Figura arată sistemul de conducere al inimii, adică centrii care generează automatismul cardiac și căile prin care impulsul ajunge la tot miocardul. Traseul lui apare peste o inimă secționată, orientată la fel ca în Figura 91: atriul drept și ventriculul drept sunt în stânga desenului, iar atriul stâng și ventriculul stâng în dreapta. Structurile marcate sunt de două feluri: componentele sistemului de conducere, de la nodulul sinoatrial până la fibrele Purkinje, și trei repere anatomice (septul interatrial, septul interventricular și apexul) după care le poți găsi pe desen. Săgețile, desenate numai în ventricule, arată sensul în care se propagă impulsul.

Automatismul: stimulul se naște chiar în inimă

Musculatura cardiacă este alcătuită din două tipuri de celule musculare. Unele inițiază și conduc impulsul. Celelalte, pe lângă conducerea impulsului, răspund la stimuli prin contracție și alcătuiesc miocardul de lucru. Ambele tipuri sunt excitabile, dar, spre deosebire de mușchiul striat, stimulul nu vine din afară: este generat în interiorul inimii, de celulele din primul tip. Aceasta este automatismul (autoritmicitatea), proprietatea inimii de a se autostimula. De aceea, scoasă din corp și irigată cu un lichid nutritiv special, inima continuă să bată ritmic ore sau zile, chiar în lipsa influențelor extrinseci nervoase, vegetative și umorale.

Automatismul este generat în anumiți centri, care au în alcătuirea lor celule ce inițiază și conduc impulsurile. Acești centri sunt chiar componentele sistemului de conducere din figură.

Cei trei centri de automatism

În mod normal, în inimă există trei centri de automatism cardiac, cu frecvențe diferite:

1. Nodulul sinoatrial, la nivelul căruia frecvența descărcărilor este cea mai rapidă, de 70-80/minut. Din această cauză, activitatea cardiacă este condusă de acest centru, inima bătând în mod normal în ritm sinusal.
2. Nodulul atrioventricular (joncțiunea atrioventriculară), la nivelul căruia frecvența descărcărilor este de 40 de potențiale de acțiune/minut. De aceea, acest centru nu se poate manifesta în mod normal, deși funcționează permanent și în paralel cu nodulul sinoatrial. Dacă centrul sinusal este scos din funcție, comanda inimii este preluată de nodulul atrioventricular, care imprimă ritmul nodal sau joncțional.
3. Fasciculul His și rețeaua Purkinje, unde frecvența de descărcare este de 25 de impulsuri/minut. Acest centru poate comanda inima numai în cazul întreruperii conducerii atrioventriculare, imprimând ritmul idio-ventricular.

Pe scurt, inima este comandată de centrul cu frecvența cea mai mare, iar ceilalți doi rămân în rezervă.

Drumul impulsului pe desen

Depolarizarea unei celule cardiace este transmisă celulelor adiacente, așa că miocardul se comportă ca un sincițiu funcțional. De fapt, inima funcționează ca două sinciții, unul atrial și unul ventricular, izolate din punct de vedere electric. Cu aceste două idei poți urmări impulsul pe desen, pornind de sus:

1. Impulsul pornește din nodulul sinoatrial, desenat sus, în peretele atriului drept, și se răspândește prin miocardul celor două atrii, despărțite de septul interatrial.
2. Între atrii și ventricule există, în mod normal, o singură conexiune funcțională electrică: nodulul atrioventricular, așezat la baza septului interatrial, și continuarea sa, fasciculul atrioventricular His. Prin nodulul atrioventricular, propagarea stimulului este întârziată.
3. Fasciculul His coboară în septul interventricular, peretele dintre cele două ventricule, și se împarte în ramura dreaptă și ramura stângă. Săgeata de pe sept arată că impulsul coboară spre apex, vârful inimii.
4. De la apex, săgețile ocolesc vârful și urcă prin pereții ambelor ventricule, de-a lungul fibrelor Purkinje, care duc impulsul la miocardul ventricular.

Conductibilitatea

Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitația la toate fibrele sale. Viteza de conducere diferă: de exemplu, este de 10 ori mai mare prin fasciculul His și rețeaua Purkinje decât prin miocardul contractil atrial și ventricular.

Ce modifică ritmul

Ritmul funcțional al centrului de comandă poate fi modificat sub acțiunea unor factori externi. Căldura sau stimularea sistemului nervos simpatic accelerează ritmul inimii, adică produc tahicardie, în timp ce răcirea nodulului sinusal sau stimularea parasimpaticului au efect contrar, bradicardie.

Legătura cu ciclul cardiac

Întârzierea stimulului în nodulul atrioventricular are o urmare pe care o regăsești în ciclul cardiac: atriile și ventriculele nu se contractă în același timp. Între sistola atriilor și cea a ventriculelor există un asincronism, iar sistola atrială o precedă cu 0,10 s pe cea ventriculară (Figura 93).