Figura recapitulează tipurile de țesuturi din organismul uman. Țesuturile sunt grupări de celule cu caracteristici similare, care îndeplinesc funcții asemănătoare, iar în organism se găsesc patru tipuri fundamentale. Figura le așază unul sub altul, de sus în jos: epitelial, conjunctiv, muscular și nervos. În stânga, o coloană de text enumeră subtipurile și dă pentru fiecare un reper scurt (cum arată celulele, unde se găsesc, dacă sunt sub control voluntar), iar câte o paranteză marchează, pentru fiecare tip de țesut, grupul de text din stânga și grupul de desene din dreapta. Țesutul nervos are doar desenul, fără subtipuri.

Țesutul epitelial

Epiteliul acoperă suprafața corpului, căptușește cavitățile din interiorul lui și alcătuiește cele mai importante porțiuni ale glandelor. Coloana îi enumeră trei subtipuri: pavimentos (celule plate, uneori în straturi, ca în epiderm), cubic (celule cubice, ca în tubii renali) și glandular (celule secretoare cu sau fără duct, ca în glandele sudoripare).

Primele șase desene sunt blocuri de epiteliu, aceleași pe care le găsești, cu numele lor, în Figura 4.2. Pe rândul de sus, de la stânga la dreapta:

• Epiteliul simplu pavimentos: un singur strat de celule turtite.
• Epiteliul simplu cubic: un strat de celule de formă cubică, cu nucleul dispus central.
• Epiteliul simplu cilindric: un strat de celule înalte, cu nucleii localizați în porțiunea bazală.

Pe rândul de dedesubt, tot de la stânga la dreapta:

• Epiteliul pseudostratificat cilindric: pare să aibă mai multe straturi, dar este alcătuit dintr-un singur rând de celule cu înălțimi diferite, toate în contact cu membrana bazală.
• Epiteliul stratificat pavimentos: mai multe straturi de celule, cubo-cilindrice la bază și pavimentoase la suprafață. Din el este alcătuit epidermul pielii.
• Uroteliul (epiteliul tranzițional): mai multe straturi de celule rotunjite, care își modifică forma ca reacție la distensie.

Coloana din stânga numește doar tipurile pavimentos și cubic, așa că nu fiecare bloc desenat are un subtip corespunzător în ea.

Ultimele două desene arată epiteliul glandular, adică epiteliul specializat secretor al glandelor, în cele două variante din coloană:

• Glanda cu duct este un tub care coboară din stratul de celule de la suprafață și se lărgește la capăt. Celulele secretoare îi căptușesc peretele, iar porțiunea îngustă de sus, prin care secreția ajunge la suprafață, este ductul. Așa arată o glandă exocrină, care își eliberează secreția prin intermediul unor canale. Formele glandelor exocrine pluricelulare sunt detaliate în Figura 4.3.
• Glanda fără duct are celulele secretoare adunate în mici grupuri pe ramificațiile unui vas sanguin, fără niciun canal spre stratul de celule desenat deasupra. Așa arată o glandă endocrină (glandă fără canal excretor), care secretă hormoni direct în fluxul sanguin.

Țesutul conjunctiv

Țesuturile conjunctive au rol de suport și protecție și leagă între ele alte țesuturi. Sunt alcătuite din celule dispuse într-o rețea de fibre, numită matrice, iar materialul care înconjoară celulele se numește substanță fundamentală. Manualul descrie patru tipuri principale, clasificate după caracteristicile matricei și ale substanței fundamentale, și exact pe acestea le arată desenele: primele trei unul lângă altul, iar sângele dedesubt.

• Țesutul conjunctiv propriu-zis (celule și elemente de suport, ca în tendoane și ligamente): fibrele, benzi groase printre fire mult mai subțiri, se încrucișează și alcătuiesc matricea, iar printre ele se află o celulă conjunctivă. Substanța fundamentală este aici semilichidă.
• Cartilajul (celule înglobate într-o matrice fermă, flexibilă, ca în nas și în urechea externă): celulele cartilaginoase, ovale, stau adunate în cartilaj (matrice), o substanță fermă care nu conține vase de sânge.
• Osul (celule înglobate într-o matrice rigidă): celulele osoase, mici, sunt prinse în os (matrice), o substanță densă, mineralizată. Țesutul osos este cel mai dur țesut conjunctiv. Spre deosebire de cele din cartilaj, celulele osoase dispun de o bogată rețea vasculară, iar în desen este marcat și un vas sanguin.
• Sângele (celule înglobate într-o matrice lichidă): celulele sunt libere în plasmă (matrice). Sângele este un tip aparte de țesut conjunctiv tocmai pentru că substanța sa fundamentală este lichidă. El servește drept mediu de transport pentru nutrimente, gaze și produse reziduale.

Diferitele tipuri de țesut conjunctiv, printre care și cele trei tipuri de cartilaj, sunt desenate separat în Figura 4.5.

Țesutul muscular

Țesutul muscular exercită forță și produce mișcare atunci când se contractă, iar celulele lui sunt alungite, ceea ce le facilitează funcția contractilă. Cele trei desene corespund subtipurilor din coloană:

• Mușchiul scheletic (fibre alungite striate, sub control voluntar), în stânga, este atașat de oase și se află sub control nervos conștient, de aceea se mai numește mușchi voluntar. Fibrele sunt paralele, iar striațiile transversale care le străbat îi dau și numele de mușchi striat.
• Mușchiul neted (fibre fusiforme, fără striații, fără control voluntar), în mijloc, are celule în formă de fus, fără striații, de unde îi vine și numele. Este asociat cu organele interne și se găsește, de exemplu, în pereții vaselor de sânge și ai tractului digestiv.
• Mușchiul cardiac (fibre striate ramificate, în mușchiul inimii), în dreapta, are fibre striate, ca mușchiul scheletic, dar ramificate. Se găsește în peretele inimii, iar celulele sale sunt unite prin discuri intercalare, grupări specializate de joncțiuni comunicante („gap”).

Nucleii sunt marcați în toate cele trei desene: mai mulți de-a lungul fiecărei fibre scheletice, în mijlocul celulelor fusiforme ale mușchiului neted și în fibrele ramificate ale celui cardiac. Pe scurt, celulele mușchiului scheletic sunt striate și se află sub control voluntar, cele netede nu au striații, însă cele cardiace au, iar atât mușchiul neted, cât și cel cardiac sunt mușchi involuntari.

Țesutul nervos

Ultimul tip major de țesut are funcții legate de comunicare: recepționează stimuli, transmite și interpretează impulsuri nervoase. Este principalul component al sistemului nervos central și periferic. Desenul arată o singură celulă nervoasă. Partea ei lărgită, din stânga, este corpul celular, cu nucleul în interior. Din el pornesc mai multe prelungiri scurte, ramificate, și o singură prelungire lungă, spre dreapta, care se ramifică abia la capăt.