Funcțiile fundamentale ale organismului uman (Biologie Corint, p. 42)
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Legenda manualului nu numerotează neuronii mari, cu multe prelungiri, desenați deasupra lamei ciuruite. După text, ei corespund neuronilor multipolari (celulele mitrale) din bulbul olfactiv, pe care se termină nervii olfactivi, iar fibrele nervoase senzoriale din legendă sunt fibrele lungi care pornesc de la ei.
Figura arată receptorul olfactiv într-o secțiune prin mucoasa olfactivă și prin osul de deasupra ei. Receptorii analizatorului olfactiv ocupă partea postero-superioară a foselor nazale. Cel mai ușor citești desenul de jos în sus, în sensul în care circulă informația: jos este suprafața mucoasei, dinspre cavitatea nazală, unde ajung substanțele mirositoare, la mijloc stau celulele receptoare printre celulele de susținere, deasupra lor se întinde lama ciuruită a osului etmoid, iar sus, dincolo de os, se află neuronii la care ajung fibrele nervoase. Figura cuprinde, așadar, segmentul periferic al analizatorului, receptorul, și începutul segmentului intermediar, calea de conducere.
Celula receptoare olfactivă
Receptorii olfactivi sunt chemoreceptori, adică sunt stimulați chimic. Ei sunt reprezentați de celulele bipolare din mucoasa olfactivă, care au și rol de prim neuron al căii. La analizatorul olfactiv, aceeași celulă primește stimulul și conduce impulsul nervos mai departe. În desen, celulele receptoare au corpul fusiform, cu nucleu, și sunt strecurate printre celulele înalte ale epiteliului columnar, care sunt celule de susținere. Ca la toți neuronii bipolari, printre care manualul îi numără și pe cei din mucoasa olfactivă, cele două prelungiri pornesc de la polii opuși ai celulei:
Receptorul olfactiv este un receptor fazic: la aplicarea stimulului răspunde cu o creștere a activității, dar, dacă stimulul se menține, activitatea lui scade.
De la receptor la bulbul olfactiv
Axonii celulelor bipolare (10-20) pleacă de la polul bazal și se înmănunchează, formând nervii olfactivi. În figură se vede cum fibrele venite de la mai multe celule se strâng în mănunchiuri groase, care trec prin spațiile dintre blocurile de os ale lamei ciuruite a etmoidului. Nervii olfactivi sunt perechea I de nervi cranieni. Sunt nervi senzoriali, care conduc informațiile legate de miros, și își au originea reală chiar în celulele bipolare din mucoasa olfactivă.
Deasupra osului, mănunchiurile se desfac în ramificații care se întâlnesc cu prelungirile unor neuroni mari, cu multe prelungiri. Nervii olfactivi se termină în bulbul olfactiv, unde fac sinapsă cu neuronii multipolari (celulele mitrale), al II-lea neuron al căii olfactive. Neuronii din partea de sus a desenului corespund acestor celule, iar fibrele lungi care pornesc de la ei spre dreapta sunt fibrele nervoase senzoriale din legendă. Bulbul olfactiv este adăpostit de șanțul olfactiv, de pe fața bazală a emisferei cerebrale, la nivelul lobului orbital.
Mai departe, spre scoarță
Axonii celulelor mitrale formează tractul olfactiv, care se proiectează în final pe fața medială a lobului temporal, în aria olfactivă (girul hipocampic și nucleul amigdalian). Calea olfactivă nu are legături directe cu talamusul. Ea este una dintre cele mai importante componente ale sistemului limbic, iar bulbul și tractul olfactiv apar în desenul acestuia (Figura 37).
Cum ajunge mirosul la receptor
Pentru a putea fi mirosită, o substanță trebuie să fie volatilă și să ajungă în nări, apoi să fie solubilă, ca să poată traversa stratul de mucus și să atingă celulele olfactive. Ea provoacă senzația olfactivă dacă ajunge în cornetul nazal superior, la nivelul mucoasei olfactive, iar pentru asta este nevoie fie de o inspirație mai profundă, fie de inspirații scurte și repetate (adulmecare). În desen, stratul de la bază, dinspre cavitatea nazală, poartă în legendă numele de mucoasă nazală, însă din mucoasa olfactivă fac parte chiar celulele bipolare receptoare.
Deși omul poate distinge până la 10 000 de mirosuri diferite, există aproximativ 50 de mirosuri primare, din a căror combinare, în proporții diferite, rezultă întreaga diversitate de senzații olfactive.
Rolul simțului mirosului
Simțul mirosului este slab dezvoltat la om, comparativ cu unele animale. Rolul lui principal este să depisteze prezența în aer a unor substanțe mirositoare, eventual nocive, și, împreună cu simțul gustului, să participe la aprecierea calității alimentelor și la declanșarea secrețiilor digestive.
