Se încarcă
Sistemul urinar (Biologie Barron's, p. 492)
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
În desen, din tubul colector ies și ioni de sodiu și de clor, deși textul vorbește despre ieșirea acestor ioni doar din ramura ascendentă a ansei Henle.
Figura arată mecanismul contracurent al circulației apei. Sus, în corticala renală, se recunosc glomerulul cu capsula Bowman și începutul tubilor. Sub linia orizontală întreruptă coboară în medulară ansa Henle, cu ramura ei descendentă și cea ascendentă, și, alături, tubul colector. Zona colorată din partea de jos este interstitiul medular, iar săgeata verticală marcată „Concentrație crescătoare de NaCl” arată sensul în care acesta devine tot mai sărat. Fiecare săgeată mică poartă numele substanței care iese din tubul de lângă ea.
Ramura descendentă
Filtratul glomerular pătrunde în ramura descendentă a ansei Henle, care coboară spre profunzimea medularei, unde se găsește ansa propriu-zisă. Atrasă de clorura de sodiu din interstitiu, apa trece aici din filtrat în afara tubului, ceea ce vezi în săgețile marcate HX2O care pleacă din acest braț. Concentrația clorurii de sodiu crește către profunzimea medularei, ceea ce face posibil ca moleculele de apă să continue să părăsească ramura descendentă dinspre porțiunea proximală spre cea distală, precum și vârful ansei Henle. De aceea și săgeata de la baza ansei poartă tot HX2O.
Ramura ascendentă
Fluidul intră apoi în ramura ascendentă, care urcă din medulară înapoi către corticală. În ramura ascendentă, ionii de sodiu și clor ies din tubi și se acumulează în interstitiul medularei, adică în țesuturile din jurul tubilor. Acestea sunt săgețile marcate NaX+ și ClX−, care pleacă în ambele părți. Din ramura ascendentă și din tubul distal apa nu este reabsorbită deloc, sau doar în cantități foarte mici, deoarece acești tubi sunt impermeabili pentru apă, dar permit reabsorbția ionilor de sodiu și clor.
Tubul colector și ureea
Tubul colector coboară și el în medulara renală și întâlnește mediul salin din interstitiul medular. Din cauză că acest mediu este hiperton, apa este extrasă din tubii colectori prin osmoză, ceea ce figura arată prin săgețile de apă care ies din tubul din dreapta. La baza lui, două săgeți curbate marcate „(Uree)” arată că anumite deșeuri azotate, în special ureea, părăsesc lumenul tubului colector în porțiunea lui profundă. Acumularea ureei acolo contribuie la creșterea concentrației moleculelor organice din medulară, iar în cele din urmă ureea trece înapoi în ansa Henle, de unde trece înapoi în tubul colector.
De ce contează
Acumularea de sare în interstitiu determină hipertonicitatea acestuia și crearea unui gradient osmotic, iar apa scoasă din tubi se reîntoarce în circulația sanguină prin capilarele din apropiere și prin vasele limfatice. Acest mecanism se numește mecanismul contracurent. Pierderea apei contribuie la concentrarea urinei și garantează faptul că fluidul care rămâne în nefron va deveni urină. Substanțele care trec între tubi și capilare în porțiunile de mai sus ale nefronului sunt rezumate în Figura 20.5.
În desen, din tubul colector ies și ioni de sodiu și de clor, deși textul vorbește despre ieșirea acestor ioni doar din ramura ascendentă a ansei Henle.
Figura arată mecanismul contracurent al circulației apei. Sus, în corticala renală, se recunosc glomerulul cu capsula Bowman și începutul tubilor. Sub linia orizontală întreruptă coboară în medulară ansa Henle, cu ramura ei descendentă și cea ascendentă, și, alături, tubul colector. Zona colorată din partea de jos este interstitiul medular, iar săgeata verticală marcată „Concentrație crescătoare de NaCl” arată sensul în care acesta devine tot mai sărat. Fiecare săgeată mică poartă numele substanței care iese din tubul de lângă ea.
Ramura descendentă
Filtratul glomerular pătrunde în ramura descendentă a ansei Henle, care coboară spre profunzimea medularei, unde se găsește ansa propriu-zisă. Atrasă de clorura de sodiu din interstitiu, apa trece aici din filtrat în afara tubului, ceea ce vezi în săgețile marcate HX2O care pleacă din acest braț. Concentrația clorurii de sodiu crește către profunzimea medularei, ceea ce face posibil ca moleculele de apă să continue să părăsească ramura descendentă dinspre porțiunea proximală spre cea distală, precum și vârful ansei Henle. De aceea și săgeata de la baza ansei poartă tot HX2O.
Ramura ascendentă
Fluidul intră apoi în ramura ascendentă, care urcă din medulară înapoi către corticală. În ramura ascendentă, ionii de sodiu și clor ies din tubi și se acumulează în interstitiul medularei, adică în țesuturile din jurul tubilor. Acestea sunt săgețile marcate NaX+ și ClX−, care pleacă în ambele părți. Din ramura ascendentă și din tubul distal apa nu este reabsorbită deloc, sau doar în cantități foarte mici, deoarece acești tubi sunt impermeabili pentru apă, dar permit reabsorbția ionilor de sodiu și clor.
Tubul colector și ureea
Tubul colector coboară și el în medulara renală și întâlnește mediul salin din interstitiul medular. Din cauză că acest mediu este hiperton, apa este extrasă din tubii colectori prin osmoză, ceea ce figura arată prin săgețile de apă care ies din tubul din dreapta. La baza lui, două săgeți curbate marcate „(Uree)” arată că anumite deșeuri azotate, în special ureea, părăsesc lumenul tubului colector în porțiunea lui profundă. Acumularea ureei acolo contribuie la creșterea concentrației moleculelor organice din medulară, iar în cele din urmă ureea trece înapoi în ansa Henle, de unde trece înapoi în tubul colector.
De ce contează
Acumularea de sare în interstitiu determină hipertonicitatea acestuia și crearea unui gradient osmotic, iar apa scoasă din tubi se reîntoarce în circulația sanguină prin capilarele din apropiere și prin vasele limfatice. Acest mecanism se numește mecanismul contracurent. Pierderea apei contribuie la concentrarea urinei și garantează faptul că fluidul care rămâne în nefron va deveni urină. Substanțele care trec între tubi și capilare în porțiunile de mai sus ale nefronului sunt rezumate în Figura 20.5.