Figura arată cum este legată hipofiza de hipotalamus. Între cele două organe există relații anatomice și funcționale, iar desenul pune alături cele două căi care le unesc: o legătură nervoasă și una vasculară. Cel mai ușor se citește de sus în jos. Sus se află baza hipotalamusului, cu corpurile neuronilor secretori, desenate ca niște stele. Sub ea coboară tija pituitară, de care atârnă hipofiza. În stânga glandei se află adenohipofiza, străbătută de o rețea deasă de vase, iar în dreapta, neurohipofiza, în care intră fibrele nervoase.

Hipofiza este localizată la baza encefalului, înapoia chiasmei optice, pe șaua turcească a osului sfenoid, iar hipotalamusul face parte din diencefal. Locul lor în encefal se vede în secțiunea sagitală din Figura 33. Figura de față mărește tocmai zona în care cele două se întâlnesc.

Legătura nervoasă

Unii neuroni hipotalamici au activitate secretorie, proces numit neurosecreție, care reprezintă tot o funcție endocrină. În desen, corpurile acestor neuroni stau în masa hipotalamusului, iar axonii lor coboară, strânși în mănunchi, spre baza lui. De acolo, fibrele intră în tija pituitară și ajung în lobul posterior. Așa arată tractul nervos hipotalamo-hipofizar, care leagă hipotalamusul anterior de neurohipofiză.

Neurohipofiza eliberează în circulație doi hormoni, vasopresina (hormonul antidiuretic, ADH) și oxitocina. Ei sunt secretați însă în hipotalamusul anterior, iar punerea lor în circulație se face sub influența hipotalamusului, prin tija pituitară.

Legătura vasculară

Între regiunea mediană a hipotalamusului și adenohipofiză există o legătură vasculară, reprezentată de sistemul port-hipotalamo-hipofizar, descris de anatomistul român Grigore T. Popa împreună cu Unna Fielding. Drumul vaselor se urmărește în desen tot de sus în jos:

1. Artera hipofizară superioară pătrunde din stânga și urcă spre partea de sus a tijei pituitare, pe care o înconjoară cu ramurile ei.
2. În regiunea mediană se formează o primă rețea de capilare, chiar acolo unde se strâng axonii neuronilor secretori.
3. Din această rețea, vasele coboară de-a lungul tijei spre adenohipofiză.
4. În adenohipofiză, ele se desfac într-o a doua rețea de capilare, mult mai deasă, care umple aproape tot lobul.

Cele două rețele de capilare, unite prin vasele tijei, sunt așadar capetele legăturii vasculare dintre hipotalamus și adenohipofiză.

Lobii hipofizei

Hipofiza (glanda pituitară) este alcătuită din trei lobi: anterior, mijlociu (intermediar) și posterior. Lobul anterior și cel intermediar constituie adenohipofiza, iar lobul posterior, neurohipofiza.

• Adenohipofiza este situată în partea anterioară, dar se întinde și posterior, înconjurând aproape complet neurohipofiza. Lobul anterior este partea cea mai dezvoltată a glandei, constituind 75 % din masa hipofizei. Hormonii adenohipofizei sunt glandulotropi, având ca organe-țintă alte glande endocrine (ACTH, TSH, FSH, LH), și non-glandulotropi (STH, prolactina).
• Lobul intermediar reprezintă numai 2 % din masa hipofizei, fiind redus la o simplă lamă epitelială, aderentă de lobul posterior. În desen apare ca o fâșie subțire între cei doi lobi mari. Anatomic face parte din adenohipofiză și secretă hormonul melanocitostimulant (MSH), a cărui secreție este inhibată de un hormon secretat de hipotalamus.
• Neurohipofiza este lobul posterior, cel în care ajung fibrele tractului hipotalamo-hipofizar. Ea eliberează în circulație vasopresina și oxitocina, secretate în hipotalamusul anterior.

Controlul întregului sistem endocrin

Prin aceste legături vasculare și nervoase și prin produșii de neurosecreție, hipotalamusul controlează și reglează secreția hipofizei, iar prin intermediul acesteia coordonează activitatea întregului sistem endocrin, ale cărui glande sunt arătate în Figura 57. De altfel, la diencefal, manualul descrie hipotalamusul drept centru superior de integrare, reglare și coordonare ale principalelor funcții ale organismului, printre care și secreția endocrină.