14 min de citit

Admitere Medicină Universitatea Transilvania Brașov 2026

Ghid complet pentru candidații la admiterea la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania din Brașov 2026: data examenului, structura probei, bibliografia oficială, taxele, calendarul și programele oferite.

Gianluca Maros
Gianluca MarosMedic rezident, cofondator marsuin.ro
Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Medicină
Sursă imagine: www.brasov.net

Date esențiale, pe scurt

Aici sunt informațiile care contează cel mai mult pentru admiterea la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania din Brașov în 2026.

Data examenului
29 iulie 2026 — doar pentru Medicină[3]
Înscrieri online
Termen-limită 21 iulie 2026, ora 13:00[3]
Taxă de înscriere
350 lei pentru Medicină
300 lei pentru AMG, BFKT și Laborator clinic[5]
Nota minimă de admitere
5,00 (pe scala 1 la 10)

Facultatea de Medicină din Brașov organizează probă scrisă doar pentru programul Medicină. Programele scurte (Asistență Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Laborator clinic) se admit exclusiv pe baza dosarului, fără examen.[2]

Locuri scoase la concurs în 2026

NOU

Universitatea Transilvania a publicat numărul de locuri pentru anul universitar 2026-2027. La programele scurte există și locuri rezervate pentru absolvenții de licee din mediul rural.[4]

ProgramBugetTaxăLocuri rural
Medicină7533
Asistență Medicală Generală43773
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare34213
Laborator clinic19201
Numărul de locuri pentru anul universitar 2026-2027 (sursa: pagina oficială „Număr de locuri", admitere.unitbv.ro).[4]

Cum funcționează admiterea la Facultatea de Medicină Brașov

Facultatea de Medicină Brașov face parte din Universitatea Transilvania din Brașov și organizează admiterea conform metodologiei proprii și regulamentului universității. Există o singură sesiune principală în iulie 2026. Sesiunea suplimentară din septembrie se organizează doar pentru locurile rămase neocupate.

Înscrierea se face online, prin platforma de înscriere a universității, cu termen-limită 21 iulie 2026, ora 13:00. Validarea dosarelor depuse are loc în perioada 13-22 iulie 2026. După înscriere primești un cod de dosar pe care îl folosești în ziua examenului.[3][10]

Calendar Medicină – sesiunea iulie 2026 (cu probă scrisă)

  • până la 21 iulie 2026 (ora 13:00): înscriere online; validarea dosarelor 13-22 iulie 2026
  • 29 iulie 2026: desfășurarea probei de concurs (testul grilă)
  • 30 iulie 2026: afișarea listelor cu candidații admiși (faza I) — confirmare până la 1 august 2026, ora 15:00
  • 1 august 2026: afișarea listelor în urma redistribuirii (faza a II-a) — confirmare până la 4 august 2026, ora 13:00
  • 4 august 2026: afișarea listelor în urma redistribuirii (faza a III-a) — confirmare până la 14 august 2026, ora 13:00
  • 1 septembrie 2026: afișarea listelor finale de admitere (faza finală) — confirmare până la 3 septembrie 2026, ora 13:00
  • 4 septembrie 2026: afișarea locurilor rămase disponibile pentru sesiunea din septembrie 2026

Candidații aflați pe listele de așteptare trebuie să bifeze opțiunea „Participare admitere fază finală" în contul de înscriere până la 14 august 2026, ora 13:00, pentru a fi luați în considerare la listele din faza finală. Pentru redistribuirea locurilor eliberate la finalul sesiunii din septembrie, opțiunea „Participare admitere redistribuiri eventuale locuri eliberate admitere 2026" trebuie bifată până la 22 septembrie 2026, ora 13:00.[3]

Calendar AMG, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Laborator clinic (pe dosar)

  • până la 21 iulie 2026 (ora 13:00): înscriere online; validarea dosarelor 13-22 iulie 2026
  • 24 iulie 2026: afișarea listelor cu candidații admiși (faza I) — confirmare până la 28 iulie 2026, ora 13:00
  • 29 iulie 2026: afișarea listelor în urma redistribuirii (faza a II-a) — confirmare până la 1 august 2026, ora 13:00
  • 1 august 2026: afișarea listelor în urma redistribuirii (faza a III-a) — confirmare până la 14 august 2026, ora 13:00
  • 1 septembrie 2026: afișarea listelor finale de admitere (faza finală) — confirmare până la 3 septembrie 2026, ora 13:00
  • 4 septembrie 2026: afișarea locurilor rămase disponibile pentru sesiunea din septembrie 2026

