Fig. 18.7 (a, b). Straturile peretelui intestinal și structura unei vilozități

Sistemul digestiv (Biologie Barron's, p. 436)

1122334455667891011121314

Explorează structurile

Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.

Explorează structurile

Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.

Figura coboară în două trepte de mărire. Panoul din stânga, (a), arată o porțiune de intestin subțire tăiată transversal, cu straturile peretelui vizibile pe capătul tăiat, ca niște inele așezate unul în altul. Panoul din dreapta, (b), mărește o singură vilozitate, cu vasele din interiorul ei și cu tunicile peretelui de sub ea. Drumul ionilor de sodiu și al glucozei printr-o celulă epitelială a vilozității, din lumen până în sânge, este în Figura 18.7 (c).

(a) Straturile peretelui intestinal

  • Mucoasa este tunica internă, compusă dintr-un epiteliu ce acoperă un țesut conjunctiv, care conține mici cantități de mușchi neted. Ea conține glandele care secretă enzimele necesare digestiei și mucusul de protecție.
  • Musculara mucoasei este stratul subțire de mușchi desenat la baza mucoasei, între ea și submucoasă.
  • Submucoasa conține vase de sânge, vase limfatice și nervi.
  • Mușchii dispuși circular înconjoară tractul și, prin contracție, îi micșorează diametrul, iar mușchii dispuși longitudinal, așezați în afara lor, îi scurtează lungimea.
  • Seroasa este tunica externă, formată din peritoneul visceral, ale cărui celule secretă un lichid care umectează suprafața organelor și permite alunecarea lor liberă.

(b) Structura unei vilozități

Suprafața jejunului și a ileonului este crescută de mii de vilozități și microvilozități. Vilozitățile sunt prelungiri ale mucoasei, având formă de deget, iar microvilozitățile sunt prelungiri de dimensiuni electronomicroscopice ale membranei celulelor din mucoasă. În interiorul vilozității se găsește o rețea de capilare, alimentată de o arteriolă și drenată de venule, precum și un vas limfatic central, denumit chiliferul central. Împărțirea sarcinilor între ele este strictă:

  • capilarele primesc produșii de degradare ai proteinelor, glucidelor și acizilor nucleici, adică monozaharidele, aminoacizii și acizii grași cu lanț scurt de carbon, dar și apa, electroliții și vitaminele.
  • chiliferul central primește produșii rezultați în urma digestiei lipidelor. Acizii grași cu lanț lung sunt resintetizați pentru a forma trigliceride, care difuzează apoi în chiliferul central sub formă de picături microscopice numite chilomicroni.

Produșii care ajung în capilare și în chiliferul central rezultă din digestia chimică a glucidelor, proteinelor și lipidelor (Figura 18.6).