Figura arată o porțiune de retină în secțiune, cu straturile ei așezate unul lângă altul, de la stânga la dreapta. Săgețile din stânga, însoțite de cuvântul „lumină”, arată dinspre ce parte vine lumina: dinspre interiorul globului ocular, după ce a trecut prin mediile refringente. În dreapta se văd coroida și sclerotica, învelișurile care acoperă retina pe dinafară. Un amănunt surprinde la prima vedere: celulele fotoreceptoare, cele care transformă lumina în influx nervos, stau cel mai departe de ea, lângă stratul pigmentar, așa că lumina trece mai întâi printre celelalte celule ale retinei.

Cele trei feluri de celule funcționale

În structura retinei se descriu 10 straturi, în care se întâlnesc trei feluri de celule funcționale, aflate în relații sinaptice. În desen le găsești de la dreapta spre stânga:

• Celulele fotoreceptoare, cu prelungiri în formă de con și de bastonaș, sunt așezate în dreapta, lângă stratul pigmentar.
• Celulele bipolare, mici și alungite, ocupă partea din mijloc a desenului. Fiecare are o prelungire spre fotoreceptoare și una spre celulele multipolare.
• Celulele multipolare (ganglionare) sunt celulele mari, galbene, din stânga, aproape de membrana limitantă internă.

Celelalte celule din desen

În afară de celulele funcționale, în retină se mai găsesc celule de susținere și amacrine și de asociație. Desenul arată încă două feluri de celule, care nu fac parte dintre cele trei funcționale:

• Celulele amacrine sunt cele rotunde, așezate între celulele multipolare și cele bipolare, printre prelungirile acestora.
• Celula orizontală stă între celulele bipolare și fotoreceptoare, iar prelungirile ei se răsfiră spre mai multe fotoreceptoare. Manualul o numește doar în legenda figurii, fără să o descrie.

Conuri și bastonașe

Cele două feluri de fotoreceptoare se recunosc ușor după formă: bastonașele sunt lungi și subțiri și ajung până la membrana limitantă externă, iar conurile sunt mai scurte și mai groase. În desen, ca și în ansamblul retinei, bastonașele sunt mai numeroase:

• Celulele cu bastonașe sunt celule nervoase modificate, în număr de circa 125 de milioane. Sunt adaptate pentru vederea nocturnă, la lumină slabă, și conțin un singur fel de pigment vizual, numit rodopsină. Sunt mult mai sensibile decât conurile: pentru a stimula o celulă cu bastonaș este suficientă energia unei singure cuante de lumină.
• Celulele cu conuri sunt tot celule nervoase modificate, în număr de 6-7 milioane, mai numeroase în pata galbenă, iar în fovea centralis există numai celule cu conuri. Sunt adaptate pentru vederea diurnă, colorată, la lumină intensă, și conțin trei feluri de pigmenți vizuali, iodopsinele. După pigmentul pe care îl conțin, există „conuri roșii”, „conuri verzi” și „conuri albastre”.

Pigmentul vizual face parte din structura membranei conurilor și bastonașelor. Lumina îl descompune în retinen și opsină, iar descompunerea lui duce la apariția potențialului receptor. Să nu-l confunzi cu stratul pigmentar, desenat separat, după fotoreceptoare.

Drumul influxului nervos prin retină

Influxul nervos parcurge desenul în sens opus luminii, de la dreapta spre stânga. Receptorii căii optice sunt celulele fotosensibile cu conuri și bastonașe. Neuronul I se află la nivelul celulelor bipolare din retină, iar al II-lea neuron este reprezentat de celulele multipolare, tot din retină. Axonii celulelor multipolare se curbează spre membrana limitantă internă și se adună în fibrele nervului optic, banda care coboară de-a lungul ei și se îngroașă pe măsură ce i se alătură noi axoni. Fibrele părăsesc globul ocular prin pata oarbă, locul de ieșire a nervului optic, în care nu există elemente fotosensibile. Drumul lor mai departe, până la scoarța cerebrală, este arătat în Figura 51.

Membranele limitante și stratul pigmentar

• Membrana limitantă internă este linia punctată din stânga, de pe partea dinspre lumină. Ea închide retina spre interiorul globului ocular.
• Membrana limitantă externă este a doua linie punctată, trasă acolo unde se termină bastonașele.
• Stratul pigmentar este șirul de celule de după membrana limitantă externă, lipit de coroidă. Până la el ajung capetele bastonașelor.

Dincolo de retină: coroida și sclerotica

După stratul pigmentar urmează coroida, segmentul posterior al tunicii medii, vasculare, și apoi sclerotica, porțiunea posterioară, opacă, a tunicii externe, fibroase. Nervul optic le străbate pe amândouă: coroida are în partea sa posterioară un orificiu prin care iese nervul optic, iar sclerotica este perforată posterior de fibrele lui. Cele trei tunici ale globului ocular se văd împreună în Figura 48.