Figura arată craniul privit din față. Din acest unghi se văd ambele regiuni ale craniului: sus cutia craniană, cu fruntea și calota, iar dedesubt oasele feței, cu cele două orbite, deschiderea nazală dintre ele și dinții. Desenul este simetric: oasele pereche sunt marcate o singură dată, pe una dintre jumătăți, dar le găsești în oglindă și pe cealaltă.

Oasele cutiei craniene

Cutia craniană conține 8 oase, unite între ele prin articulații imobile, zimțate, numite suturi. Din față se văd șapte dintre ele. Lipsește doar osul occipital, care formează partea posterioară a cutiei craniene și apare în Figura 7.2.

• Osul frontal formează fruntea și porțiunea anterioară a calotei craniene și coboară până la marginea de sus a orbitelor.
• Oasele parietale, plate și curbate, formează porțiunea posterioară a calotei, așa că din față se vede doar câte o fâșie din ele, sus și lateral. Sunt unite între ele pe linia mediană, iar sutura dintre ele, sutura sagitală, este marcată în vârful calotei.
• Oasele temporale formează pereții laterali ai cutiei craniene și, parțial, baza ei. Fiecare se articulează cu mandibula, la nivelul fosei mandibulare.
• Osul sfenoid are forma unui fluture și formează partea anterioară a bazei interne a cutiei craniene. Din față apare în două locuri: pe peretele lateral al craniului, în afara orbitei, și în interiorul orbitei.
• Osul etmoid separă cavitatea nazală de cutia craniană, iar prin perforațiile lamei lui ciuruite trec fibrele nervilor olfactivi, dinspre nas către encefal (Figura 7.3). Din față se vede în partea medială a orbitei. Tot lui îi aparține cornetul nazal mijlociu, din cavitatea nazală.

Oasele feței

Masivul facial este format din 14 oase. Pe ele se atașează mușchii masticatori și tot ele oferă puncte de susținere și altor mușchi ai feței și ai capului. Aproape toate se văd în figură. Lipsesc doar oasele palatine, care formează porțiunea posterioară a palatului dur.

• Oasele nazale fuzionează pe linia mijlocie formând dosul nasului. Ocupă spațiul îngust dintre orbite, chiar deasupra deschiderii nazale.
• Oasele lacrimale, cele mai mici oase faciale, se găsesc la nivelul unghiului medial al ochiului, în partea medială a orbitei. Șanțurile de pe ele permit scurgerea lacrimilor din orbită către cavitatea nazală.
• Oasele zigomatice sunt situate sub orbite, reprezintă structuri de suport ale feței și formează parțial pomeții obrajilor. Apofiza temporală a fiecăruia se unește cu apofiza zigomatică a osului temporal, formând arcul zigomatic.
• Maxilele sunt două oase sudate între ele pe linia mediană, sub deschiderea nazală, și poartă dinții de sus. „Maxilarul superior” este o denumire improprie pentru ele. Conțin sinusuri de mari dimensiuni, numite sinusurile maxilare, și formează porțiunea anterioară a palatului dur.
• Mandibula este osul în formă de potcoavă al maxilarului inferior (tot o denumire improprie) și poartă dinții de jos. Este atașată de cutia craniană printr-o articulație de tip balama. La fiecare capăt are câte un proces orientat cranial: o parte a lui, condilul mandibular, se articulează cu fosa mandibulară a osului temporal, iar cealaltă, apofiza coronoidă, este locul de atașare a mușchilor masticatori.

În deschiderea nazală

Prin deschiderea nazală se vede cum este împărțită cavitatea nazală:

• Vomerul, un os vertical așezat pe linia mediană, este component al septului nazal și împarte cavitatea nazală într-o cameră dreaptă și una stângă.
• Cornetele nazale inferioare sunt două lame osoase de pe pereții laterali ai cavității nazale, câte una în fiecare cameră. Sunt oase de sine stătătoare, descrise de manual printre oasele feței.
• Cornetul nazal mijlociu al osului etmoid se vede în fiecare cameră, deasupra cornetului inferior. Nu este un os separat, ci o parte a osului etmoid, unul dintre oasele cutiei craniene.

Cornetele și vomerul sunt acoperite de mucoasa nazală. Pe lângă cornetele mijlocii și inferioare, cavitatea nazală are și cornete superioare, nemarcate aici. Toate sunt extensii osoase care subîmpart cavitatea nazală în căi aeriene (Figura 17.2). La nivelul lor, aerul este încălzit și viteza lui este încetinită, pentru ca particulele să precipite și să dea naștere senzațiilor olfactive.