Figura strânge în trei panouri tot ce trebuie știut despre laringe și despre tubul care îi urmează. Panoul din stânga privește laringele din față și arată cartilajele lui. Panoul din mijloc îl taie în două pe linia mediană și îl privește din partea dreaptă, ca să se vadă ce se află în interior. Panoul din dreapta îl arată împreună cu traheea și cu cele două bronhii în care aceasta se ramifică, fiecare intrând în câte un plămân.

Panoul din stânga: vederea anterioară a laringelui

Laringele este compus din țesut conjunctiv care conține 11 structuri cartilaginoase aranjate în mod similar unei cutii. Din față se văd cele mai mari dintre ele. Cartilajul tiroid, cunoscut și sub numele de „mărul lui Adam”, este cel mai mare, este vizibil în partea ventrală a gâtului și este mai pronunțat la bărbați decât la femei. Sub el, cartilajul cricoid seamănă cu un inel cu pecete și leagă laringele și traheea. Deasupra tuturor este desenat osul hioid.

Panoul din mijloc: secțiunea sagitală și interiorul laringelui

Secțiunea arată aceleași repere din profil, osul hioid și cartilajul tiroid, și, în plus, ce se află în interior:

• Epiglota, al treilea cartilaj important, un pliu ca un „capac” în formă de frunză situat la intrarea în laringe. Forma aceasta îi permite să se închidă peste laringe în timpul deglutiției, adică să închidă căile respiratorii atunci când alimentele sau lichidele trec în esofag. Deschiderea către laringe se numește glotă.
• Corzile vocale, cele două seturi de falduri (cute) membranoase groase care se formează din pereții laterali ai laringelui. În desen se văd una peste alta, coarda vocală falsă deasupra și coarda vocală adevărată dedesubt, ca pliuri de țesut din interiorul laringelui.

Când aerul este expirat din plămâni, corzile vocale vibrează și produc sunete, transformate apoi în cuvinte de către mușchii gâtului, buze, limbă și obraji. Lungimea corzilor vocale determină tonalitatea, iar femeile și copiii, care le au mai scurte, au voci cu o tonalitate mai ridicată.

Panoul din dreapta: traheea și bronhiile

Laringele se continuă cu un tub semirigid numit trahee, lung de aproximativ 10-12 centimetri și situat la nivelul liniei mediane a gâtului. Inelele desenate pe toată lungimea lui sunt inelele cartilaginoase în forma literei „C”, așezate unul peste celălalt și deschise în porțiunea posterioară, care o susțin și o mențin deschisă. Zona dintre cartilajele adiacente și cea dintre capetele inelelor cartilajelor conține țesut conjunctiv și țesut muscular neted.

La capătul de jos, traheea se ramifică în două bronhii primare, care au aceeași structură ca traheea. Fiecare pătrunde în plămânul de pe partea sa și se divide acolo în ramuri din ce în ce mai mici. Panoul fiind o vedere din față, bronhia dreaptă este cea desenată în stânga imaginii. Ea este mai largă și are o poziție mai verticală comparativ cu bronhia stângă.

Ce urmează

Ramificațiile traheei, ale bronhiilor și ale bronhiolelor formează în plămân un sistem de căi de transport ramificate, numite arbore bronșic. Începutul lui se vede chiar în panoul din dreapta, în interiorul celor doi plămâni, iar plămânii și alveolele sunt desenate în detaliu în Figura 17.5.