are un ax, numit diafiză, și două capete, numite epifize, iar părțile lui sunt prezentate în detaliu în Figura 6.2. Oasele lungi servesc drept pârghii și se găsesc în membrele superioare, în cele inferioare și în degete.
Osul neregulat
Osul neregulat desenat este o vertebră. Oasele neregulate au forme variate, complexe: vertebrele au o formă rectangulară, dar și prelungiri cu aspect de contraforturi sau aripi. Aceste prelungiri servesc drept puncte de ancorare pentru tendoane și ligamente și întăresc legătura dintre oasele vecine. Oasele neregulate sunt locuri de atașare a mușchilor și au rol în articulații, adică în locurile în care oasele se întâlnesc. Tot neregulate sunt oasele wormiene, aflate la nivelul anumitor suturi craniene (articulațiile imobile, zimțate, dintre oasele cutiei craniene), și oasele sesamoide, aflate la nivelul articulațiilor, dintre care cele mai importante sunt patelele (rotulele).
Oasele scurte
Oasele scurte sunt ilustrate prin grupul de oase carpiene din încheietura mâinii. Au formă aproximativ cubică, apar în spații închise și suportă greutăți. Tot scurte sunt oasele gleznei (oasele tarsului). Oasele carpiene sunt 8, așezate în două rânduri a câte patru, iar dimensiunile lor mici și articulațiile dintre ele permit o mare flexibilitate a încheieturii mâinii.
Clasificarea după localizare
După locul pe care îl ocupă în organism, cele 206 oase ale corpului se împart în două grupe:
Aplicat celor patru exemple din figură, criteriul localizării le împarte în două perechi: osul craniului și vertebra aparțin scheletului axial, iar humerusul și oasele carpiene, scheletului membrelor.
Figura arată scheletul uman văzut din față și, în dreapta lui, câte un exemplu din fiecare dintre cele patru tipuri de oase, desenat mărit. Cele patru oase mărite sunt înșirate de sus în jos în aceeași ordine ca regiunile din care provin: craniul, brațul, coloana vertebrală și încheietura mâinii. Figura reunește astfel cele două criterii după care se clasifică oasele: forma (cum arată osul desenat alături) și localizarea în organism (unde se află el în schelet).
Osul plat
Exemplul ales este un os al craniului, o placă osoasă curbată. Oasele plate sunt alcătuite din două plăci subțiri de os compact, între care se află o regiune centrală de os spongios. Ele protejează organele de sub ele: țesuturile delicate ale encefalului (cum face osul craniului din figură) și ale organelor toracice. În plus, sunt locuri de atașare a mușchilor și oferă suprafețe întinse pe care se pot atașa tendoanele. Sunt plate majoritatea oaselor craniului, omoplații (scapulele), coastele, sternul și oasele pelvisului.
Osul lung
Figura folosește ca exemplu humerusul, osul brațului, care, alături de femur, este un os lung tipic. Un os lung are un ax, numit diafiză, și două capete, numite epifize, iar părțile lui sunt prezentate în detaliu în Figura 6.2. Oasele lungi servesc drept pârghii și se găsesc în membrele superioare, în cele inferioare și în degete.
Osul neregulat
Osul neregulat desenat este o vertebră. Oasele neregulate au forme variate, complexe: vertebrele au o formă rectangulară, dar și prelungiri cu aspect de contraforturi sau aripi. Aceste prelungiri servesc drept puncte de ancorare pentru tendoane și ligamente și întăresc legătura dintre oasele vecine. Oasele neregulate sunt locuri de atașare a mușchilor și au rol în articulații, adică în locurile în care oasele se întâlnesc. Tot neregulate sunt oasele wormiene, aflate la nivelul anumitor suturi craniene (articulațiile imobile, zimțate, dintre oasele cutiei craniene), și oasele sesamoide, aflate la nivelul articulațiilor, dintre care cele mai importante sunt patelele (rotulele).
Oasele scurte
Oasele scurte sunt ilustrate prin grupul de oase carpiene din încheietura mâinii. Au formă aproximativ cubică, apar în spații închise și suportă greutăți. Tot scurte sunt oasele gleznei (oasele tarsului). Oasele carpiene sunt 8, așezate în două rânduri a câte patru, iar dimensiunile lor mici și articulațiile dintre ele permit o mare flexibilitate a încheieturii mâinii.
Clasificarea după localizare
După locul pe care îl ocupă în organism, cele 206 oase ale corpului se împart în două grupe:
Aplicat celor patru exemple din figură, criteriul localizării le împarte în două perechi: osul craniului și vertebra aparțin scheletului axial, iar humerusul și oasele carpiene, scheletului membrelor.