Figura strânge într-un singur desen întregul sistem nervos vegetativ. În stânga este nevraxul: trunchiul cerebral sus, apoi măduva spinării, cu segmentele notate T1-T12, L1, L2 și S2-S4. În dreapta sunt înșirate organele, de la ochi până la organele de reproducere. Între ele merg fibrele vegetative, pe care le citești după două convenții ale desenului:

• culoarea arată componenta: albastru pentru parasimpatic, roșu pentru simpatic. La fel sunt colorate și etajele nevraxului din care pleacă fibrele.
• linia continuă este fibra preganglionară, care se oprește într-un ganglion, iar linia întreruptă este fibra postganglionară, care pleacă din ganglion spre organ. Ganglionii apar ca mici cercuri galbene.

Componenta parasimpatică

Centrii ei sunt situați în nucleii parasimpatici din trunchiul cerebral și în măduva sacrală S2-S4, unde se descrie nucleul parasimpatic pelvian. Parasimpaticul cranian folosește calea nervilor cranieni III, VII, IX și X:

• nervul III pleacă din mezencefal, cu fibre din nucleul accesor, spre ochi (mușchiul sfincter al irisului și fibrele circulare ale mușchiului ciliar),
• nervul VII pleacă din punte, cu fibre din nucleul lacrimal și nucleul salivator superior, spre glanda lacrimală și glandele submandibulare,
• nervul IX duce fibre din nucleul salivator inferior din bulb spre glanda parotidă,
• nervul X (vag), cu fibre din nucleul dorsal al nervului vag, se distribuie organelor din torace și abdomen, de la plămâni și inimă până la intestine.

Parasimpaticul sacral folosește calea nervilor pelvieni, care pleacă din segmentele S2-S4 spre porțiunea finală a intestinului gros, vezica urinară și organele de reproducere.

Observă că liniile albastre continue sunt lungi și se opresc abia lângă organ: fibra preganglionară este lungă, iar cea postganglionară este scurtă. Sinapsa se face în ganglioni juxtaviscerali, aproape de viscer (cercurile galbene de lângă organele capului), sau intramurali, chiar în peretele organului (neuronii albaștri desenați pe plămâni, pe stomac sau pe intestine).

Componenta simpatică

Centrii ei se află în coarnele laterale ale măduvei toracale și lombare superioare, colorate cu roșu de la T1 la L2. Simpaticul are căile lui proprii, lanțurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale): două lanțuri de ganglioni, de-o parte și de alta a coloanei vertebrale, dintre care desenul arată unul, ca un șirag de ganglioni roșii.

Aici situația se inversează. Ganglionii sunt foarte aproape de măduvă, așa că fibrele preganglionare (liniile roșii continue dintre măduvă și lanț) sunt scurte, iar cele postganglionare (liniile întrerupte care pleacă din lanț spre organele capului, plămâni și inimă) sunt lungi.

Nu toate fibrele se opresc în lanț. Marele nerv splanhnic și micul nerv splanhnic trec mai departe tot cu linie continuă și ajung la ganglionii încercuiți cu galben din mijlocul desenului. Aceștia nu aparțin lanțului paravertebral, deci corespund ganglionilor prevertebrali din tabelul manualului. Din ei pleacă fibre postganglionare spre organele abdominale și pelviene, iar o ramură a marelui nerv splanhnic ajunge direct, cu linie continuă, la glanda suprarenală.

Pe scurt

Cum lucrează împreună asupra organelor

Majoritatea viscerelor au inervație dublă, simpatică și parasimpatică, iar cele două sisteme pot acționa:

• antagonist, ca la ochi: simpaticul dilată pupila (midriază), parasimpaticul produce constricția ei (mioză). La fel se opun la inimă, plămâni, stomac, intestinul subțire și intestinul gros, la pancreas și la glanda lacrimală,
• complementar, ca la glandele salivare (glandele submandibulare și glanda parotidă): simpaticul determină secreție salivară vâscoasă, parasimpaticul secreție salivară apoasă,
• cooperant, la nivelul organelor de reproducere și în micțiune, la vezica urinară.

La unele organe acționează practic doar simpaticul. Stimularea parasimpatică nu are efect asupra ficatului și a splinei, iar medulosuprarenala, din glanda suprarenală, nu are deloc inervație parasimpatică, la fel ca glandele sudoripare, mușchii erectori ai firelor de păr și majoritatea vaselor sangvine. Acolo reglarea se face prin creșterea sau scăderea ratei de stimulare simpatică. Tot simpaticul reduce, la nivelul rinichiului, debitul urinar și secreția de renină.

De reținut

Componenta simpatică activează organismul pentru luptă și apărare, mai ales prin noradrenalina eliberată din fibrele postganglionare și prin adrenalina din medulosuprarenală. Componenta parasimpatică produce, cel mai adesea, efecte antagoniste, prin acetilcolina eliberată din fibrele postganglionare. Acțiunile celor două trebuie echilibrate pentru menținerea homeostaziei. Mediatorul de la fiecare sinapsă se vede în Figura 39, iar legătura lanțului simpatic cu nervii spinali în Figura 38.