Figura prezintă stomacul, organul de forma literei J în care alimentele sunt stocate și în care se produce descompunerea chimică a anumitor molecule. Desenul îl arată întreg: esofagul intră în el prin partea de sus, iar din capătul lui îngust, în stânga desenului, pleacă duodenul. Peretele este tăiat în două locuri. La mijloc, o fereastră tăiată în trepte arată, de sus în jos, straturi musculare tot mai profunde. Mai jos, peretele este deschis de tot, ca să se vadă suprafața internă. Figura din manual mai are două panouri, (a) și (c), explicate și ele mai jos.

Poziția stomacului (panoul a)

Stomacul se află sub diafragmă, mușchiul în formă de cupolă care separă cavitatea abdomino-pelviană de cavitatea toracică. Legenda figurii îl plasează în cavitatea abdominală superioară, în regiunea epigastrică, situată deasupra regiunii ombilicale, între hipocondrul drept și cel stâng (Figura 1.5). Textul capitolului precizează că stomacul ocupă porțiunea superioară stângă a abdomenului. Esofagul, care leagă faringele de stomac, traversează diafragma prin locul marcat drept hiatus esofagian. Locul stomacului printre celelalte organe digestive se vede în Figura 18.1.

Regiunile și curburile

Stomacul se întinde de la sfincterul esofagian inferior până la sfincterul piloric, mușchiul circular de la capătul său distal. Părțile lui principale sunt:

• Cardia, situată în apropierea cordului, acolo unde se deschide esofagul. Aici, la extremitatea superioară a stomacului, se află sfincterul esofagian inferior, numit și sfincterul cardial.
• Fundul (fornixul), porțiunea bombată care se ridică deasupra locului de intrare a esofagului.
• Corpul stomacului, partea lui principală.
• Antrul piloric, porțiunea distală și îngustă, care se termină cu sfincterul piloric.

Suprafața laterală convexă, marginea lungă și bombată a literei J, se numește marea curbură. Suprafața medială, concavă, se numește mica curbură. De la ficat la mica curbură se întinde micul epiplon, un strat dublu de peritoneu, iar marele epiplon, o altă prelungire a peritoneului, se extinde mai jos de stomac, deasupra organelor abdominale.

Peretele stomacului

Ca în tot tractul gastrointestinal, peretele are patru tunici. Partea deschisă din desen arată suprafața internă, căptușită de mucoasă, un epiteliu ce acoperă un țesut conjunctiv și care conține glande ce secretă enzime și mucus. Aici se văd pliurile gastrice (rugae), evidente când stomacul este gol și micșorat. Când stomacul este plin și destins, ele se întind și dispar. Sub mucoasă se află submucoasa, cu vase de sânge, vase limfatice și nervi. Tunica externă, seroasa, nu este marcată în figură.

Între submucoasă și seroasă se află tunica musculară, din mușchi netezi. În restul tractului ea are doar două straturi, ca în peretele intestinului subțire (Figura 18.7), dar stomacul are trei, pe care fereastra din desen le arată de la exterior spre interior:

1. Mușchiul longitudinal, stratul extern, dispus de-a lungul tubului digestiv. Contracția lui scurtează lungimea tubului.
2. Mușchiul circular, care înconjoară tubul și, prin contracție, îi micșorează diametrul.
3. Mușchiul oblic, al treilea strat, propriu stomacului, aflat între submucoasă și stratul circular.

Împreună, cele trei straturi mixează și desfac bolul alimentar, transformându-l într-un amestec cu consistența unei supe, numit chim.

Glandele gastrice (panoul c)

Panoul (c) mărește o porțiune din perete. Mucoasa se invaginează și formează cripte gastrice profunde, în care se varsă secrețiile glandelor gastrice. Sub ea se vede submucoasa. O glandă gastrică, desenată mărit alături, are în perete trei tipuri de celule:

• Celulele parietale secretă acidul clorhidric ($\ce{HCl}$), necesar pentru activarea enzimelor proteolitice, și factorul intrinsec, necesar pentru absorbția vitaminei $B_{12}$ în intestinul subțire.
• Celulele mucoase produc mucusul, un strat vâscos, alcalin, care protejează peretele stomacului de autodigestie.
• Celulele principale secretă enzimele proteolitice.

Sucul gastric și drumul chimului

Cea mai importantă enzimă proteolitică din stomac, pepsina, nu este secretată în forma activă. Celulele principale eliberează precursorul ei, pepsinogenul, care este convertit în pepsină în prezența acidului clorhidric. Pepsina descompune proteinele mari în proteine mai mici, denumite peptide. Labfermentul, produs în stomacul sugarilor, dar nu și în cel al adulților, facilitează digestia laptelui. Secreția de suc gastric este controlată de fibrele nervoase ale sistemului nervos parasimpatic și de gastrină, un hormon produs de celulele enteroendocrine din mucoasa stomacului, care controlează secreția de pepsinogen, de acid clorhidric și de mucus.

Mucoasa stomacului are și o funcție redusă de absorbție, pentru cantități mici de apă, glucoză, ioni și alcool. Restul alimentelor devin chim, pe care contracțiile peristaltice îl evacuează prin sfincterul piloric în duoden. Duodenul este prima porțiune a intestinului subțire, organul în care are loc cea mai mare parte a digestiei.