Figura îl arată pe timus la locul lui din corp, împreună cu organele vecine, care servesc drept repere. Este o vedere din față a gâtului și a părții de sus a toracelui, în care sunt desenate doar organele, fără pielea, mușchii și oasele din jurul lor. Citiți desenul de sus în jos, pe linia mediană: laringele, glanda tiroidă, traheea și, la capăt, timusul. De o parte și de alta, cei doi plămâni încadrează această coloană de organe.

Organele din figură, de sus în jos

• Laringele deschide coloana, sus, în regiunea gâtului. Face parte din căile respiratorii și are o dublă funcție, respiratorie și fonatorie, prin corzile vocale.
• Glanda tiroidă urmează imediat sub laringe, în zona anterioară a gâtului. Are doi lobi laterali, uniți prin istmul tiroidian, așezați de o parte și de alta a căilor respiratorii.
• Traheea este tubul inelat care continuă laringele. Are o lungime de 10-12 cm, dar aici se vede doar o porțiune scurtă, sub tiroidă, pentru că mai jos este acoperită din față de timus.
• Timusul este masa alungită care începe puțin mai jos de tiroidă și coboară pe linia mediană, între cei doi plămâni.
• Plămânii, principalele organe ale respirației, sunt situați în cavitatea toracică. Partea lor de sus urcă până aproape de tiroidă, iar marginile dinspre mijloc ajung până la timus.

Laringele, tiroida și traheea apar de aproape în Figura 60, iar întregul sistem respirator, cu căile respiratorii și plămânii, în Figura 94.

Ce înseamnă localizarea retrosternală

Manualul spune că timusul are localizare retrosternală, adică se află înapoia sternului. Sternul nu este desenat, dar îl puteți așeza în minte: este un os lat, situat anterior, pe linia mediană a toracelui. Timusul din figură stă exact pe această linie, în partea de sus a toracelui, între plămâni, așa că sternul îl acoperă din față.

Nu confundați cele două glande endocrine de pe linia mediană: tiroida se află în zona anterioară a gâtului, iar timusul, mai jos, în torace, înapoia sternului. Manualul le numără pe amândouă printre glandele endocrine. În Figura 57, care arată toate aceste glande la locul lor în corp, timusul apare în partea de sus a toracelui, sub tiroidă.

O glandă cu structură mixtă

Timusul este o glandă cu structură mixtă, de epiteliu secretor și organ limfatic, iar în organism are două roluri: de organ limfatic central și de glandă endocrină. Rolul endocrin îl îndeplinește în prima parte a ontogenezei, până la pubertate. La pubertate, timusul involuează, fără să dispară complet.

Ce se știe despre secreția lui

Deși nu au fost individualizați hormoni ca atare, se cunosc câteva efecte ale extractelor de timus:

• acțiune de frânare a dezvoltării gonadelor,
• acțiune de stimulare a mineralizării osoase,
• efecte de oprire a mitozelor.

Funcțiile timusului sunt puternic blocate de hormonii steroizi, care determină involuția acestui organ.

Lobulul timic și timocitele

Unitatea histologică a timusului este lobulul timic, format dintr-o rețea de celule reticulare, printre care se află timocitele. Acestea sunt celule hematoformatoare primordiale (stem), migrate din măduva hematogenă. Sub influența factorilor locali, ele se transformă în celule limfoformatoare de tip T. Timocitele „însămânțează” organele limfoide periferice: ganglionii limfatici, splina, amigdalele și altele.

Limfocitele T sunt prezentate și la funcția de apărare a sângelui: împreună cu limfocitele B, ele mediază răspunsurile imune specifice, iar imunitatea mediată celular le implică în primul rând pe ele.