Figura are trei desene și arată cum reușește ochiul să vadă clar atât obiectele îndepărtate, cât și pe cele apropiate. Desenul de sus prezintă globul ocular în secțiune și drumul razelor de lumină de la o floare până la retină. Cele două desene de jos, notate cu a și b, sunt detalii ale părții din față a ochiului (corneea, irisul, cristalinul și corpul ciliar) în cele două situații ale acomodării. Compară-le după grosimea cristalinului. Globul ocular întreg, cu tunicile și mediile lui refringente, apare în Figura 48.

Cum se formează imaginea pe retină

Vârful florii este notat cu $A$, iar baza tijei, cu $B$. Razele care pleacă din fiecare punct străbat mediile refringente ale ochiului (corneea, umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros) și se adună din nou într-un singur punct pe retină: cele din $A$ în $A_1$, cele din $B$ în $B_1$. Pe drum se încrucișează, așa că vârful florii ajunge jos pe retină, iar baza ei, sus. Imaginea $A_1B_1$ este reală, mai mică și răsturnată.

Corneea și cristalinul alcătuiesc aparatul dioptric al ochiului:

• Corneea are o putere de refracție de aproximativ 40 de dioptrii. Cea mai mare parte a puterii de refracție a aparatului dioptric aparține feței ei anterioare.
• Cristalinul are o putere de refracție de aproximativ 20 de dioptrii. Contează totuși, pentru că raza lui de curbură se poate modifica mult, iar pe asta se sprijină acomodarea.

Simplificând, aparatul dioptric poate fi privit ca o singură lentilă convergentă, de aproximativ 60 de dioptrii, cu centrul optic la 17 mm în fața retinei. Razele paralele venite de la mai mult de 6 m se focalizează la 17 mm în spatele centrului optic, adică exact pe retină.

Ce este acomodarea

Acomodarea reprezintă variația puterii de refracție a cristalinului în raport cu distanța la care privim un obiect. Ea se datorează elasticității cristalinului, aparatului suspensor al acestuia și mușchiului ciliar. Iată cum le recunoști în desenele de jos:

• Cristalinul este lentila biconvexă și transparentă dintre iris și corpul vitros. Este învelit de o capsulă elastică, cristaloida.
• Ligamentul suspensor este sistemul de fibre care ține cristalinul la locul lui. În desene, fibrele lui leagă marginea cristalinului de corpul ciliar.
• Mușchiul ciliar, organul activ al acomodării, este format din fibre musculare netede și se află în corpul ciliar, segmentul tunicii medii situat imediat înaintea orei serrata. În secțiune, corpul ciliar apare deasupra și dedesubtul cristalinului. Fibrele circulare ale mușchiului sunt inervate de parasimpatic, iar cele radiare, de simpatic.

(a) La distanță

Când privim un obiect aflat la mai mult de 6 m, mușchiul ciliar este relaxat. Ligamentul suspensor este atunci întins, pune în tensiune cristaloida și, astfel, comprimă cristalinul. Raza de curbură a cristalinului crește, iar puterea de convergență coboară la valoarea minimă, de 20 de dioptrii. Asta vezi în desenul a: un cristalin subțire, turtit. În tabelul cu efectele sistemului nervos vegetativ, relaxarea mușchiului ciliar „pentru vederea la distanță” apare ca efect al stimulării simpatice.

(b) La apropiere

Pentru obiectele aflate la mai puțin de 6 m, mușchiul ciliar se contractă. Contracția lui relaxează fibrele ligamentului suspensor, iar tensiunea din cristaloidă scade. Datorită elasticității, cristalinul se bombează, iar puterea de convergență urcă la valoarea maximă. În desenul b, cristalinul este vizibil mai gros și mai rotunjit decât în desenul a. În același tabel, contracția mușchiului ciliar „pentru vederea de aproape” apare ca efect al stimulării parasimpatice.

Punctul proxim și punctul remotum

• Punctul proxim este punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar un obiect, cu efort acomodativ maximal. La tineri, se află la 25 cm.
• Punctul remotum este punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar fără efort de acomodare. La tineri, se află la 6 m.

Cu trecerea anilor, cristalinul devine mai gros și mai puțin elastic, se bombează tot mai greu, iar puterea de convergență scade. Situația se numește prezbiopie (prezbiție).

Acomodarea, un act reflex

Reflexul de acomodare este reglat de centrii corticali și de coliculii cvadrigemeni superiori. Aceștia comandă contracția mușchiului ciliar prin intermediul nucleului vegetativ parasimpatic anexat nervului oculomotor din mezencefal, adică al nucleului accesor al nervului III. Fibrele parasimpatice care pornesc de aici ajung la mușchiul sfincter al irisului și la fibrele circulare ale mușchiului ciliar (Figura 26). La reflex participă și centrii corticali din ariile vizuale primare și secundare sau asociative, iar la răspunsul efector iau parte și mușchii irisului și mușchii extrinseci ai globului ocular.