Figura arată circuitul enterohepatic, adică recircularea celei mai mari părți a sărurilor biliare din intestinul subțire, prin vena portă, înapoi la ficat. Desenul se citește ca o buclă închisă: sus se află ficatul, jos, ca un tub orizontal, intestinul subțire, iar între ele coboară, în stânga, căile biliare și urcă, în dreapta, vena portă. Săgețile mici desenate de-a lungul buclei arată sensul drumului, pe care îl poți urmări pornind de la ficat.

Drumul dus: bila, de la ficat în intestin

Bila este necesară pentru digestia și absorbția lipidelor și pentru excreția unor substanțe insolubile în apă, cum sunt colesterolul și bilirubina. Ea este formată de hepatocite și de celulele ductale care mărginesc ductele biliare, în cantitate de 250 până la 1100 mL pe zi. Conține acizi biliari, pigmenți biliari (bilirubina și biliverdina), lecitină, colesterol și electroliți, dar nu conține enzime. Acizii biliari sunt sintetizați în hepatocite din colesterol, prin combinarea cu anumiți aminoacizi și cu $\ce{Na+}$, iar sărurile biliare rezultate sunt secretate activ în canaliculele biliare. Structura lobulului hepatic, cu hepatocitele și canaliculele biliare, este arătată în Figura 82.

De sub ficat coboară două canale, cărora li se alătură, printr-un canal scurt, vezica biliară, desenată în stânga ca un sac alungit. Ele se continuă cu canalul coledoc, pe care săgețile coboară până în intestinul subțire. În Figura 79, unde aceleași căi biliare apar lângă duoden și pancreas, canalele care ies din ficat sunt numite canale hepatice, canalul vezicii biliare este canalul cistic, iar la vărsarea în duoden se află sfincterul Oddi.

Când ajunge bila în intestin

Bila este secretată continuu, dar în perioadele interdigestive este depozitată în vezica biliară. Ea se eliberează în duoden în perioadele digestive, numai după ce chimul a declanșat secreția de colecistokinină. Evacuarea bilei este consecința contracției musculaturii veziculare, în paralel cu relaxarea sfincterului Oddi, și este realizată prin două mecanisme:

• mecanismul nervos: stimularea vagală determină contracția musculaturii veziculare și relaxarea sfincteriană, iar stimularea simpatică are efecte antagonice,
• mecanismul umoral: colecistokinina, hormon eliberat din celulele mucoasei duodenale ca răspuns, în principal, la pătrunderea în duoden a produșilor digestiei lipidelor, produce contracția vezicii biliare și relaxarea sfincterului Oddi.

Drumul întors: sărurile biliare, de la intestin la ficat

Săgețile din interiorul tubului, orientate spre dreapta, arată cum sărurile biliare înaintează odată cu conținutul intestinal. Pentru că nu sunt liposolubile, ele rămân în intestin până ajung la nivelul ileonului, ultima dintre cele trei porțiuni ale intestinului subțire (duoden, jejun și ileon), unde se reabsorb activ. În desen, reabsorbția apare mai la dreapta, acolo unde ramurile venei porte se prind de peretele intestinului: săgețile curbe trec din intestin în aceste ramuri.

Pe vena portă, săgețile sunt îndreptate în sus. Această venă duce la ficat sângele încărcat cu substanțele nutritive rezultate în urma absorbției intestinale, iar în circuitul enterohepatic aduce înapoi și sărurile biliare. Săgeata curbă de sub ficat pleacă din capătul venei porte și intră în căile biliare: ajunse în ficat, sărurile biliare trec din nou în bilă, iar bucla se închide.

La ce folosesc sărurile biliare

Sărurile biliare au două roluri importante:

1. emulsionarea lipidelor din alimente: le reduc tensiunea superficială, permițând fragmentarea lor și facilitând acțiunea lipazei pancreatice,
2. absorbția lipidelor: ajută la absorbția din tractul intestinal a acizilor grași, monogliceridelor, colesterolului și a altor lipide, cu care formează micelii.

În lipsa sărurilor biliare în intestin, se pierd prin materiile fecale 40% din lipidele ingerate. Ele mai stimulează motilitatea intestinală și au rol bacteriostatic. Etapele în care lipidele sunt emulsionate și preluate în micelii sunt arătate în Figura 86.