Figura prezintă o vilozitate intestinală, una dintre proeminențele mucoasei intestinului subțire, desenată mult mărită și secționată pe lungime, astfel încât i se vede interiorul. Vilozitatea ocupă aproape toată înălțimea desenului, cu vârful ușor curbat spre dreapta. În dreapta jos, la baza ei, mucoasa se adâncește într-o criptă, iar în partea de jos a desenului trec orizontal vasele groase cu care se continuă cele din axul vilozității. Vasele de sânge sunt roșii dinspre arteriolă și albastre dinspre venulă, iar calea limfei, adică vasul chilifer central și vasul limfatic, este galbenă.

Absorbția intestinală este procesul prin care produșii rezultați în urma digestiei trec către sânge și limfă. Vilozitatea conține ambele căi: în axul ei urcă, unul lângă altul, vase de sânge și un vas limfatic.

De ce este favorizată absorbția aici

Manualul dă patru motive pentru care absorbția este favorizată la nivelul intestinului subțire:

• Suprafața mare de contact, datorată structurii specifice a mucoasei intestinului subțire, din care fac parte vilozitățile.
• Distanța mică pe care moleculele o au de străbătut, grosimea peretelui fiind minimă la acest nivel. Vilozitatea este acoperită de un singur rând de celule, căci epiteliul mucoasei tubului digestiv este un epiteliu de acoperire unistratificat cilindric.
• Rețeaua vasculară foarte bogată de la nivelul vilozităților, pentru care manualul trimite chiar la această figură. Printr-un mecanism reflex, cantitatea de sânge de aici poate crește în timpul perioadelor de digestie.
• Mișcările contractile ale vilozităților, care înlesnesc tranzitul substanțelor absorbite.

Învelișul vilozității și cripta

Epiteliul este stratul de celule care acoperă vilozitatea și o desparte de lumenul intestinal. Monozaharidele și lipidele absorbite trec mai întâi în celulele lui, enterocitele, și abia apoi ajung la vasele din ax. Tot aceste celule secretă apă și electroliți. Cu microvilii lor, prelungiri permanente ale citoplasmei acoperite de plasmalemă, sunt asociate enzime care nu sunt secretate în lumenul intestinal: peptidaze, dizaharidaze (maltaza, izomaltaza, zaharaza și lactaza) și lipază. Ele își exercită rolurile în timpul absorbției intestinale (Figura 84).

Printre celulele epiteliului se disting celule izolate, pe care legenda figurii le numește celule secretoare Brunner. Ele secretă mucus, cu rol de protecție a mucoasei intestinale împotriva agresiunii $\ce{HCl}$. Cripta intestinală Lieberkühn este adâncitura în formă de tub a mucoasei de la baza vilozității, căptușită de același epiteliu. După textul manualului, mucusul este secretat de glandele Brunner din duoden și de celule speciale, aflate în epiteliul intestinal și în criptele Lieberkühn.

Calea sângelui

Sângele sosește la vilozitate prin arteriolă, străbate rețeaua capilară din axul ei, de o parte și de alta a vasului chilifer central, și iese prin venulă. Pe această cale pleacă produșii digestiei glucidelor și ai proteinelor:

• Monozaharidele: glucoza și galactoza se absorb printr-un sistem de transport activ Na-dependent, iar fructoza prin difuziune facilitată. Din enterocite ies prin membrana bazo-laterală, tot prin difuziune facilitată, apoi difuzează din interstițiul intestinal în capilarele din vilozități.
• Aminoacizii, absorbiți, ca și dipeptidele și tripeptidele, prin mai multe sisteme de transport activ Na-dependente.

Aminoacizii și monozaharidele ajung apoi prin vena portă la ficat.

Calea limfei

Spre deosebire de glucide și de proteine, lipidele se absorb prin difuziune pasivă. Pentru a putea fi absorbite, ele trebuie să devină hidrosolubile, lucru care se realizează în prezența sărurilor biliare. Trigliceridele, fosfolipidele și colesterolul se combină cu proteinele din epiteliul celulelor intestinale, constituind chilomicronii, formă în care trec în vasul chilifer central, vasul galben din mijlocul vilozității (Figura 86). La baza vilozității, chiliferul se continuă cu un vas limfatic. Prin vasele chilifere, chilomicronii ajung în limfă și trec apoi, odată cu aceasta, în sânge.

Așa se explică de ce, în timp ce aminoacizii și monozaharidele ajung prin vena portă la ficat, lipidele trec în circulația limfatică.