Figura are două părți. În stânga, un cap văzut din profil și tăiat în secțiune arată unde se află receptorii mirosului: sus de tot în nas, într-o zonă mică încercuită în desen. În dreapta, acel cerc este mărit, iar acolo se vede mucoasa cu celulele ei. Simțul mirosului, numit și simț olfactiv, este un simț care necesită contactul dintre receptori și moleculele substanțelor ce urmează a fi detectate.

Vederea de ansamblu

Aerul inspirat intră în cavitatea nazală, iar moleculele mirositoare urcă până în porțiunea ei superioară. Acolo se găsesc celulele olfactive specializate, localizate în mucoasa acestei porțiuni, cu cilii olfactivi întinși în cavitate. Deasupra lor, dincolo de os, se află bulbul olfactiv.

Mărirea: mucoasa olfactivă

În cerc se văd, de jos în sus, exact structurile pe care le străbate informația:

• Cilii olfactivi, prelungirile fine întinse la suprafața mucoasei, pe care le ating moleculele de substanță.
• Dendritele celulelor olfactive, care coboară până la suprafață și se termină cu cilii.
• Nucleul celulei olfactive, în corpul celulei, așezat în grosimea mucoasei.
• Fibrele nervului olfactiv, care pleacă din partea de sus a celulelor și se strâng în nervul olfactiv.

Printre celulele olfactive se văd și celule de susținere, iar în grosimea mucoasei este desenată o glandă, ale cărei conducte se deschid la suprafață.

Drumul până la encefal

La mirosirea unei substanțe, molecule din substanța respectivă pătrund în nas și stimulează celulele olfactive. Acestea generează impulsuri nervoase care se propagă de-a lungul nervului olfactiv. Nervul pătrunde în cutia craniană prin lama ciuruită a osului etmoid, trece prin bulbii olfactivi în tractul olfactiv și se termină în cortexul olfactiv din lobii frontal și temporal, unde stimulii sunt interpretați.

De reținut

Organismul uman poate detecta peste 4000 de mirosuri diferite, provocate de peste 200 de substanțe chimice odorate. Celulele olfactive pot obosi rapid, iar conștientizarea mirosurilor diminuează.