Figura arată cușca toracică privită din față, cu sternul pe linia mediană și coastele dispuse simetric de o parte și de alta. Urmărește desenul de sus în jos: la baza gâtului apar primele două vertebre toracice, sub ele vine sternul, cu manubriul, unghiul sternal, corpul și apofiza xifoidă, iar de o parte și de alta se desfășoară coastele, fiecare prelungită spre stern prin cartilajul ei costal. Cartilajele, inclusiv discurile dintre vertebre, sunt desenate în albastru deschis, ca să se deosebească de os. Sub apofiza xifoidă cușca se deschide și se văd ultimele vertebre toracice și primele lombare, iar din coloană pornesc coastele 11 și 12, scurte și terminate liber. În partea de sus, de fiecare parte, sunt desenate și clavicula și scapula, oasele centurii pectorale, care conectează brațele de cușca toracică fără să facă parte din ea.

Cușca toracică este formată de stern și coaste, care împreună alcătuiesc o cutie protectoare. Atât sternul, cât și coastele sunt oase plate: au două plăci subțiri de os compact, cu os spongios între ele, iar oasele de acest tip protejează organele toracice, printre care plămânii. În total, cușca are 25 de oase, un stern și 24 de coaste, și este, cum spune și legenda, „parte a scheletului axial”, alături de craniu, coloana vertebrală și osul hioid (Figura 7.1).

Sternul și cele trei părți ale lui

Sternul este compus din trei părți, pe care le recunoști pe desen de sus în jos:

• Manubriul este porțiunea superioară, cu formă de scut. Pe marginea lui de sus se vede la mijloc incizura jugulară (suprasternală), iar lateral de ea incizura claviculară, în care se prinde clavicula. Clavicula, desenată dar nemarcată în figură, este osul în formă de tijă care atașează scapula de partea superioară a sternului. Imediat sub clavicule, de manubriu se prinde prima pereche de coaste.
• Corpul, de forma unei lame de pumnal, este așezat central și este atașat de coaste. Este cea mai lungă dintre cele trei părți. Locul în care manubriul se unește cu corpul se vede ca o linie transversală și se numește unghi sternal.
• Apofiza xifoidă este partea inferioară, vârful mic și ascuțit în care se termină sternul.

Coastele: adevărate, false și flotante

Adultul prezintă 12 perechi de coaste. În desen le poți număra de sus în jos, de la prima pereche, ascunsă în parte de claviculă, până la ultimele două, scurte, rămase lângă coloană. Manualul le împarte după legătura lor cu sternul:

• Coastele adevărate sunt primele 7 perechi. Se numesc așa pentru că se articulează direct cu sternul, prin intermediul cartilajelor costale hialine.
• Coastele false sunt următoarele 5 perechi, de la coasta 8 la coasta 12, și nu se articulează direct cu sternul. Coastele 8, 9 și 10 prezintă cartilaje costale, dar acestea fuzionează cu cartilajul coastei 7.
• Coastele flotante sunt coastele 11 și 12, adică ultimele două perechi de coaste false. Nu prezintă cartilaj și nu se atașează sternului. În desen sunt mai scurte și se termină liber, departe de stern.

Reține, așadar, că orice coastă flotantă este și coastă falsă, dar nu și invers. Tot de aici vine și legenda figurii: zece perechi de coaste sunt atașate de cartilajele costale (cele 7 perechi adevărate și coastele 8, 9 și 10), iar două perechi sunt coaste flotante. Manualul mai numește fațete capetele plate ale coastelor, pe care figura nu le marchează.

Cartilajele costale și spațiile intercostale

Cartilajele costale sunt benzile de cartilaj hialin prin care coastele se leagă de stern, în partea din față a cuștii. Acest tip de articulație asigură flexibilitate coastelor și amortizează șocurile exercitate asupra cuștii toracice.

Spațiul intercostal este spațiul dintre două coaste alăturate. Aici se află mușchii respiratori numiți mușchi intercostali externi. În timpul inspirației, contracțiile lor ridică coastele în sus și înspre exterior, iar diafragma se contractă și coboară, astfel că volumul toracelui crește mult (Figura 17.6).

Vertebrele care se văd

Coloana vertebrală se află în spatele cuștii, așa că, privită din față, porțiunea ei toracică este aproape în întregime acoperită de stern. Deasupra manubriului, la baza gâtului, se văd T1 și T2, iar sub apofiza xifoidă, în deschiderea dintre coastele de jos, apar T11, T12, L1 și L2. Litera din fața numărului arată regiunea: T vine de la vertebrele toracice, 12 la număr, din regiunea toracelui, iar L de la cele lombare, 5 la număr, care urmează imediat sub ele (Figura 7.5). În desen, coastele 11 și 12 pornesc din coloană chiar în dreptul vertebrelor T11 și T12, în timp ce din L1 și L2 nu mai pornește nicio coastă.