Legenda manualului nu numerotează neuronii mari, cu multe prelungiri, desenați deasupra lamei ciuruite. După text, ei corespund neuronilor multipolari (celulele mitrale) din bulbul olfactiv, pe care se termină nervii olfactivi, iar fibrele nervoase senzoriale din legendă sunt fibrele lungi care pornesc de la ei.
Figura arată receptorul olfactiv într-o secțiune prin mucoasa olfactivă și prin osul de deasupra ei. Receptorii analizatorului olfactiv ocupă partea postero-superioară a foselor nazale. Cel mai ușor citești desenul de jos în sus, în sensul în care circulă informația: jos este suprafața mucoasei, dinspre cavitatea nazală, unde ajung substanțele mirositoare, la mijloc stau celulele receptoare printre celulele de susținere, deasupra lor se întinde lama ciuruită a osului etmoid, iar sus, dincolo de os, se află neuronii la care ajung fibrele nervoase. Figura cuprinde, așadar, segmentul periferic al analizatorului, receptorul, și începutul segmentului intermediar, calea de conducere.
Celula receptoare olfactivă
Receptorii olfactivi sunt chemoreceptori, adică sunt stimulați chimic. Ei sunt reprezentați de celulele bipolare din mucoasa olfactivă, care au și rol de prim neuron al căii. La analizatorul olfactiv, aceeași celulă primește stimulul și conduce impulsul nervos mai departe. În desen, celulele receptoare au corpul fusiform, cu nucleu, și sunt strecurate printre celulele înalte ale epiteliului columnar, care sunt celule de susținere. Ca la toți neuronii bipolari, printre care manualul îi numără și pe cei din mucoasa olfactivă, cele două prelungiri pornesc de la polii opuși ai celulei:
Receptorul olfactiv este un receptor fazic: la aplicarea stimulului răspunde cu o creștere a activității, dar, dacă stimulul se menține, activitatea lui scade.
De la receptor la bulbul olfactiv
Axonii celulelor bipolare (10-20) pleacă de la polul bazal și se înmănunchează, formând nervii olfactivi. În figură se vede cum fibrele venite de la mai multe celule se strâng în mănunchiuri groase, care trec prin spațiile dintre blocurile de os ale lamei ciuruite a etmoidului. Nervii olfactivi sunt perechea I de nervi cranieni. Sunt nervi senzoriali, care conduc informațiile legate de miros, și își au originea reală chiar în celulele bipolare din mucoasa olfactivă.
Deasupra osului, mănunchiurile se desfac în ramificații care se întâlnesc cu prelungirile unor neuroni mari, cu multe prelungiri. Nervii olfactivi se termină în bulbul olfactiv, unde fac sinapsă cu neuronii multipolari (celulele mitrale), al II-lea neuron al căii olfactive. Neuronii din partea de sus a desenului corespund acestor celule, iar fibrele lungi care pornesc de la ei spre dreapta sunt fibrele nervoase senzoriale din legendă. Bulbul olfactiv este adăpostit de șanțul olfactiv, de pe fața bazală a emisferei cerebrale, la nivelul lobului orbital.
Mai departe, spre scoarță
Axonii celulelor mitrale formează tractul olfactiv, care se proiectează în final pe fața medială a lobului temporal, în aria olfactivă (girul hipocampic și nucleul amigdalian). Calea olfactivă nu are legături directe cu talamusul. Ea este una dintre cele mai importante componente ale sistemului limbic, iar bulbul și tractul olfactiv apar în desenul acestuia (Figura 37).
Cum ajunge mirosul la receptor
Pentru a putea fi mirosită, o substanță trebuie să fie volatilă și să ajungă în nări, apoi să fie solubilă, ca să poată traversa stratul de mucus și să atingă celulele olfactive. Ea provoacă senzația olfactivă dacă ajunge în cornetul nazal superior, la nivelul mucoasei olfactive, iar pentru asta este nevoie fie de o inspirație mai profundă, fie de inspirații scurte și repetate (adulmecare). În desen, stratul de la bază, dinspre cavitatea nazală, poartă în legendă numele de mucoasă nazală, însă din mucoasa olfactivă fac parte chiar celulele bipolare receptoare.
Deși omul poate distinge până la 10 000 de mirosuri diferite, există aproximativ 50 de mirosuri primare, din a căror combinare, în proporții diferite, rezultă întreaga diversitate de senzații olfactive.
Rolul simțului mirosului
Simțul mirosului este slab dezvoltat la om, comparativ cu unele animale. Rolul lui principal este să depisteze prezența în aer a unor substanțe mirositoare, eventual nocive, și, împreună cu simțul gustului, să participe la aprecierea calității alimentelor și la declanșarea secrețiilor digestive.