Fig. 4.4. Glandele exocrine clasificate după activitate: merocrine, apocrine și holocrine

Țesuturile (Biologie Barron's, p. 81)

Figura arată ce se întâmplă cu celula secretoare a unei glande exocrine atunci când își eliberează produsul. După acest criteriu, al tipului de activitate, manualul împarte glandele exocrine în glande merocrine și glande holocrine, iar glandele apocrine sunt un tip de glande merocrine. Desenul le așază pe toate trei una lângă alta, ca să le poți compara.

Fiecare panou arată aceeași porțiune secretorie, în secțiune: un rând de celule cu nucleu, dispuse în formă de U în jurul unui spațiu central în care ajunge secreția. Citește desenele de la stânga la dreapta și urmărește cât din celulă pleacă odată cu secreția: nimic, o parte sau toată celula.

(a) Glanda merocrină

Celulele glandelor merocrine rămân intacte în timpul secreției: produsul lor difuzează în afara celulei, iar celula rămâne la locul ei, în peretele glandei. În desen, celula intactă arată la fel ca vecinele ei, întreagă și cu nucleul ei. Punctele fine adunate în spațiul central reprezintă secreția, singurul lucru care părăsește celulele. Manualul dă ca exemple glandele sudoripare și glandele salivare.

(b) Glanda apocrină

Despre glandele apocrine, manualul spune două lucruri care nu se potrivesc între ele:

  • Capitolul 4 (textul care trimite la această figură): glandele apocrine sunt un tip de glande merocrine ale căror celule își eliberează secreția prin exocitoză, rămânând intacte. La exocitoză, o veziculă citoplasmatică delimitată de membrană fuzionează cu membrana celulară și își eliberează conținutul în afara celulei. Tot de exocitoză vorbește și legenda figurii.
  • Capitolul 5 (glandele pielii): glandele sudoripare apocrine își eliberează secreția în ducte, dar în cursul acestui proces sunt eliminate și porțiuni din celulele secretoare, sub formă de vezicule.

Desenul urmează a doua variantă. În celulele din jurul spațiului central, o linie întreruptă desparte partea dinspre spațiu de restul celulei, iar în spațiul central plutesc fragmente neregulate, fără nucleu, presărate cu aceleași puncte fine ca secreția. Eticheta arată că o parte din celulă este eliminată odată cu secreția, în timp ce nucleul și restul celulei rămân în perete.

Exemplele date de manual sunt glandele ceruminoase (din canalul auditiv, unde produc cerumen), glandele mamare (glande apocrine specializate în secreția de lapte) și unele tipuri de glande sudoripare, cum sunt glandele sudoripare apocrine, aflate mai ales în zonele axilare și inghinale.

(c) Glanda holocrină

Glandele holocrine conțin celule care se dezintegrează pentru a-și elibera secreția, iar acest tip de secreție se numește secreție holocrină. Aici nu mai pleacă doar secreția sau o parte din celulă, ci celula întreagă. În desen, în spațiul central au ajuns celule rotunjite, cu nucleu și puncte fine, care nu mai fac parte din perete, iar eticheta arată că o astfel de celulă se dezintegrează pentru eliberarea secreției. Jos, în peretele din stânga, este marcată o celulă nouă, aflată încă în rândul celulelor secretoare.

Ca exemplu, manualul dă glandele sebacee din piele, care secretă sebum, de obicei în interiorul foliculului pilos (Figura 5.3). Ele sunt clasificate drept holocrine tocmai pentru că secreția lor are loc prin dezintegrarea celulelor.

Ce reții din comparație

Toate trei sunt glande exocrine, adică își eliberează secreția prin intermediul unor canale, spre deosebire de glandele endocrine, care secretă hormoni direct în fluxul sanguin. Tipul de activitate este doar unul dintre criteriile după care manualul clasifică glandele exocrine, alături de numărul de celule, de formă (Figura 4.3) și de tipul de secreție produsă (mucoasă, seroasă sau seromucoasă). Aceeași glandă poate fi deci descrisă în mai multe feluri: glandele sebacee sunt, după formă, glande acinoase (alveolare) simple ramificate, iar după activitate, glande holocrine.