Și la aceste programe, opțiunea „Participare admitere fază finală" se bifează până la 14 august 2026, ora 13:00, iar opțiunea pentru redistribuirea locurilor eliberate până la 22 septembrie 2026, ora 13:00.[3]

Programe oferite în 2026-2027

  • Medicină (6 ani, în limba română) — cu probă scrisă
  • Asistență Medicală Generală (4 ani) — pe dosar
  • Balneofiziokinetoterapie și Recuperare (3 ani) — pe dosar
  • Laborator clinic (3 ani) — pe dosar

Facultatea de Medicină Brașov nu organizează programe de Medicină Dentară sau Farmacie. Dacă vrei aceste specializări, trebuie să te orientezi spre alt centru.[1]

Criterii de departajare la note egale

Pentru Medicină (cu probă scrisă), departajarea se face în ordinea:[2]

  1. Punctajul obținut la grilele de Biologie
  2. Media examenului de bacalaureat
  3. Media aritmetică a mediilor din anii de liceu

Pentru programele admise pe dosar (AMG, BFKT, Laborator clinic), departajarea se face:[2]

  1. Media examenului de bacalaureat
  2. Media anilor de liceu
  3. Media aritmetică a tuturor mediilor anuale la limba română

Contestații

După afișarea baremului oficial de răspunsuri, candidații pot depune contestații privind conținutul întrebărilor sau corectitudinea grilei oficiale. Termenul este de 2 ore de la afișarea baremului, conform Metodologiei de admitere (pct. 7.1). Contestațiile se depun la Comisia de admitere a Facultății de Medicină sau online, folosind contul instituțional [email protected]. După acest termen nu mai este posibilă contestarea.[8]

Structura examenului

Medicină (în limba română)

La Medicină, regulile probei grilă sunt:[2][8]

  • 100% concurs pe bază de test grilă din Biologie (clasa a XI-a) și Chimie organică (clasele a X-a și a XI-a)
  • Nota la examen reprezintă integral nota de admitere, fără ponderare cu media de bacalaureat
  • Accesul în săli începe la ora 9:00, până cel târziu ora 9:30

AMG, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Laborator clinic

Pentru programele admise pe dosar, regulile sunt:[2]

  • Admitere pe bază de dosar, fără probă scrisă
  • Formula notei de admitere: 70% media examenului de bacalaureat + 30% media aritmetică a tuturor mediilor anuale la disciplina Biologie

Bibliografia oficială Facultatea de Medicină Brașov 2026

Pentru programul Medicină, proba grilă acoperă două discipline obligatorii. Mai jos găsești manualele oficiale, tematica și ce se exclude din materie, conform documentului „Tematică și bibliografie Medicină 2026".[7]

Te simți copleșit de bibliografia de la Brașov?

Aplicația noastră îți arată exerciții doar din capitolele cerute la admitere, organizate pe manualele oficiale.

Marsuin CTA

Acte necesare pentru înscriere

Înscrierea se face online, iar dosarul se încarcă scanat în platforma de admitere. Pentru absolvenții de liceu, dosarul cuprinde, în principal:[6]

  • fișa de înscriere generată din aplicația de admitere a UniTBv
  • diploma de bacalaureat (sau adeverința care o înlocuiește, pentru absolvenții din 2026), scanată
  • foaia matricolă / suplimentul la diplomă, scanat
  • certificatul de naștere și cartea de identitate, scanate
  • dovada plății taxei de înscriere
  • adeverința medicală tip, de la medicul de familie sau școlar, emisă cu cel mult 60 de zile înainte de înscriere
  • certificatul de căsătorie (dacă este cazul) și actele pentru categoriile speciale

Taxele de admitere și de școlarizare

Taxe de înscriere la concursul de admitere 2026

ProgramTaxă înscriere
Medicină350 lei
Asistență Medicală Generală300 lei
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare300 lei
Laborator clinic300 lei
Taxa de înscriere nu se restituie după încărcarea dosarului în platforma de admitere (după trimiterea lui spre validare).[5]

Taxe de școlarizare an I 2026-2027 (locuri cu taxă)

ProgramTaxă an I
Medicină8.400 lei
Asistență Medicală Generală5.500 lei
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare5.100 lei
Laborator clinic4.200 lei
Taxe valabile pentru anul I, anul universitar 2026-2027. Taxele anilor superiori se publică separat pentru fiecare cohortă.[5]

