Figura arată centura pelviană văzută din față, împreună cu partea de jos a coloanei vertebrale. Centura pelviană este formată din cele două oase coxale, numite și oasele pelvisului. Ea face parte din scheletul membrelor, fiind una dintre cele două centuri care conectează membrele la scheletul axial: leagă oasele membrelor inferioare de sacru (Figura 7.8). Împreună, oasele coxale formează bazinul, în care se află organele din abdomenul inferior.

Pornește citirea de pe linia mediană, unde se succed, de sus în jos, ultima vertebră lombară, sacrul și coccisul, apoi urmărește cele două oase coxale, de o parte și de alta. Pentru că bazinul este văzut din față, osul coxal drept apare în stânga desenului, cu capul femurului așezat în acetabulul lui, iar osul coxal stâng apare în dreapta, unde nimic nu îl acoperă. Pe cel din dreapta se urmăresc cel mai bine reperele osului coxal: creasta și spinele iliace, acetabulul, gaura obturată și tuberozitatea ischiadică.

Cele trei oase ale osului coxal

Fiecare os coxal s-a format prin fuziunea a trei oase:

• Ilionul este partea superioară, liberă și lărgită a pelvisului, aripa lată din partea de sus a desenului. Marginea lui se numește creasta iliacă. Pe marginea din față a ilionului se văd două proeminențe, spina iliacă antero-superioară, la capătul din față al crestei, și, sub ea, spina iliacă antero-inferioară.
• Pubisul este partea osului coxal din partea de jos a bazinului, dinspre linia mediană, unde cele două oase pubiene se unesc în simfiza pubiană.
• Ischionul este partea inferioară a osului coxal, cea pe care ne sprijinim când ședem. Fiecare ischion are o proeminență largă, rugoasă, tuberozitatea ischiadică, de care se atașează ligamentele și mușchii membrului inferior. Deasupra ei, manualul mai descrie o protuberanță ascuțită, spina ischiadică, pe care desenul nu o etichetează. Nu o confunda cu spinele iliace, care se află pe ilion.

Acetabulul și gaura obturată

Cele trei oase se întâlnesc într-o zonă cavitară în formă de cupă, acetabulul, cu care se articulează capul rotund al femurului, osul coapsei. În stânga jos se vede chiar porțiunea superioară a femurului, cu capul intrat în acetabul, iar pe partea opusă acetabulul este liber și i se vede forma de cupă (Figura 7.11).

Sub acetabul, între corpurile pubisului și ischionului, se deschide gaura obturată, un orificiu larg prin care trec unii nervi și unele vase de sânge către membrul inferior. Este cel mai larg foramen al scheletului.

Sacrul, coccisul și ultima vertebră lombară

Piesele de pe linia mediană nu aparțin centurii pelviene. Ele fac parte din coloana vertebrală, deci din scheletul axial (Figura 7.5). De sus în jos:

• Corpul celei de-a 5-a vertebre lombare este cilindrul osos al ultimei vertebre lombare. Ca orice corp vertebral, susține greutatea.
• Sacrul, format prin fuziunea a 5 vertebre sacrale, este osul triunghiular prins între cele două oase coxale. Marginea lui de sus, pe linia mediană, chiar sub vertebra lombară, este marcată ca promontoriu sacral.
• Coccisul, format din fuziunea a 4 vertebre coccigiene, este piesa mică și ascuțită de sub sacru, cu care se termină coloana.

Articulațiile bazinului

• Articulația sacroiliacă, câte una de fiecare parte a sacrului, este locul în care ilionul se articulează cu sacrul, în regiunea posterioară a bazinului. Aici oasele coxale se leagă de sacru prin intermediul unui țesut conjunctiv fibros. Manualul o dă și ca exemplu posibil de amfiartroză, adică de articulație cu mobilitate limitată.
• Simfiza pubiană este articulația de pe linia mediană în care fuzionează cele două oase pubiene. Este o amfiartroză, cu o mobilitate foarte limitată.

Pelvisul mare și pelvisul mic

Trei etichete nu numesc oase, ci regiuni ale bazinului:

• Pelvisul mare sau fals este partea largă de sus, cuprinsă între cele două ilioane.
• Marginea pelvisului mic sau adevărat este conturul în formă de inel care pornește de la sacru, trece pe marginile interioare ale oaselor coxale și se închide în față, la simfiza pubiană. Ea desparte pelvisul mare de pelvisul mic, cavitatea pelviană numită și micul bazin.
• Apertura pelviană este deschiderea înconjurată de această margine. Pe desen, prin ea se văd partea de jos a sacrului și coccisul.

Pelvisul feminin și cel masculin

Imediat după figură, manualul compară pelvisul feminin cu cel masculin (Tabelul 7.2). La femeie, simfiza pubiană este flexibilă și permite creșterea diametrelor pelvisului, ceea ce ușurează pasajul fetusului prin canalul genital în timpul nașterii. Tot la femeie:

• Oasele pelvisului sunt mai ușoare și mai subțiri, iar gaura obturată și acetabulul sunt mai mici și mai îndepărtate între ele decât la bărbați.
• Cavitatea pelviană este mai largă, mai scurtă și mai încăpătoare, iar distanțele dintre spinele ischiadice și tuberozitățile ischiadice sunt mai mari.
• Sacrul este mai larg, iar curbura sacrală este mai arcuită posterior.
• Coccisul este mult mai flexibil.