Figura pune față în față cele două componente ale sistemului nervos vegetativ: nervii componentei simpatice, în stânga, pregătesc organismul pentru situații de urgență, iar cei ai componentei parasimpatice, în dreapta, determină revenirea organismului la normal. Organele sunt desenate o singură dată, pe mijloc, de la ochi și glandele salivare, sus, până la vezica urinară și organele sexuale, jos. Fiecare jumătate a figurii are câte un encefal cu măduva spinării, din care pleacă trasee de nervi spre aceleași organe. Pe traseele care ajung la un organ este notat efectul pe care componenta respectivă îl are acolo, așa că figura se citește organ cu organ, comparând ce face stânga cu ce face dreapta. Cercurile de pe trasee sunt ganglioni.

Sistemul nervos autonom operează involuntar, fără control conștient, și coordonează funcțiile homeostatice ale unor viscere precum inima, mușchiul neted și glandele viscerale.

Cum este construit un traseu

Sistemul nervos vegetativ cuprinde două tipuri de neuroni motori și ganglionii corespunzători:

• Neuronii preganglionari se găsesc în sistemul nervos central, iar axonii lor, fibrele preganglionare, se întind până în ganglion.
• Neuronii postganglionari se află în ganglion, iar axonii lor, fibrele postganglionare, ajung până la organe.

Pe desen, liniile care pleacă din punctele de pe măduva spinării sau de pe trunchiul cerebral și ajung la un cerc sunt fibre preganglionare, iar cele care pleacă din cercuri spre organe sunt fibre postganglionare. Este exact ce ne cere legenda figurii să observăm: sistemul constă din nervi pre- și postganglionari.

Componenta simpatică, în stânga

Nervii simpatici determină reacții la situații de stres, precum reacția „fight or flight” („luptă sau fugi”), și mediază aspectul anormal al funcțiilor organismului. Au efecte identice cu ale adrenalinei: impulsurile simpatice cresc ritmul cardiac, provoacă vasoconstricție și dilatarea pupilelor și au și alte efecte potrivite situațiilor de criză. Medulara glandei suprarenale secretă adrenalină și noradrenalină, hormoni care pregătesc organismul pentru efort fizic intens și acționează împreună cu sistemul nervos simpatic (Figura 13.8).

Pe desen, traseele simpatice pornesc din punctele înșirate de-a lungul măduvei spinării, adică de la nivelul cervico-toraco-lombar. Ganglionii acestei componente sunt așezați în lanțuri ganglionare și în ganglioni colaterali:

• Lanțul simpatic este șirul de cercuri paralel cu măduva. Din cercul mai mare din vârful lui pleacă traseele spre ochi, glandele salivare și bronhii, iar ganglionii de sub el trimit trasee spre inimă.
• Ganglionul celiac este cercul mare din dreptul abdomenului. Fiind așezat în afara lanțului, este un ganglion colateral. Primește fibre venite dinspre lanț și trimite trasee spre organele digestive. Sub el se văd alte cercuri, mai mici, din care pleacă trasee spre intestine și spre vezica urinară.

Din ganglionii simpatici pleacă multe fibre postganglionare, iar efectul acestei componente se extinde în tot organismul.

Componenta parasimpatică, în dreapta

Impulsurile parasimpatice readuc organismul la normal după încetarea situației stresante și mențin în mod activ aspectul normal al funcțiilor lui. Ele încetinesc ritmul cardiac, dilată arterele, provoacă constricția pupilelor, stimulează digestia și ajustează funcțiile altor organe, restabilind homeostazia și asigurând organismului o stare relaxată.

Originea acestei componente în sistemul nervos central este cranio-sacrală, adică în trunchiul cerebral și în măduva spinării. Ganglionii ei se află pe traseul nervilor cranieni III, VII, IX și X și sunt ganglioni terminali. Pe desen se văd ambele origini:

• Sus, traseele pornesc din trunchiul cerebral, pe drumul unor nervi cranieni (Figura 11.8). Pe traseul nervului oculomotor (III), fibrele trec printr-un ganglion și ajung la ochi. Pe traseele nervului facial (VII) și ale nervului glosofaringian (IX), ele trec prin ganglionii desenați între față și encefal și ajung la glandele salivare. Nervul vag (X) coboară cu ramuri spre bronhii, inimă și organele digestive, fără niciun cerc desenat pe drum.
• Jos, din trei puncte aflate la capătul măduvei spinării pleacă trasee spre intestinul gros, vezica urinară și organele sexuale.

Efectul parasimpatic este localizat în țesuturi, iar fibrele postganglionare sunt puține.

Organ cu organ

Traseele care ajung la același organ arată cum lucrează cele două componente:

• Pupila: simpaticul o dilată, parasimpaticul o contractă.
• Glandele salivare: simpaticul stimulează slab salivația, parasimpaticul o stimulează puternic.
• Bronhiile: simpaticul le relaxează, parasimpaticul produce constricția lor.
• Inima: simpaticul accelerează ritmul cardiac și amplifică contracțiile, parasimpaticul încetinește ritmul cardiac.
• Organele digestive: simpaticul, prin ganglionul celiac, le inhibă activitatea, parasimpaticul, prin nervul vag, o stimulează.
• Vezica urinară: simpaticul o relaxează, parasimpaticul o contractă.
• Organele sexuale: este notat doar efectul parasimpatic, care stimulează erecția.

De ce diferă efectele

Efectele diferite ale celor două componente se datorează parțial neurotransmițătorilor secretați. Fibrele preganglionare ale ambelor componente și fibrele postganglionare parasimpatice secretă acetilcolină, iar fibrele postganglionare simpatice secretă, de obicei, noradrenalină. De aceea, fibrele postganglionare simpatice se numesc fibre adrenergice, iar cele postganglionare parasimpatice, fibre colinergice.

Cele două componente sunt antagoniste, dar nu în totalitate, pentru că fiecare poate activa anumiți efectori în timp ce îi inhibă pe alții. Majoritatea activității sistemului nervos autonom este involuntară, dar encefalul păstrează un oarecare control asupra ei.