Figura prezintă plămânii la trei scări, de la organul întreg până la un singur grup de alveole, locul în care aerul și sângele fac schimb de gaze. Panoul (a), sus, arată cei doi plămâni cu cei cinci lobi ai lor și arborele bronșic, care se extinde în toate ariile pulmonare, dar este desenat doar în plămânul drept. Acolo, ramurile lui se termină cu mici ciorchini de alveole. Jos, în stânga, panoul (b) este o imagine mărită a porțiunii terminale a arborelui bronșic. În dreapta lui, panoul (c) arată tot un grup de alveole, de data aceasta învelit de vasele de sânge. Locul plămânilor în cavitatea toracică, printre celelalte organe ale sistemului respirator, îl găsești în Figura 17.1.

(a) Plămânii și lobii lor

Plămânii sunt organe pereche, de formă conică, ce ocupă cea mai mare parte a cavității toracice. Fiecare este împărțit în lobi, iar liniile care despart lobii în desen sunt fisurile dintre lobi. În ele pătrunde pleura viscerală, stratul intern al membranei dublu stratificate care învelește fiecare plămân.

• Plămânul drept are trei lobi: lobul superior drept, lobul median drept și lobul inferior drept. Din lobul inferior, desenul arată doar o porțiune mică, la baza plămânului.
• Plămânul stâng are numai doi lobi: lobul superior stâng și lobul inferior stâng.

La rândul său, fiecare lob se împarte în lobuli mai mici, iar fiecare lobul este deservit de o bronhiolă.

Traheea și arborele bronșic

Sus, pe mijlocul panoului (a), se află traheea, tubul semirigid care leagă laringele de arborele bronșic. O mențin deschisă inelele cartilaginoase în forma literei „C”, așezate unul peste altul. Traheea se ramifică în două bronhii principale (primare), cu aceeași structură ca a ei, care pătrund în plămâni. Bronhia dreaptă este mai largă și mai verticală decât cea stângă, lucru care se vede bine în Figura 17.4.

În plămâni, bronhiile se divid în ramuri din ce în ce mai mici, dintre care figura numește una bronhie segmentară. Când diametrul lor scade la aproximativ un milimetru, în perete nu mai există cartilaj, iar ramurile devin bronhiole. Ramificațiile traheei, ale bronhiilor și ale bronhiolelor formează împreună arborele bronșic, căile care conduc aerul de la trahee la alveole și care sunt tapetate de o mucoasă ce filtrează aerul.

(b) Capătul arborelui bronșic

Sus, în panou, se vede o bronhiolă mărită, care se extinde la un grup de alveole. Peretele bronhiolelor este alcătuit din mușchi netezi, susținuți de țesut conjunctiv, iar desenul arată benzile de mușchi neted care înconjoară bronhiola. Spasmul mușchilor netezi ai arborelui bronșic, provocat de obicei de alergeni, cauzează astmul.

Mai jos, ramificarea continuă în această ordine:

1. Bronhiolele terminale, cele mai mici conducte aeriene, formate prin ramificarea bronhiolelor.
2. Bronhiolele respiratorii, cu care se continuă bronhiolele terminale și care se deschid în alveole.
3. Alveolele, săculeții microscopici cu aer, adunați în ciorchini. Unul dintre acești ciorchini, sacul alveolar, este desenat secționat, ca să se vadă spațiul lui interior și pereții subțiri dintre alveolele vecine.

(c) Unitatea funcțională de bază a plămânului

Un grup de alveole reprezintă unitatea funcțională de bază a plămânului. Săculeții sunt formați din membrane subțiri, acoperite de rețeaua capilară extinsă a circulației pulmonare. În desen, capilarele formează o plasă deasă peste tot grupul, iar prin ochiurile ei se vede câte o alveolă. Sângele străbate această rețea astfel:

1. O ramură a arterei pulmonare, în stânga sus, aduce la alveole sânge bogat în dioxid de carbon și sărac în oxigen.
2. În capilarele care înconjoară alveolele are loc schimbul de gaze.
3. Capilarele se unesc în venule pulmonare, iar acestea formează venele pulmonare. O ramură a venei pulmonare, în dreapta sus, duce sângele, acum cu o concentrație scăzută în dioxid de carbon și crescută în oxigen, înapoi în partea stângă a inimii.

Între cele două vase coboară bronhiolele, care aduc aerul la grupul de alveole.

Alveolele și schimbul de gaze

Alveolele constituie porțiunea respiratorie a sistemului respirator. La un adult, plămânul are aproximativ 300 de milioane de alveole, care împreună asigură o suprafață mare de schimb. Membranele lor respiratorii formează o barieră extrem de subțire, pe care gazele o traversează prin difuziune, un proces pasiv, fără consum energetic: oxigenul trece din alveole în sânge, iar dioxidul de carbon trece din sânge în alveole. Drumul gazelor mai departe, prin globulele roșii, este urmărit în Figura 17.9.