Se încarcă
Organizarea sistemului nervos (Biologie Barron's, p. 258)
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Explorează structurile
Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.
Pe lângă structuri, am marcat și efectele pe care manualul le notează pe trasee (de exemplu „Dilată pupila” sau „Încetinește ritmul cardiac”), ca să poți exersa organ cu organ ce face fiecare componentă. Nervul glosofaringian nu este numit pe desenul din manual. L-am marcat noi, pentru că manualul îl enumeră printre nervii cranieni pe traseul cărora se află ganglionii parasimpatici (III, VII, IX și X).
Figura pune față în față cele două componente ale sistemului nervos vegetativ: nervii componentei simpatice, în stânga, pregătesc organismul pentru situații de urgență, iar cei ai componentei parasimpatice, în dreapta, determină revenirea organismului la normal. Organele sunt desenate o singură dată, pe mijloc, de la ochi și glandele salivare, sus, până la vezica urinară și organele sexuale, jos. Fiecare jumătate a figurii are câte un encefal cu măduva spinării, din care pleacă trasee de nervi spre aceleași organe. Pe traseele care ajung la un organ este notat efectul pe care componenta respectivă îl are acolo, așa că figura se citește organ cu organ, comparând ce face stânga cu ce face dreapta. Cercurile de pe trasee sunt ganglioni.
Sistemul nervos autonom operează involuntar, fără control conștient, și coordonează funcțiile homeostatice ale unor viscere precum inima, mușchiul neted și glandele viscerale.
Cum este construit un traseu
Sistemul nervos vegetativ cuprinde două tipuri de neuroni motori și ganglionii corespunzători:
Pe desen, liniile care pleacă din punctele de pe măduva spinării sau de pe trunchiul cerebral și ajung la un cerc sunt fibre preganglionare, iar cele care pleacă din cercuri spre organe sunt fibre postganglionare. Este exact ce ne cere legenda figurii să observăm: sistemul constă din nervi pre- și postganglionari.
Componenta simpatică, în stânga
Nervii simpatici determină reacții la situații de stres, precum reacția „fight or flight” („luptă sau fugi”), și mediază aspectul anormal al funcțiilor organismului. Au efecte identice cu ale adrenalinei: impulsurile simpatice cresc ritmul cardiac, provoacă vasoconstricție și dilatarea pupilelor și au și alte efecte potrivite situațiilor de criză. Medulara glandei suprarenale secretă adrenalină și noradrenalină, hormoni care pregătesc organismul pentru efort fizic intens și acționează împreună cu sistemul nervos simpatic (Figura 13.8).
Pe desen, traseele simpatice pornesc din punctele înșirate de-a lungul măduvei spinării, adică de la nivelul cervico-toraco-lombar. Ganglionii acestei componente sunt așezați în lanțuri ganglionare și în ganglioni colaterali:
Din ganglionii simpatici pleacă multe fibre postganglionare, iar efectul acestei componente se extinde în tot organismul.
Componenta parasimpatică, în dreapta
Impulsurile parasimpatice readuc organismul la normal după încetarea situației stresante și mențin în mod activ aspectul normal al funcțiilor lui. Ele încetinesc ritmul cardiac, dilată arterele, provoacă constricția pupilelor, stimulează digestia și ajustează funcțiile altor organe, restabilind homeostazia și asigurând organismului o stare relaxată.
Originea acestei componente în sistemul nervos central este cranio-sacrală, adică în trunchiul cerebral și în măduva spinării. Ganglionii ei se află pe traseul nervilor cranieni III, VII, IX și X și sunt ganglioni terminali. Pe desen se văd ambele origini:
Efectul parasimpatic este localizat în țesuturi, iar fibrele postganglionare sunt puține.
Organ cu organ
Traseele care ajung la același organ arată cum lucrează cele două componente:
De ce diferă efectele
Efectele diferite ale celor două componente se datorează parțial neurotransmițătorilor secretați. Fibrele preganglionare ale ambelor componente și fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină, iar fibrele postganglionare simpatice secretă, de obicei, noradrenalină. De aceea, fibrele postganglionare simpatice se numesc fibre adrenergice, iar cele postganglionare parasimpatice, fibre colinergice.
Cele două componente sunt antagoniste, dar nu în totalitate, pentru că fiecare poate activa anumiți efectori în timp ce îi inhibă pe alții. Majoritatea activității sistemului nervos autonom este involuntară, dar encefalul păstrează un oarecare control asupra ei.
