Figura prezintă intestinul gros, ultimul segment al tubului digestiv. Colonul formează în desen un fel de ramă: urcă pe o parte, trece pe deasupra și coboară pe partea cealaltă, apoi se continuă cu rectul. Ca să te orientezi, caută flexura colică stângă: numele ei spune că se află pe partea stângă a corpului, dar în desen apare în dreapta sus. Figura este deci văzută din față, așa că ce se află pe partea dreaptă a corpului apare în stânga imaginii, și invers.

Manualul împarte intestinul gros în trei porțiuni: cecul, colonul, cu patru segmente (ascendent, transvers, descendent și sigmoid), și rectul.

Porțiunile, în ordinea în care le străbate conținutul

Pornește din stânga jos a desenului și urmărește colonul în sensul acelor de ceasornic:

1. Ileonul, ultima porțiune a intestinului subțire (Figura 77), apare doar ca un capăt scurt de tub. El se deschide în intestinul gros prin valvula ileo-cecală. Chimului îi trebuie 3-5 ore ca să ajungă de la pilor până la această valvă.
2. Cecul este prima porțiune a intestinului gros, partea largă și rotunjită de sub deschiderea ileonului. Din el atârnă apendicele vermiform, o prelungire subțire.
3. Colonul ascendent urcă din cec pe partea dreaptă a abdomenului.
4. Colonul transvers traversează abdomenul pe sus, până la flexura colică stângă, cotul în care colonul se întoarce în jos.
5. Colonul descendent coboară pe partea stângă a abdomenului și se continuă cu colonul sigmoid, porțiunea încovoiată din partea de jos.
6. Rectul este ultima porțiune a intestinului gros. Din el, fecalele sunt împinse în canalul anal.

Ce se vede pe colon

Pe suprafața colonului se disting trei detalii:

• Teniile (benzile musculare) sunt benzi înguste care urmăresc colonul pe lungimea lui.
• Haustrele sunt umflăturile în formă de saci, așezate una după alta de-a lungul colonului. Ele sunt zonele nestimulate ale peretelui colic, proiectate în afară în timpul mișcărilor de amestec.
• Apendicele epiploice (adipoase) sunt mici formațiuni grăsoase, atârnate din loc în loc pe suprafața colonului.

Pe marginea interioară a colonului se prinde mezocolonul, o foiță pe care se văd vase ramificate ce ajung până la colon.

Cum lucrează colonul

Rolurile principale ale colonului sunt absorbția apei și a electroliților, în jumătatea proximală, și depozitarea materiilor fecale până la eliminarea lor, în jumătatea distală. Din cauza acestor roluri, mișcările colonului sunt lente. Manualul descrie două feluri de mișcări:

• Mișcările de amestec (haustrațiile) se produc prin contracțiile combinate ale musculaturii circulare și longitudinale colice. Zonele nestimulate ale peretelui se proiectează în afară sub forma haustrelor, care se deplasează lent, în direcție anală, în timpul contracției lor. Astfel, conținutul colic este împins progresiv spre colonul sigmoid.
• Mișcările propulsive rezultă în principal din contracțiile haustrale în direcție anală și din mișcările în masă, un tip de peristaltism modificat. Mișcările în masă apar de obicei de câteva ori pe zi. Cele mai numeroase au loc în prima oră de la micul dejun și durează aproximativ 15 minute.

Colonul absoarbe cea mai mare parte a sodiului și a clorului care nu au fost absorbite în intestinul subțire, în timp ce potasiul este secretat de colon. Aceste procese sunt controlate de aldosteron. Cât despre apă, colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3 L pe zi. Din cei 1500 mL de chim, doar 80-200 mL se pierd prin fecale.

Defecația

Defecația este procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Unele mișcări în masă împing fecalele în rect și declanșează dorința de defecație. Urmează contracția musculaturii netede a colonului distal și a rectului, care împinge fecalele în canalul anal, apoi relaxarea sfincterelor anale intern și extern. Sfincterul extern conține fibre musculare striate, aflate sub control voluntar.