Funcțiile fundamentale ale organismului uman (Biologie Corint, p. 50)
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Canalele semicirculare (buclele din partea de sus a labirintului) și vestibulul se văd în desen, dar legenda manualului nu le numerotează, așa că nu au număr nici în aplicație. Le-am identificat în descriere după textul manualului, care trimite chiar la această figură când vorbește despre canalele semicirculare.
Figura este o secțiune prin ureche în care cele trei părți ale ei se succed de la stânga la dreapta, chiar în ordinea în care le parcurge sunetul: urechea externă, deschisă spre exterior, urechea medie, cu lanțul de oscioare, și urechea internă, cu labirintul și cei doi nervi care pleacă din el spre dreapta. Stânga desenului corespunde deci părții laterale, iar dreapta, celei mediale, lucru util când manualul vorbește despre pereții urechii medii.
Analizatorul acustic și cel vestibular se află în urechea internă. Urechea externă și cea medie sunt anexe a căror dezvoltare a fost determinată de perfecționarea aparatului acustic și care nu au nicio legătură cu aparatul vestibular.
Urechea externă
Cuprinde pavilionul urechii, care captează sunetele și le dirijează spre conductul auditiv extern, canalul la capătul căruia se află timpanul.
Urechea medie
Este o cavitate pneumatică săpată în stânca temporalului, casa timpanului, care în desen ocupă spațiul dintre timpan și labirint. Pereții ei se recunosc ușor:
În casa timpanului se află un lanț articulat de trei oscioare: ciocanul (lângă timpan), nicovala (la mijloc) și scărița (în dreptul ferestrei ovale). Ciocanul și scărița au câte un mușchi. Mușchiul ciocanului diminuează vibrațiile sonore puternice, iar mușchiul scăriței le amplifică pe cele slabe, reglând astfel intensitatea undei sonore.
Urechea internă
Este formată dintr-un sistem de încăperi săpate tot în stânca temporalului, numit labirint osos, în interiorul căruia se află labirintul membranos. Între cele două se găsește perilimfa. Ambele labirinturi au aceleași trei părți, pe care le poți recunoaște în desen:
Fiecare parte are receptorii ei. Receptorii acustici se află în organul Corti, din melc. Maculele din utriculă și saculă (Figura 56) informează asupra poziției capului și detectează accelerația, orizontală în cazul utriculei și verticală în cazul saculei. Crestele ampulare, din ampulele canalelor semicirculare membranoase, sunt responsabile de menținerea echilibrului în accelerările circulare ale capului și corpului. Orientarea canalelor în cele trei planuri ale spațiului (frontal, orizontal și sagital) face posibilă recepționarea mișcărilor circulare ale capului.
Cei doi nervi
Din urechea internă pleacă spre dreapta câte un nerv pentru fiecare analizator:
Cei doi nervi se unesc și formează perechea VIII de nervi cranieni, nervii vestibulocohleari, care sunt nervi senzoriali.
Drumul sunetului
Perforațiile timpanului nu duc la surditate, ci doar la o scădere a acuității auditive a urechii respective.
Canalele semicirculare (buclele din partea de sus a labirintului) și vestibulul se văd în desen, dar legenda manualului nu le numerotează, așa că nu au număr nici în aplicație. Le-am identificat în descriere după textul manualului, care trimite chiar la această figură când vorbește despre canalele semicirculare.
Figura este o secțiune prin ureche în care cele trei părți ale ei se succed de la stânga la dreapta, chiar în ordinea în care le parcurge sunetul: urechea externă, deschisă spre exterior, urechea medie, cu lanțul de oscioare, și urechea internă, cu labirintul și cei doi nervi care pleacă din el spre dreapta. Stânga desenului corespunde deci părții laterale, iar dreapta, celei mediale, lucru util când manualul vorbește despre pereții urechii medii.
Analizatorul acustic și cel vestibular se află în urechea internă. Urechea externă și cea medie sunt anexe a căror dezvoltare a fost determinată de perfecționarea aparatului acustic și care nu au nicio legătură cu aparatul vestibular.
Urechea externă
Cuprinde pavilionul urechii, care captează sunetele și le dirijează spre conductul auditiv extern, canalul la capătul căruia se află timpanul.
Urechea medie
Este o cavitate pneumatică săpată în stânca temporalului, casa timpanului, care în desen ocupă spațiul dintre timpan și labirint. Pereții ei se recunosc ușor:
În casa timpanului se află un lanț articulat de trei oscioare: ciocanul (lângă timpan), nicovala (la mijloc) și scărița (în dreptul ferestrei ovale). Ciocanul și scărița au câte un mușchi. Mușchiul ciocanului diminuează vibrațiile sonore puternice, iar mușchiul scăriței le amplifică pe cele slabe, reglând astfel intensitatea undei sonore.
Urechea internă
Este formată dintr-un sistem de încăperi săpate tot în stânca temporalului, numit labirint osos, în interiorul căruia se află labirintul membranos. Între cele două se găsește perilimfa. Ambele labirinturi au aceleași trei părți, pe care le poți recunoaște în desen:
Fiecare parte are receptorii ei. Receptorii acustici se află în organul Corti, din melc. Maculele din utriculă și saculă (Figura 56) informează asupra poziției capului și detectează accelerația, orizontală în cazul utriculei și verticală în cazul saculei. Crestele ampulare, din ampulele canalelor semicirculare membranoase, sunt responsabile de menținerea echilibrului în accelerările circulare ale capului și corpului. Orientarea canalelor în cele trei planuri ale spațiului (frontal, orizontal și sagital) face posibilă recepționarea mișcărilor circulare ale capului.
Cei doi nervi
Din urechea internă pleacă spre dreapta câte un nerv pentru fiecare analizator:
Cei doi nervi se unesc și formează perechea VIII de nervi cranieni, nervii vestibulocohleari, care sunt nervi senzoriali.
Drumul sunetului
Perforațiile timpanului nu duc la surditate, ci doar la o scădere a acuității auditive a urechii respective.