Fig. 11. Structura neuronului

Funcțiile fundamentale ale organismului uman (Biologie Corint, p. 14)

12345678991011ab

Explorează structurile

Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.

Explorează structurile

Apasă pe un număr de pe figură sau folosește săgețile pentru a parcurge structurile.

Figura arată alcătuirea neuronului, unitatea morfo-funcțională a sistemului nervos, pe două exemple așezate unul lângă altul: un neuron motor (a), în stânga, și un neuron senzitiv (b), în dreapta. Fiecare are un corp celular și prelungiri de două tipuri, dendritele și axonul. Săgețile de lângă prelungiri, printre care cea marcată „direcția de conducere”, arată sensul în care circulă impulsul nervos. În chenarul din mijloc este mărită o porțiune de fibră mielinizată, secționată ca să se vadă ce învelește axonul.

a. Neuronul motor

Din corpul lui, de formă stelată, pleacă în toate direcțiile numeroase dendrite scurte și ramificate. Prelungirea lungă care coboară este axonul. Aproape de corp, el emite o colaterală, apoi continuă învelit în celule Schwann și se ramifică la capătul de jos al figurii. Săgeata de lângă axon arată impulsul îndepărtându-se de corpul celular. Forma stelată, numeroasele prelungiri dendritice și axonul unic sunt trăsăturile neuronilor multipolari, cum sunt cei din coarnele anterioare ale măduvei spinării. Neuronii motori au axonii în legătură cu organele efectoare.

b. Neuronul senzitiv

Corpul, rotunjit, stă deoparte și este legat de fibra lungă printr-o singură prelungire scurtă, care se divide în „T”. Este aspectul neuronilor pseudounipolari din ganglionul spinal, la care dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central. În desen, ramura de jos este dendrita, încheiată prin ramificațiile din dreapta jos, iar ramura de sus este axonul, care se termină prin ramificații cu butoni terminali. Săgețile arată impulsul urcând pe dendrită spre corpul celular și continuând apoi în sus, pe axon. După funcție, manualul îi numește neuroni receptori: prin dendritele lor, ei recepționează stimulii din mediul exterior sau din interiorul organismului.

Corpul neuronal (pericarionul)

Corpul neuronului este format din neurilemă (membrana plasmatică), neuroplasmă (citoplasma) și nucleu. Neurilema este subțire, delimitează neuronul și are o structură lipoproteică. Celulele nervoase motorii, senzitive și de asociație au un nucleu unic, cu 1-2 nucleoli, iar în desen fiecare nucleu are câte un nucleol.

Neuroplasma conține organitele celulare comune (mitocondrii, ribozomi, reticul endoplasmatic), dar nu și centrozomul, pentru că neuronul nu se divide. Mai conține incluziuni pigmentare și două organite specifice:

  • Corpii tigroizi (Nissl), din corpul celular și de la baza dendritelor, sunt echivalenți ai ergastoplasmei pentru celula nervoasă și au rol în metabolismul neuronal.
  • Neurofibrilele formează o rețea care se întinde în neuroplasmă și în prelungiri. Au rol mecanic, de susținere, și în conducerea impulsului nervos.

Granulațiile desenate în corpul celular al celor doi neuroni sunt numite în legendă substanță cromatofilă.

Prelungirile

  • Dendritele sunt prelungiri celulipete, iar majoritatea neuronilor au mai multe. Sunt mai groase în porțiunea inițială, apoi se subțiază, conțin neurofibrile, recepționează impulsul nervos și îl conduc spre corpul neuronului.
  • Axonul este prelungirea unică, celulifugă, lungă (uneori de 1 m) și mai groasă. Citoplasma lui, axoplasma, conține mitocondrii, vezicule ale reticulului endoplasmatic și neurofibrile, iar membrana care o acoperă, axolema, are un rol important în propagarea impulsului nervos.
  • Colateralele axonice sunt ramuri pe care axonul le emite de-a lungul traseului său, perpendicular pe direcția lui.
  • Ramificațiile cu butoni terminali încheie axonul. Butonii conțin mici vezicule pline cu mediatori chimici, care înlesnesc transmiterea influxului nervos la nivelul sinapselor, precum și neurofibrile și mitocondrii.

Tecile axonului

Prelungirile lungi ale ambilor neuroni sunt învelite de celule Schwann, un tip de nevroglie care produce teaca de mielină în sistemul nervos periferic, câte o celulă pentru un singur axon. În chenar, capătul secționat al fibrei arată straturile concentrice de mielină din jurul axonului. Mielina are rol de izolator electric, care accelerează conducerea impulsului nervos. Teaca prezintă discontinuități, nodurile Ranvier, care reprezintă spațiul dintre două celule Schwann și se văd ca strangulații de-a lungul fibrelor. Fiecărui segment de mielină dintre două strangulații Ranvier îi corespunde o singură celulă Schwann.

Tot la periferie, în jurul tecii de mielină se află teaca Schwann, formată de celulele Schwann, iar teaca Henle separă membrana plasmatică a celulei Schwann de țesutul conjunctiv din jur, cu rol în permeabilitate și rezistență. În sistemul nervos central, mielina este produsă de oligodendrocite, câte o celulă pentru mai mulți axoni, iar tecile Schwann și Henle lipsesc. Axonii cu diametrul mai mic de 2 μ și fibrele postganglionare nu au teacă de mielină.

Ce urmează

Mielina schimbă și felul în care circulă impulsul. Într-o fibră amielinică, potențialul de acțiune se regenerează de-a lungul axonului (Figura 12). Într-o fibră mielinizată, el apare la nivelul nodurilor Ranvier și „sare” de la un nod la altul, în conducerea numită „saltatorie” (Figura 13), cu viteze mult mai mari (100 m/s, față de 10 m/s în fibrele amielinice). La capătul axonului, veziculele din butonii terminali înlesnesc transmiterea impulsului la nivelul sinapselor (Figura 14).