Figura arată organele și structurile sistemului respirator uman așa cum sunt poziționate în corp, de la nas până la plămânii din cavitatea toracică. Desenul mare îmbină două perspective. Capul și gâtul sunt desenate din profil și în secțiune, cu fața spre dreapta, ca să se vadă drumul aerului. Toracele este văzut din față, așa că partea dreaptă a corpului, cu plămânul și bronhia dreaptă, apare în stânga desenului. Pe marginile lui, ovalele mici sunt coastele secționate. În plămânul drept, un cerc mic încadrează un ciorchine de alveole de la capătul unei bronhiole, iar cercul mare din dreapta mărește o secțiune prin plămân, ca să arate detaliile mai multor alveole. Citește desenul de sus în jos: aceasta este chiar ordinea în care aerul străbate sistemul respirator.

Căile aeriene, în ordine descendentă

Tuburile ramificate care duc aerul în și din alveole formează căile aeriene, porțiunea de conducere a sistemului respirator:

• Cavitățile nazale, porțiunile interne ale nasului, căptușite cu mucoasă. Nasul este calea normală de intrare a aerului.
• Faringele, cale de trecere comună pentru sistemul respirator și pentru cel digestiv. Figura marchează două dintre regiunile lui: nazofaringele, imediat posterior de cavitățile nazale și deasupra palatului moale, și orofaringele, în partea posterioară a cavității orale. A treia regiune, laringofaringele, aflată posterior de laringe, nu este marcată aici.
• Laringele, structura cartilaginoasă ce unește faringele cu traheea și adăpostește corzile vocale.
• Traheea, tubul semirigid de pe linia mediană a gâtului, cu inelele cartilaginoase în forma literei „C” care îl mențin deschis.
• Bronhia dreaptă și bronhia stângă, cele două bronhii primare în care se ramifică traheea. Cea dreaptă este mai largă și mai verticală.
• Bronhiolele, ramurile tot mai fine ale bronhiilor din ambii plămâni, fără cartilaj în perete. Împreună cu traheea și bronhiile, ele formează arborele bronșic, ale cărui ultime ramuri se deschid în alveole.

Gura, palatul și răscrucea din faringe

Aerul poate intra și pe gură, pentru că aceasta se întâlnește cu cavitățile nazale în faringe. Gura este despărțită de cavitatea nazală de deasupra prin palat, structura care formează bolta cavității orale. Partea lui anterioară, dură, poartă aici numele de bolta palatină, iar partea posterioară, moale, este palatul moale. Pe planșeul gurii se află limba, un mușchi striat acoperit de mucoasă. Împreună cu buzele, obrajii și mușchii gâtului, ea transformă în cuvinte sunetele produse de corzile vocale.

Aerul și alimentele trec prin același faringe, iar la capătul lui inferior drumurile se despart: esofagul se continuă cu stomacul, iar laringele cu traheea. Epiglota, pliul în formă de frunză de la intrarea în laringe, se închide ca un „capac” peste căile respiratorii atunci când alimentele sau lichidele trec în esofag.

Plămânii și învelișul lor

Plămânii sunt organe pereche, de formă conică, ce ocupă cea mai mare parte a cavității toracice și au, datorită alveolelor, o textură elastică și spongioasă. Spațiul dintre ei, nedenumit aici, este mediastinul, zona mediană în care se află inima, timusul, o parte a esofagului și mai multe vase mari de sânge.

Fiecare plămân este înconjurat de membrana pleurală, sau pleura, un înveliș dublu stratificat desenat ca un contur dublu. Foița internă, pleura viscerală, acoperă suprafața plămânului, iar cea externă, pleura parietală, căptușește suprafața interioară a cavității toracice. Între ele se află cavitatea pleurală, al cărei lichid ține foițele într-un contact strâns și le permite să alunece ușor una peste cealaltă.

Sub plămâni se află diafragma, mușchiul de mari dimensiuni, cu formă de cupolă, care separă cavitatea toracică de cavitatea abdomino-pelviană. În inspirație se contractă și coboară, mărind volumul toracelui, iar în expirație se relaxează.

Detaliul mărit: alveolele și vasele lor

Alveolele sunt săculeți formați din membrane subțiri, care oferă o suprafață mare de schimb: la un adult, plămânul are aproximativ 300 de milioane de alveole. În stânga cercului, alveolele sunt desenate secționate, ca să li se vadă interiorul. În dreapta, ele sunt acoperite de rețeaua capilară extinsă a circulației pulmonare, patul capilar pulmonar. Tubul inelat dintre cele două vase, nedenumit aici, este o bronhiolă care se deschide în alveole.

Săgețile arată sensul în care circulă sângele. Săgeata din dreapta, de lângă arteriolele pulmonare, coboară spre alveole: aceste ramuri ale arterelor pulmonare aduc sânge bogat în dioxid de carbon și sărac în oxigen. Săgeata din stânga, de lângă venulele pulmonare, urcă dinspre alveole: sângele pleacă spre venele pulmonare și, mai departe, spre partea stângă a inimii, cu o concentrație scăzută în dioxid de carbon și crescută în oxigen.

Schimbul de gaze

Prin membranele foarte subțiri ale alveolelor, gazele trec prin difuziune: dioxidul de carbon din sânge este schimbat cu oxigenul din alveole. Plămânii, arborele bronșic și un grup de alveole cu vasele lui sunt desenate mai în detaliu în Figura 17.5, iar schimbul și transportul gazelor respiratorii sunt urmărite în Figura 17.9.