Figura prezintă oasele membrului superior drept și ale centurii pectorale, prin care membrul este atașat de corp. Ele fac parte din scheletul membrelor, compus din oasele membrelor superioare și inferioare, precum și din oasele care atașează membrele la corp. Același membru este desenat de două ori, ca să vezi oasele atât din față, cât și din spate. În ambele vederi, el este în poziția anatomică: atârnă pe lângă corp, cu policele (degetul mare) orientat spre exterior.

Cum te orientezi

• (a) Vederea anterioară arată membrul din față, cu structurile importante pentru articulații și inserții musculare. Linia mediană a corpului este în dreapta desenului, unde se vede, sus, o mică porțiune din stern. Partea medială este deci spre dreapta, iar cea laterală, cu policele, spre stânga.
• (b) Vederea posterioară arată același membru din spate, așa că orientarea se inversează: partea medială este spre stânga, iar cea laterală, cu policele, spre dreapta. Aici scapula apare la stânga capului humerusului, iar epicondilul medial în stânga cotului.

Humerusul, ulna, radiusul și tuberculul mare sunt marcate în ambele vederi.

Centura pectorală

Centura pectorală este compusă din claviculă și scapulă. Mușchii care se inseră pe aceste oase conectează oasele membrului superior de scheletul axial.

• Clavicula este un os în formă de tijă, care atașează scapula de partea superioară a sternului. Capătul ei dinspre umăr, extremitatea acromială, se unește cu acromionul scapulei în articulația acromio-claviculară. Capătul dinspre stern, extremitatea sternală, se unește cu sternul în articulația sterno-claviculară.
• Scapula este un os mare, triunghiular, atașat de scheletul axial prin intermediul mușchilor și al ligamentelor. Pe suprafața ei posterioară, vizibilă în vederea (b), se află o porțiune osoasă numită spina scapulei (în figură, spina scapulară). Spina se continuă cu acromionul, care formează o proeminență la nivelul umărului, și cu apofiza coracoidă, vizibilă în vederea (a). Ambele procese reprezintă arii de inserție musculară.
• Fosa glenoidă este cavitatea formată de capătul lateral, îngust, al scapulei, prin intermediul căreia scapula se articulează cu osul brațului. În vederea (b), ea este marcată chiar în locul în care capul humerusului întâlnește scapula.

Humerusul, de sus în jos

Osul brațului, care se articulează cu scapula la nivelul cavității glenoide, se numește humerus.

• La extremitatea superioară are un cap neted și rotund, iar sub el două mici protuberanțe, tuberculul mare și tuberculul mic, zone de inserții musculare. Depresiunea dintre ele, nemarcată în figură, se numește șanțul intertubercular.
• Aproape de mijlocul osului se află tuberozitatea deltoidiană (în text, tuberozitatea deltoidă), o rugozitate în forma literei „V”, care reprezintă zona de inserție a mușchiului deltoid.
• La extremitatea inferioară se găsesc doi condili, trohleea și capitulum, la nivelul cărora se articulează oasele antebrațului, ulna și radiusul. În vederea (a), capitulum este pe partea laterală, deasupra capului radial, iar trohleea medial față de el, deasupra ulnei. Deasupra condililor se află epicondilul medial și epicondilul lateral, care servesc pentru inserții musculare.
• Tot aici sunt două depresiuni. În fosa coronoidă, aflată între epicondili, pătrunde apofiza coronoidă a ulnei, iar fosa olecraniană este destinată olecranului ulnei. Figura o arată pe prima pe fața anterioară a humerusului, iar pe a doua pe fața posterioară.

Antebrațul

Humerusul se articulează la nivelul cotului cu cele două oase ale antebrațului:

• Ulna este osul situat medial, de partea degetului mic. Se articulează cu humerusul la nivelul apofizei coronoide, de dimensiuni mai mici, și al olecranului, care este mai mare, formând cotul.
• Radiusul este osul lateral, de partea degetului mare. Se articulează cu humerusul la nivelul capului radial.

Textul mai amintește trei detalii nemarcate în figură. Tuberozitatea radială proximală este o zonă de inserții musculare. Procesul stiloid, de la capătul distal al radiusului, primește ligamentele încheieturii mâinii. Membrana interosoasă conectează marginile interosoase ale radiusului și ulnei.

Mâna

Radiusul și ulna se articulează distal cu oasele încheieturii mâinii, după care urmează oasele palmei și ale degetelor:

• Oasele carpiene sunt 8 oase mici ale încheieturii mâinii, așezate în două rânduri a câte patru. Se numesc pisiform, semilunar, piramidal, osul cu cârlig (hamatum), capitat, scafoid, trapez și trapezoid. Dimensiunile lor mici și articulațiile dintre ele permit o mare flexibilitate a încheieturii mâinii.
• Oasele metacarpiene sunt cele 5 oase ale palmei, numerotate de la 1 la 5. Se articulează cu oasele carpiene și, la rândul lor, cu falangele.
• Falangele sunt oasele degetelor. Degetul mare are două falange, iar fiecare dintre celelalte degete are 3 falange.

Câte oase are membrul superior

Figura 7.8 numără oasele întregului schelet al membrelor: cele două membre superioare au împreună 60 de oase, iar centura pectorală 4 (două clavicule și două scapule). Unui singur membru superior îi revin deci un humerus, o ulnă, un radius, 8 oase carpiene, 5 metacarpiene și 14 falange, adică 30 de oase.