Figura este un bloc de piele tăiat și privit din lateral, în care sunt marcați principalii receptori pentru simțul tactil. Cheia de citire este adâncimea: receptorii nu stau la întâmplare, ci fiecare la nivelul care i se potrivește, de la suprafață către profunzime. Simțul tactil, precum și simțurile înrudite ca durerea, presiunea și vibrația, utilizează receptori aflați în piele, mușchi, articulații și viscere.

Aproape de suprafață

• Terminațiile nervoase libere sunt fibre care urcă până în stratul de la suprafață și se termină acolo, fără nicio înveliș specială. Ele detectează durerea.
• Discurile Merkel, desenate în stânga sus ca niște tălpi turtite la capătul unei fibre ramificate, se află tot în piele și detectează stimulii tactili.

Ceva mai în profunzime

• Corpusculii Meissner sunt corpii ovali, înfășurați, așezați în ridicăturile de sub stratul superficial. Sunt desenați în mai multe locuri, pentru că sunt numeroși. Ei detectează presiunile și vibrațiile ușoare.
• Corpusculul Pacini este cel mai adânc dintre toți, desenat ca un corp mare, cu straturi concentrice ca de ceapă, la capătul unei fibre nervoase, lângă lobulii de țesut de la baza pielii. El recepționează presiunile și vibrațiile puternice de la nivelul pielii.

Diagonala care străbate mijlocul desenului este un fir de păr cu fibre nervoase încolăcite în jurul lui, structură detaliată în Figura 5.3, iar straturile pielii în care se află toți acești receptori sunt cele din Figura 5.1.

De reținut

Mușchii, articulațiile și viscerele dispun de receptori asemănători. Indiferent de unde pornesc, impulsurile sunt transmise către encefal, unde sunt interpretate.