Figura arată o vertebră lombară privită de sus, pe care manualul o folosește pentru a prezenta alcătuirea vertebrei tip. Ca s-o citești, ține minte că partea anterioară a vertebrei este în susul desenului, iar cea posterioară în jos. Sus se află corpul vertebral, masiv și rotunjit. Sub el se deschide un orificiu larg, iar mai jos se află arcul vertebral, din care pornesc mai multe prelungiri, numite apofize.

Corpul, pediculii și arcul

Vertebra tip prezintă, în partea sa anterioară, corpul vertebral, iar posterior, arcul vertebral. Arcul este legat de corp prin doi pediculi vertebrali, câte unul de fiecare parte: în desen, cele două punți scurte care pornesc din corp spre înapoi. Între corpul vertebral, pediculii vertebrali și arcul vertebral se află orificiul vertebral, gaura din mijlocul figurii.

Ce se formează prin suprapunerea vertebrelor

Figura arată o singură vertebră, dar două dintre structurile ei își dezvăluie rostul abia când vertebrele sunt așezate una peste alta, în coloană:

• Orificiile vertebrale suprapuse formează canalul vertebral, care adăpostește măduva spinării. Când vorbește despre rolul de protecție al oaselor, manualul îl numește canal rahidian.
• Pediculii vertebrali suprapuși delimitează orificiile intervertebrale (de conjugare), prin care ies nervii spinali. Ele nu se văd în figură, pentru că se formează abia între două vertebre vecine.

Măduva spinării nu ocupă canalul vertebral în întregime, iar limita ei inferioară se află în dreptul vertebrei L2. Între peretele osos al vertebrelor și măduvă se află cele trei membrane ale meningelor, care asigură protecția și nutriția măduvei (Figura 18).

Apofizele și suprafața de articulare

• Apofiza spinoasă pornește din mijlocul arcului, pe linia mediană, și se îndreaptă înapoi (în jos, în desen). Este una singură, lungă, cu capătul îngroșat.
• Apofizele transverse se întind lateral, câte una de fiecare parte, ca două aripi lungi și subțiri.
• Apofizele articulare superioare sunt prelungiri scurte și groase, așezate în spatele orificiului vertebral, câte una de fiecare parte a apofizei spinoase. Așa cum le spune numele, prin ele vertebra se articulează cu vertebra de deasupra.
• Suprafața de articulare este fața netedă a apofizei articulare, orientată spre linia mediană, prin care vertebra vine în legătură cu vertebra vecină. Manualul folosește același termen la sacru, ale cărui fețe laterale au o suprafață de articulare pentru osul coxal.

Vertebra în coloana vertebrală

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial și este situată în partea mediană și posterioară a corpului. Cuprinde 5 regiuni: cervicală, toracală (dorsală), lombară, sacrală și coccigiană, iar regiunea lombară are 5 vertebre (Figura 67). Coloana îndeplinește un triplu rol: ax de susținere a corpului, protejarea măduvei spinării și executarea diferitelor mișcări ale trunchiului și capului. Două dintre ele se văd chiar în alcătuirea vertebrei: măduva stă protejată în canalul format de orificiile vertebrale, iar mișcările au loc la nivelul articulațiilor dintre vertebre, căci articulațiile sunt sediul mișcărilor. Corpurile vertebrelor vecine se articulează prin interpunerea discurilor intervertebrale, în amfiartroze, adică articulații semimobile.