Figura arată pancreasul văzut din față, în poziția pe care o are în abdomen, împreună cu organele și vasele din jurul lui. Glanda galbenă, alungită, este așezată transversal: capătul ei cel mai lat, din stânga desenului, stă în potcoava duodenului, iar restul se întinde spre dreapta. În acest capăt a fost tăiată o fereastră prin care se văd canalele din interior. Un mic pătrat desenat pe glandă, între corp și coadă, este mărit în panoul din dreapta sus, unde apare structura microscopică a țesutului.

Manualul folosește figura pentru pancreasul endocrin, dar desenul arată ambele fețe ale organului. Pancreasul este una dintre glandele anexe ale tubului digestiv, cu canale care se deschid în duoden, și, totodată, o glandă endocrină, trecută în lista glandelor endocrine ca pancreas insular (Figura 57).

Părțile pancreasului

Porțiunea lată cuprinsă de duoden este capul pancreasului. Nu are număr în această figură, dar este numită în Figura 79, unde pancreasul apare alături de ficat. Celelalte două porțiuni sunt numerotate:

• Corpul pancreasului este porțiunea mijlocie, mai îngustă decât capul, care continuă glanda spre dreapta.
• Coada pancreasului este capătul liber și rotunjit din dreapta desenului, cel mai îndepărtat de duoden.

Canalele pancreatice

Prin fereastra din capul glandei se văd două canale, pe care Figura 79 le numește canalul principal Wirsung și canalul accesor Santorini:

• Canalul pancreatic principal este tubul lat, deschis la culoare, care vine dinspre corpul glandei, străbate capul și se termină în peretele duodenului, în același loc cu canalul verde coborât de la vezica biliară.
• Canalul accesor este mai subțire și mai scurt. Se desprinde din canalul principal și ajunge la duoden separat, puțin mai sus.

Pe aceste canale, secreția pancreatică ajunge în duoden. Pancreasul conține celule endocrine, exocrine și ductale: celulele exocrine produc enzimele digestive, iar celulele ductale secretă zilnic între 1200 și 1500 mL de suc pancreatic, bogat în $\ce{HCO3-}$, care neutralizează aciditatea gastrică și reglează pH-ul în intestinul superior.

Organele și vasele din jur

• Duodenul este ansa în formă de potcoavă care cuprinde capul pancreasului, prima porțiune a intestinului subțire (urmată de jejun și ileon).
• Vezica biliară este punga verde din stânga sus. Canalul ei se unește cu un canal venit de sus, iar canalul comun coboară prin capul pancreasului până în duoden. Pe acest drum ajunge în duoden bila, depozitată în vezica biliară în perioadele interdigestive.
• Aorta este vasul roșu gros, tăiat deasupra glandei, care coboară prin spatele pancreasului și reapare sub el. Porțiunea desenată este aorta descendentă abdominală.
• Trunchiul celiac pleacă din fața aortei, chiar deasupra glandei, și se ramifică imediat. Manualul arată că se împarte în trei ramuri (splenică, gastrică stângă și hepatică) și că vascularizează stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul și splina.

Alături de aortă, tot prin spatele glandei, trece un vas albastru, pe care figura nu îl numește.

Panoul microscopic: acini și insule

• Acinii sunt grupurile rotunjite de celule intens colorate de pe marginile câmpului. Sunt formați din celule exocrine, care produc patru tipuri de enzime digestive (peptidaze, lipaze, amilaze și nucleaze), răspunzătoare de digestia proteinelor, lipidelor, glucidelor și acizilor nucleici.
• Insula Langerhans este zona mai palidă din mijloc, cu nucleii răsfirați, înconjurată de acini. Insulele de celule endocrine alcătuiesc pancreasul endocrin și conțin mai multe tipuri de celule secretorii, dintre care celulele $\alpha$ (20 %), care secretă glucagon, și celulele $\beta$ (60-70 %), care secretă insulină.

Cele două țesuturi își trimit produsele pe drumuri diferite: enzimele acinilor ajung în duoden prin canalele pancreatice, iar hormonii insulelor, ca ai oricărei glande endocrine, sunt eliberați direct în sânge.

Hormonii insulelor

Prin acești hormoni, pancreasul endocrin este implicat în controlul metabolismului intermediar al glucidelor, lipidelor și proteinelor.

• Insulina este singurul hormon cu efect anabolizant pentru toate metabolismele intermediare și singurul hormon hipoglicemiant. Deficitul ei, diabetul zaharat, este o boală metabolică complexă, cu valori crescute ale glicemiei la determinări repetate. A fost descoperită pentru prima oară de cercetătorul român Nicolae C. Paulescu, în 1921, iar pentru redescoperirea ei canadienii F.G. Banting și J.J.R. Macleod au primit Premiul Nobel, în 1923.
• Glucagonul crește glicogenoliza și gluconeogeneza, lipoliza și proteoliza.