Taxele se pot achita online cu cardul prin aplicația de înscriere, prin transfer bancar (ordin de plată) sau prin mandat poștal. La confirmarea unui loc cu taxă se achită prima tranșă a taxei de școlarizare, în valoare de 1.000 lei. Datele exacte de plată (contul bancar, instrucțiunile pentru transfer) și regulile de restituire a taxelor sunt publicate pe pagina oficială de taxe a Facultății de Medicină.[5]

Statistici Facultatea de Medicină Brașov

Datele de mai jos sunt extrase din listele publicate oficial de Facultatea de Medicină Brașov pe medicina.unitbv.ro pentru sesiunile din iulie. Dacă găsești vreo eroare, am aprecia foarte mult dacă ne-ai anunța, pentru a o corecta, prin intermediul formularului de contact.

Sumar admitere iulie 2025 (faza a II-a)

La programul Medicină (6 ani) s-au înscris 1.620 de candidați, conform listei oficiale. La cele trei programe scurte (AMG, BFKT, Laborator clinic) s-au înscris cumulat 797 de candidați. La Brașov, candidatul se înscrie o singură dată pentru programele scurte și bifează toate cele trei ca opțiuni, în ordinea preferinței; distribuirea se face pe baza mediei și a ordinii opțiunilor. Concurența reală pe loc nu se calculează ca raport simplu înscriși/locuri, ci depinde de câți candidați ating pragul minim de 5,00 și de cum își ordonează opțiunile.

ProgramLocuri bugetLocuri taxăCea mai mare medieUltima medie bugetUltima medie taxă
Medicină69419,608,408,20
Asistență Medicală Generală47779,868,908,29
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare37239,828,688,39
Laborator clinic20259,838,608,28
Date din lista faza a II-a (afișată după prima rundă de confirmări, pe 25 iulie 2025). Pe listele finale, pragurile coboară de obicei cu 0,3-0,7 puncte, după redistribuiri. Locurile pe buget la programele scurte includ și locurile speciale pentru absolvenți de licee rurale.

Evoluția ultimei medii pe buget, iulie 2021-2025

Program20212022202320242025
Medicină7,808,308,407,808,40*
Asistență Medicală Generală8,418,088,157,328,90*
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare7,567,856,897,118,68*
Laborator clinic7,968,067,446,288,60*
Ultima medie pe buget, pe listele finale (2021-2024). *Valorile pentru 2025 sunt din faza a II-a (afișată pe 25 iulie 2025), urmând ca lista finală să coboare după ultimele redistribuiri. Sursa: listele oficiale publicate de Facultatea de Medicină Brașov pe medicina.unitbv.ro.

La Medicină, ultima medie pe buget a oscilat între 7,80 și 8,40 în ultimii 5 ani. Diferența între ediții reflectă variația cifrei de școlarizare și numărul de candidați. În 2025, numărul de înscriși la Medicină a fost 1.620, semn că Brașov rămâne o opțiune căutată.

Subiectele anilor trecuți, gratuit în PDF

marsuin.ro îți pune la dispoziție, complet gratuit, subiecte de admitere și simulare de la Facultatea de Medicină Brașov din anii trecuți. Descarcă-le în PDF, gata de printat, sau rezolvă-le online cu explicații complete pentru fiecare variantă de răspuns.

Previzualizare barem de răspunsuriPrevizualizare subiect de examen

Sfaturi: ce trebuie să mai știi

Pe lângă datele oficiale, sunt câteva aspecte care merită gândite înainte să decizi că Facultatea de Medicină Brașov este o opțiune pentru tine:

  • Doar 4 programe de studii.Facultatea de Medicină Brașov nu oferă Medicină Dentară sau Farmacie. Portofoliul este concentrat pe Medicină (6 ani) și pe trei programe scurte: AMG, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Laborator clinic.

  • Examenul de la Brașov are atât Biologie, cât și Chimie organică, obligatorii.Ambele discipline fac parte din testul grilă, fără opțiune între ele. Bibliografia de Chimie acoperă două manuale plus o carte de teste editată de Universitatea Transilvania.[7]

  • Manualul Cristescu pentru Biologie, ediția 2008 sau 2014.Bibliografia acceptă ambele ediții. Verifică ce ediție ai înainte de a începe pregătirea, ca să te orientezi corect pe paginație. Cărțile oficiale de teste (de Biologie, 2020, și de Chimie organică, 2021) sunt editate de Universitatea Transilvania și pot fi achiziționate direct de la editură.[7]

