Funcțiile fundamentale ale organismului uman (Biologie Corint, p. 90)
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Vasele mari nu sunt numerotate în manual: le-am recunoscut după desen și am precizat că valvele semilunare numerotate sunt cele pulmonare, fiind așezate la ieșirea din ventriculul drept.
Figura prezintă inima deschisă printr-o secțiune care îi arată interiorul: cele patru cavități, valvele și reliefurile de pe pereții ventriculelor. Manualul o folosește atunci când prezintă inima ca forța motrice a aparatului cardiovascular. În acest sistem, arterele sunt conductele de distribuție, venele sunt rezervoarele de sânge care asigură întoarcerea lui la inimă, iar microcirculația (arteriole, metarteriole, capilare, venule) este teritoriul în care au loc schimburile de substanțe și gaze.
Atenție la orientare: inima este privită din față, de aceea inima dreaptă (atriul drept și ventriculul drept) apare în stânga desenului, iar inima stângă în dreapta lui. Atriile se află în partea de sus, ventriculele în partea de jos.
Cele patru cavități și vasele lor
Pereți de grosimi diferite
Desenul arată clar că pereții nu au peste tot aceeași grosime. Atriile au pereți subțiri, iar ventriculele au pereți groși. Între cele două ventricule se află tot un perete gros, septul interventricular. Diferența are legătură cu funcția: forța de contracție este proporțională cu grosimea pereților inimii, mai redusă la atrii și mai puternică la ventricule, mai mare la ventriculul stâng față de cel drept. Totuși, cele două ventricule pompează același volum de sânge într-un minut, pentru că mica și marea circulație sunt dispuse în serie.
Cele două seturi de valve
Rolul fundamental al inimii este acela de a pompa sânge. Contracțiile ei se numesc sistole, iar relaxările, diastole. Pentru ca sângele să se deplaseze, în mod normal, într-un singur sens, fiecare parte a inimii este echipată cu două seturi de valve:
Închiderea valvelor se și aude. Zgomotul I, sistolic, este produs de închiderea valvelor atrio-ventriculare și de vibrația miocardului la începutul sistolei ventriculare, iar zgomotul II, diastolic, de închiderea valvelor semilunare, la începutul diastolei ventriculare.
Reliefurile din interiorul ventriculelor
Fața internă a ventriculelor nu este netedă. Desenul arată trei feluri de structuri, prezente în ambele ventricule:
Inima ca „pompă”
Activitatea de pompă a inimii se apreciază prin debitul cardiac, volumul de sânge expulzat de fiecare ventricul într-un minut. Se obține înmulțind volumul-bătaie, în medie de 70 mL, cu frecvența cardiacă, care în mod normal este de 70-75 bătăi/min, și este, în repaus, de aproximativ 5 L/min. Deschiderea și închiderea valvelor urmează fazele ciclului cardiac (Figura 93), iar stimulii care declanșează contracțiile sunt generați chiar în inimă, de celulele sistemului de conducere (Figura 92).
Vasele mari nu sunt numerotate în manual: le-am recunoscut după desen și am precizat că valvele semilunare numerotate sunt cele pulmonare, fiind așezate la ieșirea din ventriculul drept.
Figura prezintă inima deschisă printr-o secțiune care îi arată interiorul: cele patru cavități, valvele și reliefurile de pe pereții ventriculelor. Manualul o folosește atunci când prezintă inima ca forța motrice a aparatului cardiovascular. În acest sistem, arterele sunt conductele de distribuție, venele sunt rezervoarele de sânge care asigură întoarcerea lui la inimă, iar microcirculația (arteriole, metarteriole, capilare, venule) este teritoriul în care au loc schimburile de substanțe și gaze.
Atenție la orientare: inima este privită din față, de aceea inima dreaptă (atriul drept și ventriculul drept) apare în stânga desenului, iar inima stângă în dreapta lui. Atriile se află în partea de sus, ventriculele în partea de jos.
Cele patru cavități și vasele lor
Pereți de grosimi diferite
Desenul arată clar că pereții nu au peste tot aceeași grosime. Atriile au pereți subțiri, iar ventriculele au pereți groși. Între cele două ventricule se află tot un perete gros, septul interventricular. Diferența are legătură cu funcția: forța de contracție este proporțională cu grosimea pereților inimii, mai redusă la atrii și mai puternică la ventricule, mai mare la ventriculul stâng față de cel drept. Totuși, cele două ventricule pompează același volum de sânge într-un minut, pentru că mica și marea circulație sunt dispuse în serie.
Cele două seturi de valve
Rolul fundamental al inimii este acela de a pompa sânge. Contracțiile ei se numesc sistole, iar relaxările, diastole. Pentru ca sângele să se deplaseze, în mod normal, într-un singur sens, fiecare parte a inimii este echipată cu două seturi de valve:
Închiderea valvelor se și aude. Zgomotul I, sistolic, este produs de închiderea valvelor atrio-ventriculare și de vibrația miocardului la începutul sistolei ventriculare, iar zgomotul II, diastolic, de închiderea valvelor semilunare, la începutul diastolei ventriculare.
Reliefurile din interiorul ventriculelor
Fața internă a ventriculelor nu este netedă. Desenul arată trei feluri de structuri, prezente în ambele ventricule:
Inima ca „pompă”
Activitatea de pompă a inimii se apreciază prin debitul cardiac, volumul de sânge expulzat de fiecare ventricul într-un minut. Se obține înmulțind volumul-bătaie, în medie de 70 mL, cu frecvența cardiacă, care în mod normal este de 70-75 bătăi/min, și este, în repaus, de aproximativ 5 L/min. Deschiderea și închiderea valvelor urmează fazele ciclului cardiac (Figura 93), iar stimulii care declanșează contracțiile sunt generați chiar în inimă, de celulele sistemului de conducere (Figura 92).