Figura prezintă inima deschisă printr-o secțiune care îi arată interiorul: cele patru cavități, valvele și reliefurile de pe pereții ventriculelor. Manualul o folosește atunci când prezintă inima ca forța motrice a aparatului cardiovascular. În acest sistem, arterele sunt conductele de distribuție, venele sunt rezervoarele de sânge care asigură întoarcerea lui la inimă, iar microcirculația (arteriole, metarteriole, capilare, venule) este teritoriul în care au loc schimburile de substanțe și gaze.

Atenție la orientare: inima este privită din față, de aceea inima dreaptă (atriul drept și ventriculul drept) apare în stânga desenului, iar inima stângă în dreapta lui. Atriile se află în partea de sus, ventriculele în partea de jos.

Cele patru cavități și vasele lor

• Atriul drept, sus în stânga desenului, primește cele două vene cave, care aduc sângele încărcat cu $\ce{CO2}$ de la țesuturi și organe (Figura 88). În desen, ele formează vasul vertical din stânga, care apare deasupra și dedesubtul inimii.
• Ventriculul drept este cavitatea mare din mijlocul desenului, sub atriul drept. În el începe circulația mică: sângele cu $\ce{CO2}$ pleacă spre plămân prin trunchiul arterei pulmonare, vasul care pornește din partea de sus a cavității, chiar sub arcul aortic.
• Atriul stâng, sus în dreapta desenului, primește cele patru vene pulmonare, câte două pentru fiecare plămân, cu sânge încărcat cu $\ce{O2}$.
• Ventriculul stâng, în dreapta desenului, sub atriul stâng, este locul în care începe circulația mare. Din el pleacă artera aortă, care duce sângele cu $\ce{O2}$ și substanțe nutritive spre țesuturi și organe. În desen, aorta este vasul gros care urcă prin mijloc și se curbează sus, formând arcul aortic, din care se desprind trei ramuri.

Pereți de grosimi diferite

Desenul arată clar că pereții nu au peste tot aceeași grosime. Atriile au pereți subțiri, iar ventriculele au pereți groși. Între cele două ventricule se află tot un perete gros, septul interventricular. Diferența are legătură cu funcția: forța de contracție este proporțională cu grosimea pereților inimii, mai redusă la atrii și mai puternică la ventricule, mai mare la ventriculul stâng față de cel drept. Totuși, cele două ventricule pompează același volum de sânge într-un minut, pentru că mica și marea circulație sunt dispuse în serie.

Cele două seturi de valve

Rolul fundamental al inimii este acela de a pompa sânge. Contracțiile ei se numesc sistole, iar relaxările, diastole. Pentru ca sângele să se deplaseze, în mod normal, într-un singur sens, fiecare parte a inimii este echipată cu două seturi de valve:

• Valvele atrio-ventriculare despart atriile de ventricule. În inima dreaptă se află valva tricuspidă, între atriul drept și ventriculul drept, iar în inima stângă valva bicuspidă, numită și mitrală, între atriul stâng și ventriculul stâng. Se deschid în timpul diastolei, permițând sângelui să treacă în ventricule, și se închid în timpul sistolei, interzicând trecerea lui înapoi în atrii.
• Valvele semilunare (sigmoide), aortice și pulmonare, se află acolo unde sângele iese din ventricule în artere. Se deschid în timpul sistolei, permițând expulzia sângelui în artere, și se închid în diastolă, împiedicând revenirea sângelui în ventricule. În desen se văd cele pulmonare, sus, în mijloc, acolo unde cavitatea ventriculului drept se continuă cu trunchiul arterei pulmonare.

Închiderea valvelor se și aude. Zgomotul I, sistolic, este produs de închiderea valvelor atrio-ventriculare și de vibrația miocardului la începutul sistolei ventriculare, iar zgomotul II, diastolic, de închiderea valvelor semilunare, la începutul diastolei ventriculare.

Reliefurile din interiorul ventriculelor

Fața internă a ventriculelor nu este netedă. Desenul arată trei feluri de structuri, prezente în ambele ventricule:

• Trabeculele sunt reliefurile care acoperă pereții ventriculelor și le dau aspectul neregulat.
• Mușchii papilari sunt coloane musculare care se ridică din peretele ventriculului spre valva atrio-ventriculară.
• Cordajele tendinoase sunt fire subțiri care pornesc din vârful mușchilor papilari și se prind de valva atrio-ventriculară, legând-o de peretele ventriculului.

Inima ca „pompă”

Activitatea de pompă a inimii se apreciază prin debitul cardiac, volumul de sânge expulzat de fiecare ventricul într-un minut. Se obține înmulțind volumul-bătaie, în medie de 70 mL, cu frecvența cardiacă, care în mod normal este de 70-75 bătăi/min, și este, în repaus, de aproximativ 5 L/min. Deschiderea și închiderea valvelor urmează fazele ciclului cardiac (Figura 93), iar stimulii care declanșează contracțiile sunt generați chiar în inimă, de celulele sistemului de conducere (Figura 92).