  • Nota de la examen e 100% din admitere.La Medicină, nota la proba scrisă reprezintă integral media de admitere, fără ponderare cu nota de la bacalaureat. Performanța la examen este factorul determinant.[2]

  • Pentru AMG, BFKT și Laborator clinic, contează media de bacalaureat și media la Biologie din liceu.Formula este 70% bac + 30% media aritmetică a tuturor mediilor anuale la Biologie. Notele consistente la Biologie pe parcursul liceului devin un avantaj concret. În plus, aceste programe au un calendar separat și nu susțin testul grilă din 29 iulie.[2][3]

  • Sesiunea iulie are mai multe faze de confirmare.După lista din faza I (30 iulie), urmează redistribuiri pe 1 august și 4 august, plus o fază finală pe 1 septembrie. Trebuie să bifezi opțiunea „Participare admitere fază finală" până la 14 august dacă vrei să rămâi în concurs, și să respecți termenele de confirmare a locului, altfel îl pierzi.[3]

  • Ține aproape de sursele oficiale, dar folosește și agregatoare ca să economisești timp.Postări pe blog (cum este aceasta) centralizează datele și linkurile utile, însă verifică mereu și sursele oficiale ale Facultății de Medicină Brașov. Am inclus referințe la datele oficiale în secțiunea „Surse, referințe și linkuri oficiale" de la finalul paginii.

Întrebări frecvente

Mai jos găsești răspunsurile la câteva dintre întrebările frecvente despre admiterea la Facultatea de Medicină Brașov:

Când are loc examenul de admitere la Facultatea de Medicină Brașov în 2026?
Pe 29 iulie 2026, pentru programul Medicină. Înscrierile online sunt deschise cu termen-limită 21 iulie 2026, ora 13:00.[3]
Cât costă taxa de înscriere?
350 lei pentru Medicină și 300 lei pentru AMG, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare sau Laborator clinic.[5]
Care sunt programele cu probă scrisă?
Doar Medicină. Celelalte programe (AMG, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Laborator clinic) se admit exclusiv pe bază de dosar.[2]
Cum se calculează nota la programele admise pe dosar?
70% media examenului de bacalaureat + 30% media aritmetică a tuturor mediilor anuale la disciplina Biologie. Fără probă scrisă.[2]
Care este structura probei la Medicină în 2026?
Test grilă cu Biologie (clasa a XI-a) și Chimie organică (clasa a X-a și a XI-a). Ambele discipline sunt obligatorii. Numărul exact de întrebări și durata probei nu sunt publicate pe paginile oficiale de admitere; ele se stabilesc prin Metodologia de admitere și anunțul de repartizare.[2][7]
Care este nota minimă de admitere?
5,00 pe scala 1 la 10.
Cum se face departajarea la note egale la Medicină?
Mai întâi după punctajul obținut la grilele de Biologie, apoi după media de la bacalaureat, apoi după media aritmetică a mediilor din anii de liceu.[2]
Care este taxa de școlarizare la Medicină?
8.400 lei pentru anul I, anul universitar 2026-2027. Este una dintre cele mai accesibile taxe pentru programe de Medicină din România.[5]
Există program de Medicină Dentară sau Farmacie la Brașov?
Nu. Facultatea de Medicină Brașov oferă doar 4 programe: Medicină, AMG, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Laborator clinic.[1]
Câte locuri sunt scoase la concurs la Medicină în 2026?
Pentru anul universitar 2026-2027, Medicină are 75 de locuri la buget și 33 cu taxă. La programele scurte: AMG 43 buget / 77 taxă, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare 34 buget / 21 taxă, Laborator clinic 19 buget / 20 taxă (la programele scurte există și locuri rezervate absolvenților de licee din mediul rural).[4]
La ce oră începe proba scrisă?
Accesul în săli începe la ora 9:00, până cel târziu ora 9:30. Ora exactă de începere a probei se anunță în documentul de repartizare publicat cu câteva zile înainte.[8]
Cum se contestă rezultatul?
Conform Metodologiei de admitere (pct. 7.1), contestațiile privind conținutul întrebărilor sau corectitudinea grilei oficiale se depun în termen de 2 ore de la afișarea baremului, la Comisia de admitere a Facultății de Medicină sau online, folosind contul instituțional [email protected]. După acest termen nu mai sunt acceptate.[8]
Ce manuale sunt cerute pentru Biologie?
Manualul Cristescu (Editura Corint, 2008 sau 2014) plus cartea „Teste de biologie pentru admiterea la Facultatea de Medicină", editată de Universitatea Transilvania din Brașov în 2020.[7]