Figura compară cele două forme de endocitoză, unul dintre cele șase mecanisme prin care substanțele se deplasează prin membrana celulară. În cazul difuziunii, al osmozei sau al transportului activ, moleculele trec ele însele prin membrană. În endocitoză, membrana înglobează substanțele și le atrage în celulă, închise în vezicule delimitate de membrană.

Fiecare panou arată doar o porțiune dintr-o celulă: citoplasma ocupă partea din dreapta jos, iar zona din stânga sus este mediul extern. Între ele se află membrana plasmatică, desenată ca un contur dublu, a cărei structură este prezentată în Figura 3.1. Forma mare și rotunjită de la baza fiecărui panou nu este etichetată în manual, dar corespunde nucleului, cel mai mare component al celulei, aflat în citoplasmă.

Cum decurge endocitoza

Ambele panouri arată aceeași succesiune, desenată de la stânga la dreapta, ca o serie de instantanee ale aceluiași proces:

1. Materialul se află la suprafața celulei, în mediul extern.
2. O mică porțiune din membrana plasmatică se pliază spre interior, formând o adâncitură care înglobează materialul.
3. Membrana se închide în jurul conținutului și delimitează o veziculă, legată de restul membranei doar printr-un gât îngust.
4. Vezicula se desprinde de membrană și migrează în citoplasmă, unde apare, în dreapta jos, ca un sac separat.

Peretele fiecărei vezicule are același contur dublu ca membrana plasmatică, pentru că este chiar porțiunea de membrană care s-a pliat și s-a închis. Veziculele sunt saci membranoși care conțin diverse substanțe transportate în celulă.

(a) Pinocitoza

Când endocitoza implică picături de lichid, procesul se numește pinocitoză. Celula preia în interiorul ei substanțe chimice dizolvate în apă, desenate ca puncte mici și numeroase. Fiecare veziculă se închide în jurul unui mic volum de lichid și cuprinde, odată cu el, mai multe astfel de puncte.

(b) Fagocitoza

Când endocitoza implică material solid, procesul se numește fagocitoză. Particulele solide sunt desenate ca forme alungite, mult mai mari decât punctele din primul panou. Membrana le înconjoară una câte una, așa că fiecare veziculă conține o singură particulă. Un exemplu îl oferă globulele albe (leucocitele), care realizează endocitoză atunci când îndepărtează microbii din circulația sanguină, ingerând bacteriile.

Procesul invers: exocitoza

Opusă endocitozei este exocitoza, prin care substanțele se deplasează din interiorul celulei spre mediul extern. Pașii ei seamănă cu cei din figură, parcurși în sens invers: vezicule cu membrană migrează înspre membrana celulară și fuzionează cu ea, apoi regiunea fuzionată se rupe, iar conținutul veziculei se împrăștie în exterior. Exocitoza este o modalitate importantă de mișcare a moleculelor în celulele secretoare: prin ea, celulele endocrine secretă hormoni, celulele nervoase eliberează neurotransmițători la nivelul terminațiilor, iar celulele din diferite organe secretă mucus.