Pe lângă structuri, am marcat și efectele pe care manualul le notează pe trasee (de exemplu „Dilată pupila” sau „Încetinește ritmul cardiac”), ca să poți exersa organ cu organ ce face fiecare componentă. Nervul glosofaringian nu este numit pe desenul din manual. L-am marcat noi, pentru că manualul îl enumeră printre nervii cranieni pe traseul cărora se află ganglionii parasimpatici (III, VII, IX și X).
Figura pune față în față cele două componente ale sistemului nervos vegetativ: nervii componentei simpatice, în stânga, pregătesc organismul pentru situații de urgență, iar cei ai componentei parasimpatice, în dreapta, determină revenirea organismului la normal. Organele sunt desenate o singură dată, pe mijloc, de la ochi și glandele salivare, sus, până la vezica urinară și organele sexuale, jos. Fiecare jumătate a figurii are câte un encefal cu măduva spinării, din care pleacă trasee de nervi spre aceleași organe. Pe traseele care ajung la un organ este notat efectul pe care componenta respectivă îl are acolo, așa că figura se citește organ cu organ, comparând ce face stânga cu ce face dreapta. Cercurile de pe trasee sunt ganglioni.
Sistemul nervos autonom operează involuntar, fără control conștient, și coordonează funcțiile homeostatice ale unor viscere precum inima, mușchiul neted și glandele viscerale.
Cum este construit un traseu
Sistemul nervos vegetativ cuprinde două tipuri de neuroni motori și ganglionii corespunzători:
Pe desen, liniile care pleacă din punctele de pe măduva spinării sau de pe trunchiul cerebral și ajung la un cerc sunt fibre preganglionare, iar cele care pleacă din cercuri spre organe sunt fibre postganglionare. Este exact ce ne cere legenda figurii să observăm: sistemul constă din nervi pre- și postganglionari.
Componenta simpatică, în stânga
Nervii simpatici determină reacții la situații de stres, precum reacția „fight or flight” („luptă sau fugi”), și mediază aspectul anormal al funcțiilor organismului. Au efecte identice cu ale adrenalinei: impulsurile simpatice cresc ritmul cardiac, provoacă vasoconstricție și dilatarea pupilelor și au și alte efecte potrivite situațiilor de criză. Medulara glandei suprarenale secretă adrenalină și noradrenalină, hormoni care pregătesc organismul pentru efort fizic intens și acționează împreună cu sistemul nervos simpatic (Figura 13.8).
Pe desen, traseele simpatice pornesc din punctele înșirate de-a lungul măduvei spinării, adică de la nivelul cervico-toraco-lombar. Ganglionii acestei componente sunt așezați în lanțuri ganglionare și în ganglioni colaterali:
Din ganglionii simpatici pleacă multe fibre postganglionare, iar efectul acestei componente se extinde în tot organismul.
Componenta parasimpatică, în dreapta
Impulsurile parasimpatice readuc organismul la normal după încetarea situației stresante și mențin în mod activ aspectul normal al funcțiilor lui. Ele încetinesc ritmul cardiac, dilată arterele, provoacă constricția pupilelor, stimulează digestia și ajustează funcțiile altor organe, restabilind homeostazia și asigurând organismului o stare relaxată.
Originea acestei componente în sistemul nervos central este cranio-sacrală, adică în trunchiul cerebral și în măduva spinării. Ganglionii ei se află pe traseul nervilor cranieni III, VII, IX și X și sunt ganglioni terminali. Pe desen se văd ambele origini:
Efectul parasimpatic este localizat în țesuturi, iar fibrele postganglionare sunt puține.
Organ cu organ
Traseele care ajung la același organ arată cum lucrează cele două componente:
De ce diferă efectele
Efectele diferite ale celor două componente se datorează parțial neurotransmițătorilor secretați. Fibrele preganglionare ale ambelor componente și fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină, iar fibrele postganglionare simpatice secretă, de obicei, noradrenalină. De aceea, fibrele postganglionare simpatice se numesc fibre adrenergice, iar cele postganglionare parasimpatice, fibre colinergice.
Cele două componente sunt antagoniste, dar nu în totalitate, pentru că fiecare poate activa anumiți efectori în timp ce îi inhibă pe alții. Majoritatea activității sistemului nervos autonom este involuntară, dar encefalul păstrează un oarecare control asupra ei.