Figura prezintă scheletul, adică totalitatea oaselor așezate în poziție anatomică, văzut din față: corpul stă în picioare, cu membrele superioare pe lângă trunchi. Cel mai ușor o parcurgi de sus în jos, în ordinea din manual: scheletul capului, scheletul trunchiului și scheletul membrelor, fiecare membru fiind legat de trunchi printr-o centură. Oasele perechi apar de ambele părți ale corpului, dar cele mai multe sunt marcate numai pe o parte. Oasele nepereche, cum sunt osul frontal, mandibula sau sternul, stau pe linia mediană.

Scheletul capului

Capul are o parte craniană, neurocraniul (cutia craniană), care adăpostește encefalul, și o parte facială, viscerocraniul (fața). Figura marchează câte două oase din fiecare parte:

• Osul frontal, os nepereche și lat al neurocraniului, ocupă partea de sus și din față a craniului.
• Osul temporal, os pereche al neurocraniului, se vede pe partea laterală a craniului. În stânca temporalului sunt săpate urechea medie și labirintul osos al urechii interne.
• Maxilarul, os pereche al viscerocraniului, se află între deschiderea nazală și dinții de sus.
• Mandibula, os nepereche al viscerocraniului, este osul de jos al feței, pe care se văd dinții de jos.

Toate oasele neurocraniului și ale viscerocraniului apar în Figura 64.

Scheletul trunchiului

Trunchiul are ca schelet coloana vertebrală, sternul, coastele și bazinul. Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial. Este situată în partea mediană și posterioară a corpului, de aceea în desen se vede mai ales la gât și între cutia toracică și bazin. Cele 5 regiuni ale ei, cervicală, toracală (dorsală), lombară, sacrală și coccigiană, apar în Figura 67. Bazinul, format din osul sacru și cele două oase coxale, apare mai jos, la membrul inferior.

Scheletul toracelui

Marcat în figură ca cutia toracică, toracele osos este format anterior de stern, posterior de coloana vertebrală, prin cele 12 vertebre toracale, iar lateral de coaste. El protejează inima și plămânii.

Sternul este un os lat, situat anterior, pe linia mediană a toracelui. Cele trei părți ale lui sunt marcate separat, de sus în jos:

• Manubriul, cu care se articulează medial clavicula.
• Corpul sternal, partea mijlocie și cea mai lungă.
• Apendicele xifoid, vârful de jos, care rămâne cartilaginos până în jurul vârstei de 40 de ani.

Coastele sunt 12 perechi de arcuri osteocartilaginoase, formate posterior dintr-un arc osos, articulat cu vertebrele toracale, iar anterior din cartilajul costal. Primele 7 perechi sunt coaste adevărate, al căror cartilaj se articulează cu sternul. Perechile VIII, IX și X sunt coaste false, legate de stern prin cartilajul coastei VII. Ultimele două perechi sunt coaste flotante (libere): nu au cartilaj și nu ajung la stern.

Centura scapulară și membrul superior

Centura scapulară leagă membrul superior de torace și are două oase. Clavicula, în forma literei „S” culcată, se articulează lateral cu scapula și medial cu manubriul sternal. Scapula (omoplatul) este un os lat, triunghiular, cu baza în sus, care se articulează lateral cu humerusul. Pentru că scheletul este privit din față, omoplatul se vede doar în parte, în spatele coastelor de sus.

Membrul superior liber are trei segmente:

• Brațul, cu un singur os, humerusul.
• Antebrațul, cu două oase lungi, radiusul și ulna. În desen, radiusul este osul dinspre police, iar ulna, cel dinspre trunchi.
• Mâna, cu 8 oase carpiene, 5 metacarpiene și 14 falange. Falangele sunt numai 14, pentru că degetul I, policele, are doar două.

Centura pelvină și membrul inferior

Centura pelvină leagă membrul inferior de scheletul trunchiului. Este formată din cele două oase coxale, care se articulează anterior între ele, formând simfiza pubiană, iar posterior cu osul sacru, formând bazinul (pelvisul osos). În desen, sacrul se vede între cele două coxale, ca un os median, triunghiular, cu baza în sus. Fiecare coxal provine din sudarea a trei oase: ilionul, partea lată de sus, ischionul, partea de jos, și pubisul, nemarcat în figură. Sudarea se datorează adaptării la stațiunea bipedă. Oasele coxale apar așadar de două ori în manual: în bazin, la scheletul trunchiului, și în centura pelvină, la scheletul membrelor inferioare.

Urmează membrul inferior propriu-zis, cu trei segmente, și rotula, la genunchi:

• Coapsa, cu femurul, cel mai lung os din corp.
• Rotula, un os triunghiular, cu baza în sus, situat în tendonul mușchiului cvadriceps. Fața ei posterioară se articulează cu epifiza distală a femurului.
• Gamba, cu două oase: tibia, așezată medial și mai voluminoasă, și fibula, lateral.
• Piciorul, cu 7 oase tarsiene, 5 metatarsiene și 14 falange, numai două pentru degetul I, halucele.

Cum se clasifică oasele după formă

Multe dintre exemplele din manual sunt oase marcate în figură:

• Oase lungi, la care predomină lungimea: humerus, radius, ulnă, femur, tibie, fibulă. La adult, măduva din canalul central al diafizei lor este galbenă.
• Oase late, la care predomină lățimea și înălțimea: parietal, frontal, occipital, stern, scapulă, coxal. La adult, ele conțin măduva roșie, hematogenă.
• Oase scurte, la care cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale: carpiene, tarsiene.
• Oase sesamoide, care se găsesc în grosimea unui tendon, cum este rotula.
• Oase alungite, cum sunt coastele și clavicula, la care predomină lungimea, dar care nu prezintă diafiză și epifize, așa cum au oasele lungi.